Fostul senator PRM de Timis, Ion Marcu, a fost evacuat, ieri, din locuinta sa, aflata intr-o zona ultracentrala a municipiului Timisoara, cu ajutorul jandarmilor si cu asistenta executorilor judecatoresti. Evacuarea a inceput dis-de-dimineata, mai multe persoane carand toata ziua lucrurile din apartamentul lui Marcu intr-un garaj din curtea casei.

"Mi-am dus toata mobila acolo. Mi-a ramas doar acest garaj. Nu stiu unde o sa stau, poate ma mut in garaj", a spus fostul parlamentar. Acesta sustine ca i s-a facut o nedreptate, pentru ca a cumparat apartamentul de pe bulevardul C.D. Loga in anul 1990, in baza Legii 112. "Locuinta a fost revendicata, iar eu am pierdut procesul.

Cel care l-a revendicat nu este mostenitorul fostului proprietar, Francisc Engel. Acest Sorin Mihai, care a solicitat statului sa ii dea inapoi apartamentul, l-a si vandut deja. Este un mare fals", a declarat Marcu. Familia sa a pierdut in instanta dreptul a mai sta in locuinta si li s-a cerut de mai multe ori sa plece, insa pentru ca au refuzat, s-a apelat la jandarmi si la executori

Ioan Marcu a fost senator din 1992 pana in 2004, ultimul mandat fiind obtinut pe listele Partidului Romania Mare, iar celelalte doua ca membru al PSD. Acesta nu este singurul peremist care a fost evacuat din locuinta.

In urma cu patru ani, senatorul de Timis Valentin Dinescu a ramas si el fara apartamentul in care locuia cu chirie, situat in Piata Operei, dupa ce a fost actionat in judecata de catre Primarie pentru ca nu platise intretinerea de cateva luni.