Când Vladimir Putin ne-a transmis că vom asista la „consecințe cu care nu ne-am confruntat niciodată în istoria noastră”, eu cred că a avut dreptate. Lumea se restructurează sub ochii noștri, dar nu în mod obligatoriu cu viteza și în sensurile invocate de Putin.
În timp ce Rusia căuta o formulă de ieșire din izolarea geopolitică, orchestrând o „lovitură de grație” dată Occidentului, s-a expus mai degrabă unui efect de bumerang, prăbușindu-se și mai mult în izolare diplomatică și economică. Justificările propagandiste sau fanteziste nu mai pot înlocui amploarea eșecului și rezultatul vizibil al propriei răniri. În urma unor dorințe vicioase de a confisca suveranitatea altor state, Rusia a devenit, cel puțin pentru moment, captivă propriilor acțiuni și decizii.
Orice element care ar putea fi avansat de Putin, acum, în cadrul negocierilor, pentru a gestiona o ieșire din acest conflict, va părea banal în comparație cu magnitudinea cererilor sale inițiale. Putin poate urmări un obiectiv mai mare decât salvarea propriei sale imagini interne, dar, mai devreme sau mai târziu, trebuie să identifice o cale pentru reducerea sancțiunilor. Tocmai pentru că pârghiile de negociere s-au diminuat drastic în acest moment, este improbabil ca „decizia” de încheiere a primei faze a „operației speciale de denazificare” să aibă un substrat real, iar în lipsa marcării unui rezultat, Putin nu va deține un activ consistent de oferit la schimb Occidentului.
Pe de altă parte, cu cât durează mai mult acest război, cu atât este mai mare potențiala umilință a lui Putin și a armatei sale, dar se adâncește și suferința poporului ucrainean. Așadar, indiferent ce ni se prezintă ca intenții din partea Kremlinului, Putin s-ar folosi de acestea pentru obținerea unui răgaz de a-și regenera și repoziționa trupele, a le retrage și recurge la o ofensivă nediscriminatorie de la distanță sau de a accepta o înfrângere de etapă, urmată de amplificarea eforturilor pentru schimbarea regimului de la Kiev prin alte metode neconvenționale.
Este greu de crezut că Vladimir Putin va renunța la Ucraina și va accepta o înfrângere, atâta timp cât va mai fi la putere, iar din acest punct de plecare pot fi construite diverse scenarii. Izolarea temporară sau definitivă a celor doi lideri militari de la Moscova, Serghei Șoigu și Valery Gerasimov, ar putea justifica disensiuni majore existente în eșalonul întâi de comandă al Kremlinului și frica lui Putin ca ecosistemul de putere să nu se vireze necontrolat spre canibalism politic. Șansa unei schimbări de paradigmă în Rusia este mică; legăturile din cadrul sistemelor autocrate nu sunt cimentate de idealuri, ci de acorduri de influență, corupție și brokeraj politic.
Arhitectura internațională de putere nu mai poate reveni la realitatea anterioară pentru că vorbim despre un război care testează și redefinește ordinea globală și istoria. Această dinamică aflată în continuă mișcare, va redefini nu doar profilul strategic al Europei, dar și leadership-ul global occidental.
În timp ce China acuză Taiwanul că profită de războiul Rusiei în Ucraina, ea acumulează frustrare în urma sancțiunilor aplicate de Taipei Rusiei pentru limitarea accesului la piața sa vastă de semiconductori.
Se naște următoarea întrebare: Îl va împinge Xi Jinping pe Vladimir Putin sub autobuz sau va deveni un aliat al celui mai aprig inamic pe care îl au democrațiile europene?
Cu doar câteva zile înainte de invadarea Ucrainei, Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping au emis o declarație comună în care proclamă că parteneriatul sau relația dintre cele două țări „nu are limite […] și (cei doi) se opun unei mai mari extinderi a NATO”. În plus, Kremlinul a transmis că sprijină pe deplin poziția Beijingului privind Taiwanul și se opune independenței statului insular în orice formă. Potrivit opiniilor Fionei Hill, furnizate în cadrul unui interviu acordat recent pentru Denver Post, China este datoare cu un răspuns în urma acestei invazii. Hill, în calitate de fost oficial al Consiliului Național de Securitate al SUA, susține că „în timp ce politica externă americană s-a concentrat separat, în mod tradițional, pe Europa și Asia, războiul Rusiei în Europa cu sprijinul indirect al Chinei necesită o abordare mai coerentă”.
Așadar, mai multe state occidentale vor dori să afle în ce măsură angajamentul Chinei față de Rusia este unul declarativ, simbolic sau tacit. În timp ce eșecul diplomatic al Kremlinului ar trage China în jos, prăbușirea politică a Rusiei ar putea duce la pierderea potențialului aliat cheie de pe orbita chineză. Însă, asocierea Beijingului cu efortul lui Putin de a distruge ordinea globală liberală decredibilizează statutul internațional al Chinei, riscând să fie împinsă spre izolare. În consecință, o abordare onestă din partea Chinei ar fi condamnarea încălcării flagrante a suveranității Ucrainei și a dreptului internațional de către Rusia, pivotând spre o mai bună conlucrare cu lumea occidentală de pe urma căreia a crescut economic, s-a stabilizat și se hrănește în continuare.
În urma anexării ilegale a Peninsulei Crimeea de către Rusia, valurile de sancțiuni occidentale au favorizat oarecum apropierea Moscovei de Beijing. În noua ecuație, Putin a acceptat rolul de partener junior al lui Xi Jinping, dar a subestimat amplitudinea răspunsului occidental cu care urma să se confrunte în urma invadării Ucrainei. Kremlinul a crezut că vor exista câteva sancțiuni noi și, prin urmare, totul va fi gestionat printr-o dependență suplimentară față de China și nimic mai mult.
Calculele lui Putin s-au dovedit a fi eronate, asimetria economică a Rusiei față de China se află în continuă creștere, iar pârghiile pe care la va obține China în următorii ani vor fi tot mai accentuate dacă Moscova nu își va stabiliza relația cu Vestul și nu va recurge la reforme structurale interne. Potrivit lui Alexander Gabuev – președinte al Programului Rusia în Asia-Pacific la Centrul Carnegie din Moscova, „China ar putea fi în măsură să dicteze în viitor termenii colaborării militare a Rusiei cu rivalii regionali ai Beijingului”. Între timp, relația Chinei cu Rusia este foarte importantă pentru Beijing și o Federație Rusă instabilă sau care s-ar alătura taberei pro-occidentale, dar supărată pe China, ar deveni un coșmar strategic. În schimb, prăbușirea Moscovei ar putea aduce oportunități enorme pentru China; Rusia a fost mult timp reticentă în a vinde Chinei cea mai sofisticată tehnologie militară, dar dacă Moscova nu va avea altă opțiune, câștigurile majore ar putea fi de partea Beijingului.
Semnul căderii Rusiei în izolare geopolitică a fost destul de evident când Putin s-a deplasat la Beijing cu mâna întinsă și a primit sprijinul tacit al Chinei pentru războiul său, cu prețul ipotecării viitorului Rusiei. Dar, așa cum afirmam mai devreme, susținerea lui Putin erodează totodată încrederea și reputația internațională a Chinei. Președintele Xi Jinping se află sub lupa occidentală și dacă va da curs cererii Rusiei de asistență materială, Beijingul va fi privit ca parte activă a Moscovei în conflict, iar o astfel de evoluție va atrage sancțiuni din partea economiilor democratice, provocând o ruptură geopolitică de lungă durată între China și Occident.
Oricâtă dragoste s-ar fi legat între Moscova și Beijing, seismul global provocat de Putin aduce disconfort economic Chinei. După declanșarea războiului în Ucraina, China a înregistrat un exod global de pe piețele sale iar Beijingul face apel la investitorii internaționali după ce acțiunile se prăbușesc. Înalții oficiali chinezi promit politici mai transparente și mai predictibile, în timp ce președintele Xi Jinping a acceptat prezența unor companii americane de auditare a afacerilor locale pentru a menține interesul investitorilor internaționali. Partidul Comunist Chinez încearcă să recâștige încrederea fondurilor internaționale și a comunității globale de afaceri după ce asocierea cu Rusia a generat energii neatractive în piață.
Administratorii de fonduri se tem să cumpere acțiuni chineze datorită legăturilor strânse ale Beijingului cu Moscova, restricțiilor severe pe fondul pandemiei Covid-19 și lipsei de claritate cu privire la sfârșitul supra-reglementărilor care copleșesc oportunitatea de cumpărare; acțiunile au înregistrat cu aproximativ două săptămâni în urmă o scădere de 75%.
Diplomația chineză a fost pusă în dificultate prin nivelul ridicat de sprijin pe care Xi Jinping i l-a declarat lui Vladimir Putin pe 4 februarie, iar jocul diplomatic chinez poate deveni costisitor prin afectarea statutul său în lumea aflată în curs de dezvoltare, în special în Africa, America Latină și restul Asiei, unde sprijinul ambiguu al Chinei pentru suveranitatea națională este pus sub semnul întrebării.
Până acum poziționarea Chinei s-a produs în termeni de retorică, schimbând abordarea de la apărătoarea suveranității politice și a integrității teritoriale la o poziție de învinuire a americanilor pentru invazia rusă, apoi la o poziție de a fi reticentă în a folosi termenul „invazie”, dar recunoscând că există un război. Oricât de mult căutăm profunzimea acestor mișcări diplomatice, o poziționare de fond nu a venit din partea Beijingului. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
