În ultimele zile au apărut în spațiul public o serie de discuții privind evoluția creșterii economice din țara noastră. Ele se axează pe ideea unei performanțe fără precedent în comparație cu unele țări din regiune. Nu îmi propun să comentez la rândul meu acest schimb de idei cu privire la performanțele economiei românești, în schimb aș puncta câteva repere care ar trebui luate în calcul atunci când ne propunem să analizăm aceste evoluții, fără a cădea în capcanele cifrelor.
Nivelul creșterii economice, de regulă, e măsurat cu ajutorul unui indicator macroeconomic Produsul intern brut (prescurtat PIB). PIB-ul reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în interiorul unei țări în decurs de o anumită perioadă (de obicei un an). Părintele Produsului Intern Brut este Simon Kuznets, căruia, în 1933, i s-a încredințat sarcina de către proaspătul președinte Franklin D. Roosevelt de a crea contabilitatea națională a SUA.
- Care sunt cele 7 repere?
PIB nominal sau PIB real? Trebuie să fim atenți despre care PIB vorbim, cel nominal sau cel real? PIB-ul nominal se calculează la nivelul prețurilor actuale, curente, înglobând inflația. PIB-ul real este calculat la nivelul preturilor unui an de referință, folosind, astfel, prețuri constante, extrăgând efectul inflaționist. În cazul unei inflații ridicate sau/și în creștere PIB-ul nominal va fi mai mare, dar nu neapărat ca urmare a creșterii nivelului bunurilor și serviciilor produse în acea economie. Inflația funcționează precum „steroizii” pentru umflarea musculaturii. Nivelul steroizilor ne este dat de Deflatorul PIB= PIB nominal/PIB real*100
PIB calculat la paritatea puterii de cumpărare sau momentul adevărului când te compari cu alte țări. Acest indicator este folosit pentru a compara nivelul PIB-ului dintre două sau mai multe țări ținând cont de paritatea puterii de cumpărare (exprimă echivalența între nivelul prețurilor exprimate în aceeași monedă din diferite țari). Astfel, prețurile sunt aduse la același numitor (printr-o monedă comună), iar comparația de PIB ține cont de volumele bunurilor și serviciilor din două sau mai multe țări.
Ce ne spune PIB-ul potențial? Un alt reper este PIB-ul potențial, care reflectă capacitatea de producție a unei economii la un moment dat, în contextul utilizării normale a factorilor de producție, respectiv capitalul, munca și factorul total de productivitate. Altfel spus, reprezintă nivelul maxim al PIB care poate fi produs, utilizând factorii de producție disponibili la capacitate deplină. După cum vedem, este un indicator mai abstract, mai criptic, dar dacă îl comparăm cu PIB-ul real, putem trage câteva concluzii despre starea economiei. Deviația PIB (diferența dintre valoarea efectivă a PIB real și cea potențială) cuantifică deficitul/excedentul de cerere. O deviație PIB pozitivă (PIB real curent este mai mare decât cel potențial - exces de cerere) indică presiuni inflaționiste, în timp ce o deviație PIB negativă (deficit de cerere) indică, presiuni dezinflaționiste. De asemenea, deviația PIB ne arată și poziția ciclică a economiei. Dacă diferența este pozitivă, atunci vorbim de un decalaj expansionist (iar dacă diferența este foarte mare, ne putem aștepta la o supraîncălzire a economiei), iar o diferență negativă, relevă un decalaj recesionist. Pe termen lung, deviația PIB tinde către zero, aducând PIB la nivelul potențial.
Este relevantă raportarea la nivelul populației unei țări? Când se folosește indicatorul PIB/cap de locuitor trebuie să se țină cont și de evoluțiile demografice. Creșterea fenomenului de migrație a forței de muncă peste hotare, creșterea mortalității sau/și scăderea natalității sunt fenomene ce distorsionează valoare unui astfel de indicator. O creșterea a lui în contextul unui PIB relativ constant poate arată tocmai contrariul - o scădere a bunăstării populației. Criza COVID19, din păcate, a impactat negativ populația țării noastre ținând cont de cele trei fenomene.
„Efectul de bază” sau ordinul de mărime cu care ne comparăm. Pentru a calcula nivelul creșterii economice, ne raportăm la mărimea PIB din trecut, la un moment dat (un trimestru sau mai multe în urmă, un an etc.). Dacă la momentul de referință am asistat la o scădere economică, în perioada următoare, dacă are loc o creștere, aceasta relativ va părea mai mare, ca urmare a bazei de raportare (mai mică, scăzută). Astfel, în cazul crizei sanitare, lockdown-ul a condus la o scădere economică consistentă. Revenirea economică de după, raportată la nivelul PIB-ul din lockdown, va părea mult mai mare. Atunci, pentru a știi adevărul, trebuie să vedem dacă acea creștere a recuperat scăderea sau nu, iar dacă a recuperat, întrebarea se pune în continuare, dacă a și depășit nivelul de dinainte de scădere. Altfel, ne îmbătăm cu apă rece!
Care componentă a PIB a adus creșterea (cea mai mare)? Pornind de la componența PIB (metoda cheltuielilor) PIB-ul se compune din: C (consum privat) + G (cheltuieli guvernamentale) + I (investițiile companiilor in bunuri de capital) + (X (export)- M (import)). Întrebarea se pune: ce componentă a condus la creșterea PIB-ului? Consumul privat? România a crescut mulți ani pe bază de consum, iar acest tip de creșterea a fost adesea criticat. Economiștii susțin că o creștere sănătoasă este realizată pe baza investițiilor și a exportului net pozitiv. De asemenea, creșterea cheltuielilor guvernamentale pot conduce la un PIB mai ridicat.
Care ramuri ale economiei au contribuit la creștere? Agricultura, industria, construcțiile, serviciile? Auzim deseori că am avut un an agricol bun sau prost. Sau că avem o creștere de PIB datorată unui boom imobiliar, ce ar putea duce la o supraîncălzire a economiei. Că industria a avut o contribuție semnificativă la formarea PIB-ului. La fel și sectorul serviciilor trebuie evaluat funcțiile de ramurile de activitate: financiare, tehnologia informației, suport etc O economie se poate specializa în timp pe creșterea unui anumit domeniu de activitate. Important este ca, per ansamblu, să existe o creștere armonioasă pe toate ramurile economiei. Dependența de una sau două ramuri nu este benefică pe termen lung, mai ales în situații de criză.
- Este PIB-ul o măsură exhaustivă?
Revenind la părintele PIB, trebuie să știm că acesta își propunea să obțină o măsurătoare ce urma să reflecte prosperitatea unei societăți mai degrabă, decât cea ce el considera „o totalizare rudimentară a întregii activități economice”.
În viziunea lui Kuznets trebuiau excluse activitățile ilegale, industriile dăunătoare social și o mare parte din cheltuielile guvernamentale. Într-o altă ordine de idei, oare PIB-ul măsoară cu adevărat prosperitatea economică, nivelul de bunăstare și calitatea vieții unei națiuni? De la Kuznets încoace au fost multe încercări de a crea un PIB 2.0, care să reflecte cu mai multe acuratețe nivelul creșterii economice. Nordhaus și Tobin în anii 1970 adaugă la PIB bunuri anterior invizibile: timpul liber și activitățile casnice neremunerate.
Au urmat o serie de variațiuni pe această temă pentru construirea unui Indice al Progresului Autentic: prin scăderea (elemente toxice cum ar fi amprentă ecologică) sau adăugarea (voluntariatul) unor elemente. Ajustările vin și pe linia inegalității veniturilor, a cheltuielilor cu prevenția infracționalității și asigurările de sănătate etc. De exemplu, Indicele dezvoltării umane (IDU, Human Development Index), publicat în Raportul de Dezvoltare Umană al Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, este o măsură comparativă a speranței de viață, alfabetizării, învățământului și nivelului de trai.
David Pilling, în cartea sa numită foarte sugestiv „Creșterea economică, o amăgire. Bogăția, sărăcia și bunăstarea națiunilor” sintetizează problematica măsurării bunăstării unei națiuni și toate demersurile întreprinse pentru realizarea acestui deziderat.
În concluzie, evaluarea creșterii economice, a bunăstării unei națiuni nu este un exercițiu simplu, ci unul complex care trebuie să țină seama de mai multe repere și realități!
Notă. Opiniile exprimate sunt opinii personale ale autorului și nu implică instituțiile cu care acesta este asociat.
