Înainte de a prezenta observaţiile mele vreau sa menţionez doua lucruri:
În primul aş vrea să atrag atrag atenţia cititorului asupra faptului că proiectul UDMR a fost primit cu calm de publicul român. Nu s-au încins spiritele, nu a fost spart niciun geam la sediile UDMR în ţară, nu au fost manifestaţii şi contramanifestaţii. Putem constata că cele doua decenii de care vorbea Brucan necesare democratizării societăţii române s-au implinit. Acest fapt este o bilă albă, un câştig comun.
În al doilea rând aş remarca faptul că, cu sau fără carenţe in ceea ce priveste conceptul textului redactat al proiectului statutului autonomiei, la auzul cuvântului „autonomie” toată lumea să se gândească la același lucru: la mecanisme, principii, nivele și rezolvări. Proiectul satisface pe deplin aceste deziderate, fapt pentru care se cuvine să adresăm mulțumiri celor care au lucrat la elaborarea lui. Iar gestul președintelui UDMR de a lansa la dezbatere publică acest proiect este un gest de curaj.
O dezbatere publică poate fi fructuoasă doar dacă tot mai multe persoane își exprimă punctul de vedere pe marginea temei puse în dezbatere. Având în vedere faptul că mi-am exprimat de mai multe ori în ultimii ani opiniile mele referitoare la această tematică, aș aștepta să se manifeste mai întâi alții, mai ales formatorii de opinie din afara politicii. Până în prezent nu s-a întâmplat acest lucru, dar sper ca în săptămânile, lunile, anii următori să aibă loc o dezbatere reală, să putem citi analize serioase. Aș aștepta acest lucru, deoarece referitor la acest proiect, respectiv față de concepția urmată în documentul cu pricina, am anumite dileme creionate pe parcursul experienței politice acumulate în decursul a aproape patru mandate. Mai târziu, după ce citesc, ascult părerea altora despre proiectul de statut, îl voi analiza paragraf cu paragraf, dar până să se întâmple acest lucru, aș avea o mare rugăminte de la cei care au redactat acest proiect: ii rog dacă se poate să modifice proiectul chiar pe timpul dezbaterii publice, deoarece temele de mai jos le consider momentan a fi piedici în faţa desfăşurării unei dezbateri româno-maghiară serioasă, rațională. Aceste teme sunt următoarele:
1. Obligativitatea învățării limbii maghiare
În cazul articolului 17 propun reformularea dispoziției conform căreia este obligatorie predarea limbii maghiare în școlile cu predare în limba română din Ținutul Secuiesc. Dacă în locul acestei dispoziții ar figura posibilitatea de a învăța limba maghiară ca disciplină opțională, adică ca o posibilitate ca engleza, germana, alta ar fi percepția proiectului, şi sunt sigur că ar fi fost salutată în presă română, nu atacată. Am convingerea că nu numai în Ținutul Secuiesc ar fi benefică asigurarea posibilității învățării limbii maghiare în școlile cu predare în limba română, germană, ci și în alte părți ale Ardealului, în Bihor, în Transilvania de Sud, la Cluj și în Maramureș, oriunde în ţară, unde există solicitări în această privinţă. Sunt cu sutele, cu miile copii de etnie maghiară care din diferite considerente – în localitate nu există școală cu predare în limba maghiară, școala maghiară are un nivel de exigență mai mic, sau din comoditate – învață în școli cu predare în limba română. Acești copii astfel ar avea șansa de a învăța să scrie și să citească și în limba lor maternă, dacă ar avea șansa de a alege ca materie opțională studierea limbii maghiare. Dar este bine știut și faptul că sunt peste 200 de mii de familii mixte între maghiari și români. Copiii proveniți din aceste căsătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a învăța limba maghiară și în cazul în care frecventează cursurile unei școli cu predare în limba română. Am convingerea că dacă ar exista această posibilitate în Ținutul Secuiesc și în afara lui, mii, poate zeci de mii de părinți români ar solicita ca, în mod facultativ, copiii lor să învețe limba maghiară. Însușirea unei limbi ar trebui stimulată, nu impusă. Putem vedea chiar în Ținutul Secuiesc unde duce obligativitatea însușirii unei limbi, în această privinţă din păcate gradul mare de „autonomie lingvistică” se poate observa la bacalaureat.
2. Problema patrimoniului regional și a redevențelor miniere
Chestiunile patrimoniale sunt chestiuni spinoase, complicate, în strânsă legătură cu exprimarea unei suveranităţi statale. De aceea propun ca titlul V. Domeniul public şi patrimoniul regiunii şi a judeţelor să fie șters în totalitate. Ca simplu politician care activează în administrația locală de 14 ani, printre multe altele, aș atrage atenția membrilor comisiei care a redactat proiectul că investim multă energie, efectuăm muncă de lobby în București pentru a trece în administrarea companiei de drumuri naționale porțiunile de drumuri județene aflate în stare deplorabilă, iar costurile de milioane de euro necesare pentru reabilitarea lor să nu îngreuneze bugetul județean, ci să fie suportate din bugetul central. Starea în care se află infrastructura feroviară este arhicunoscută, știm și din relatările de presă despre repetatele ruperi de șine de la Izvorul Mureșului. De aceea ar fi un harakiri bugetar din partea noastră să fie trecute în patrimoniul regiunii diferite obiective de infrastructură rutieră, feroviare. Infrastructura de apă și canalizare se află în proprietatea administrațiilor locale, deci nu are rost să ne ocupăm de ele. În ceea ce privește problematica minelor și a zăcămintelor, în afara salinei de la Praid, în Ținutul Secuiesc – excluzând carierele de piatră, care generează mici încasări din redevențe – nu găsim alte mine serioase. În cazul salinei – neavând nicio legătură cu acest proiect legislativ – ar fi întemeiată trecerea ei în patrimoniu local şi județean, la fel ca și salina de la Turda, deoarece are un potențial turistic enorm. Din fericire în persoana d-lui Seprődi, salina Praid are un conducător iscusit și funcționează și acum într-un mod demn de invidiat. În pofida supozițiilor, din redevențe miniere, momentan încasările bugetare în judeţele Harghita-Covasna-Mureş calculate pe cap de locuitor se situează sub nivelul încasărilor medii la nivel național, mai precis la jumătatea mediei naționale. Iar dacă explorările de zăcăminte din spațiul Mării Negre sau al gazelor de șist dau rezultate, acest raport s-ar diminua la o cotă de 1:5 sau poate chiar 1:10. În apropiere de Sighișoara sau în Valea Târnavelor mai sunt câteva zăcăminte de gaz în faza de epuizare și avem apele minerale. Dacă raportăm sumele încasate pe urma acestora, la numărul de locuitori, suma obținută rămâne mult în urma mediei naționale. Mă gândesc că dacă pomenim de autonomie în cazul redevențelor, aceasta înseamnă că încasările provenite exploatarea zăcămintelor să rămână în regiune, dar asta înseamnă și că regiunea beneficiază de încasările din alte zone. Aceasta este doar un exemplu concret care demonstrează că socoteala de acasă, dacă nu este bazată pe studii, analize serioase, de multe ori nu prea se potrivește cu socoteala din târg, realitatea diferă față de ideile concepute la masă de birou.
3. Etnicizarea
Proiectul reglementează principiile de urmat în cazul ocupării funcțiilor în domeniul administrației locale și al organelor de justiție pe baza apartenenței la comunitățile etnice. Dacă ar trebui să nominalizez în acest proiect o tematică, o abordare, care trebuie să fie lasată în urmă, abandonată, aceasta ar fi etnicizarea instituţiilor publice.
În Tirolul de Sud – modelul de autonomie ce a fost urmat de redactorii proiectului – reglementările nu sunt formulate pe principiul apartenenței etnice, ci pe principiul apartenenței la una din comunitățile lingvistice. Între cele două abordări există diferențe majore, deoarece conservarea diversității lingvistice, asigurarea dreptului de folosire a limbii materne sunt probleme bine reglementate pe plan internațional, acceptate de către state. Cunoașterea unei limbi este o condiție controlabilă, aplicabilă inclusiv în cazul unor postrui în moementul actual, dar etnicizarea, înregistrarea apartenenței la o etnie sau alta ca condiţia ocupării unui post public ar fi, consider, chiar periculoasă.
În ceea ce privește etnicizarea din domeniul justiției – trecând peste faptul că modelul de autonomie al Tirolului de Sud nu are ca obiect justiţia – am convingerea cei care au redactat proiectul, ar trebui sa studieze realitatea zilelor noastre. Acum, la Tribunalul Harghita revin unui judecător 25 de mii de locuitori. În județul Gorj acest raport este un judecător de tribunal la 8 mii de locuitori. Cei care apelează la Tribunalul Harghita sunt în proporție de peste 85 la suta maghiari, iar mulți dintre ei întâmpină dificultăți de comunicare în limba română, greutăți în a înțelege mersul procesului la care sunt parte. Este nevoie de traducere, de interpreți, lucru care încetinește actul de justiție. De aici rezultă în mod logic că în județul Harghita ar fi nevoie de mai mulți judecători raportat la mia de locuitori, dar vedem că realitatea se prezintă chiar invers. Introducerea unei cote etnice nu ar rezolva această problemă, ba mai mult, ar multiplica problema, deoarece puțini sunt acei judecători care ar veni din afara județului, iar în județ sunt puțini aceia care fac față examenelor necesare ocupării unui post în magistratură. Se vede clar, că lipsa de personal este o problemă serioasă, de accea consider că ar trebui să fim atenti, cu dezbateri despre cote etnice, pentru ca acei tineri magistraţi care ar alege judeţul Harghita in viitor sa nu fie demotivati.
4. Lărgirea bazei de finanțare a autonomiei locale
Prezentând trei tematici unde, după părerea mea, soluţiile folosite pot fi imbunatatite, aş menţiona si o tematică în privinţa căreia in proiect nu a fost urmat modelul în cauză, deşi ar fi fost benefic, si anume soluţiile de finanţare al instituţiilor publice regionale, locale. Dacă sunt reglementări de dezbătut din statutul de autonomie al Tirolului de Sud consider că acestea sunt cele privind finanţele publice locale. Autonomia locală pe de o parte înseamnă posibilităţi de dezvoltare, dar la fel înseamnă şi responsabilitate, obligativitatea asumării unei bune/rele gospodărire a avutului public. În această privintă consider că modelul autonomie al Tirolului de Sud este un model cel puţin demn de cunoscut, de analizat. Din păcate, partea financiară a proiectului UDMR a preluat foarte puţin din soluţiile Tirolului de Sud. De aceea propun ca textul să fie modificată în aşa fel, încât sa fie preluate căt mai multe reglementări în această privinţă.
Aș dori ca UDMR să profite de șansa de a face cunoscut un altfel de model de repartizare a banului public decât cel cunoscut și aplicat la noi: cel supus moftului majorității guvernamentale. Altfel, pierdem șansa de a clarifica esența autonomiei locale în mintea miilor de primari și conducători de instituții. După părerea mea acest lucru îl interesează în aceeași măsură atât pe primarul din Cristurul-Secuiesc, cât și cel din Toplița sau Bilbor, ba chiar și din alte zone, regiuni, deoarece finanțarea excesiv de politizată, neprevizibilă și birocratică a administrației locale dă multă bătaie de cap tuturora.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
