Susţin propunerea radicală a doamnei Alina Mungiu Pippidi privind reexaminarea tuturor titlurilor didactice si academice, lansată la http://romaniacurata.ro/in-dezbatere-universitati-fara-impostori–2873.htm.
Pasii concreti sugerati de ARC sunt: 1. reanalizarea criteriilor, le facem pretentioase, dar nu absurde; 2. adoptate si anuntate, se anuleaza toate contractele pe viata (tenured) si se inlocuiesc cu contracte temporare de trei ani; 3. toate cadrele didactice universitare au la dispozitie trei ani pentru a le indeplini, dupa care are loc evaluarea generala, inclusiv un control pentru plagiat al tuturor lucrarilor de doctorat din ultimii 20 de ani; cine nu corespunde isi pierde contractul permanent (titlul, in cazul doctorilor).
Consider că iniţiativa doamnei Alina Mungiu Pippidi reprezinta o formă raţională de reclădire a sistemului. Sugestiile formulate de dânsa oferă, în opinia mea, un răspuns la o problemă reală, structurală a sistemului de educaţie din România: pregătirea sistemului pentru performanţă. Eu cred că nu au fost intreprinse nicicând acţiuni instituţionalizate şi bugetate corespunzător pentru a se asigura premisele performanţei. Să fim serioşi, cercetarea academică este relativ clandestină, o face fiecare cadru didactic pe timpul şi pe banii lui. Dar, totuşi, evaluarea şi avansarea în carieră se fac după rezultatele în cercetare. Accesul la finanţare este o poveste cu final schimbat în fiecare competiţie.
Relevant este şi faptul că nu au existat/există proceduri prin care cei implicaţi în sistemul universitar/de cercetare să fie “educaţi” în privinţa practicilor şi standardelor în domeniu. De altfel, în planurile de învăţământ nu există discipline dedicate epistemologiei, logicii sau metodologiei cercetării, iar actuala formulă de pregătire doctorală a eliminat obligaţia participării la cursuri avansate pe aceste probleme. Nu mai insist asupra faptului că nu se obişnuieşte iniţierea doctoranzilor în materie de etică a cercetării. Deci trebuie intreprins ceva, chiar radical.
Sunt cel puţin alte 4 argumente prin care susţin iniţiativa ARC.
Primul argument pro poate fi cel legat de necesitatea existenţei unui nou început în învăţământul românesc (aşa cum propunea un coleg de platformă). Unul în care să nu mai predomine criteriile cantitative, cele prin care să fii obligat să participi la n conferinţe pe an, să scrii cât mai multe articole s.a. Să se stabilească o serie de criterii înalte, dar posibil de atins în câţiva ani. Puţine articole, dar cu valoare adăugată. În plus, să se separe activitatea de învăţământ de cea de cercetare. Mi se pare normal ca odată ce obţii un grant de cercetare să fii scutit de o parte din norma de predare, pentru o perioadă temporară. Altfel, performanţa rămâne o iluzie, ascunsă după draperia improvizaţiei, a mimării cercetării.
Al doilea argument. Prin aplicarea soluţiei propuse devine justificabilă înlăturarea discrepanţei majore dintre ceea ce se cere în mod public de la cadrele didactice universitare şi ceea ce primesc acestea. Cu granturi concentrate în mâinile câtorva grupuri de interese (şi cu metodologie cu discriminare pozitivă pentru cercetătorii români de la univeristăţile din străinătate), cu salarii sub pragul de mizerie (10 milioane lei vechi pe lună pentru un asistent universitar, 16 milioane lei vechi pe lună pentru un lector universitar şi 18 milioane lei vechi pe lună pentru un conferenţiar universitar), cu lipsa posibilităţii de a trece lucrările printr-un software antiplagiat, cu imposibilitatea de a plăti taxe de publicare de sute de euro, cu lipsa accesului la bazele de date importante (costă mii de euro, din nou), cu “zăpăceala” împărţirii între predarea unui număr dublu de ore (pentru a putea supravieţui) şi cercetare s.a este greu să produci calitate. Haideţi să reformăm sistemul în fundamentele sale.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
