​România a trimis, în cursul acestei dimineți, un nou transport cu produse alimentare și articole de cazarmament – corturi, saci de dormit, paturi etc. – în valoare totală de 8,2 milioane de lei, puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, a anunțat luni Guvernul.

Ajutoare pentru Fasia GazaFoto: Guvernul Romaniei

Decizia de acordare a acestor produse a fost luată în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Transportul se realizează cu resurse naționale până în HUB-ul constituit de Comisia Uniunii Europene în Republica Cipru.

Ulterior, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, transportul ajutorului umanitar pe relația Republica Cipru – Fâșia Gaza se face cu ajutorul agențiilor specializate ONU.

Noi negocieri pentru un armistițiu în Gaza: O delegație Hamas merge luni în Egipt

O delegație Hamas se va deplasa luni la Cairo pentru discuții privind un armistițiu în Gaza, a declarat pentru Reuters un oficial Hamas care a cerut să nu fie numit.

Delegația va discuta despre o propunere de încetare a focului oferită de mediatori, precum și răspunsul Israelului.

Discuțiile vin după ce Hamas a publicat sâmbătă un videoclip cu doi ostatici, printre care unul cu dublă cetățenie americană și israeliană.

În videoclip, cetățeanul israeliano-american Keith Siegel, care pare să vorbească sub constrângere, pledează ca prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu să negocieze un acord de eliberare a ostaticilor cu Hamas, relatază CNN.

Acesta este primul videoclip lansat cu Siegel de când a fost răpit de Hamas alături de soția sa din casa lor din Kibbutz Kfar Aza, pe 7 octombrie.

CNN menționează că nu poate verifica unde sau când a fost filmat videoclipul, dar ostaticii au spus că nu au putut sărbători Paștele evreiesc, care se încheie marți. „Sunt aici de 202 zile”, spune Omri Miran, cetățeanul israelian care apare în filmarea Hamas, ceea ce sugerează că videoclipul a fost filmat joi.

Acesta este al doilea videoclip cu ostatici lansat de Hamas în ultimele zile. Miercuri, gruparea teroristă a lansat un videoclip cu ostaticul israeliano-american Hersh Goldberg-Polin, care a fost răpit de la festivalul de muzică Nova pe 7 octombrie.

În videoclipul nedatat, Goldberg-Polin este prezentat cu o parte a brațului stâng din care lipsesc câțiva centimetri deasupra mâinii.

Oficiali din Egipt și Israel au declarat vineri pentru CNN că o delegație egipteană se află în Israel, ca parte a unui efort de a avansa negocierile blocate care vizează eliberarea ostaticilor și implementarea unui armistițiu în Gaza.