Pacienții asigurați la sistemul public de sănătate care vin cu trimitere de la medicul specialist să-și facă RMN la Sanador sunt programați doar în timpul nopții, arată o investigație PressOne. Surse de la Casa Națională de Sănătate le-au spus jurnaliștilor că instituția nu știe de această practică, dar nici nu are un cuvânt de spus în privința orelor la care furnizorii programează serviciile decontate.

RMNFoto: Zlikovec / Dreamstime.com

PressOne a urmărit cazul unui pacient care a vrut să-și facă un RMN la genunchi, cu trimitere de la medicul ortoped. A sunat la mai multe clinici, iar primul loc disponibil pe care l-a găsit a fost la Sanador, la ora 4.00 dimineața.

„Doar acolo era disponibil. N-am dormit, m-am pregătit mintal pentru ora 04:00. Între timp am primit un telefon de la ei că s-a eliberat un loc la ora 22:00 și dacă vreau să merg atunci”, povestește pacientul.

În cele din urmă, din cauza unor încurcături cu biletul de trimitere, acesta a ajuns să-și facă investigația undeva după miezul nopții.

„Doar pe timp de noapte”

Când jurnaliștii PressOne au sunat personal la Sanador pentru a face o programare, au primit confirmare din dispecerat că RMN-urile decontate se fac doar pe timpul nopții.

- Reporter: Am aflat că se pot face RMN-uri și pe timp de noapte…

- Sanador: Doar pe timp de noapte se efectuează.

- Reporter: Prin casa de sănătate pot și pe timp de zi sau doar pe timp de noapte, că n-am înțeles exact.

- Sanador: Doar pe timp de noapte.

PressOne a contactat alte trei clinici care au contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, însă la niciuna dintre ele nu erau disponibile programările pe timp de noapte.

„S-ar putea discuta că-i discriminare între cei cu plată și cei fără plată”

Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a răspuns solicitărilor jurnaliștilor pe tema programărilor de noapte, însă surse din instituție le-au spus că nu știu de această practic, iar programul de lucru și-l gestionează fiecare furnizor în parte. Acestea admit însă, că este o formă de discriminare a celor care vin pentru servicii decontate.

„Dar, într-adevăr, s-ar putea discuta că-i discriminare între cei cu plată și cei fără plată”, au declarat surse din interiorul CNAS, care însă susțin că pacienții ar prefera programarea pe timp de noapte, decât să aștepte peste trei luni.

„Nu se poate să-și bată joc de pacienți”

Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, consideră însă măsură ca fiind una discriminatorie la adresa pacienților cu asigurare publică de sănătate.

„Pacienții sunt vai de steaua lor și noi îi punem noaptea pe drumuri. Nu se poate așa ceva. Este de noaptea minții această măsură. Nu se poate să-și bată joc de pacienți. Cum pui un pacient cu o boală cronică să vină noaptea să-și facă investigații de imagistică? Adică să plece de acasă, taxiuri, că transportul în comun noaptea știm că e destul de anevoios. Nu trebuie să-l facem turist nocturn, pentru că nu cred că îi face bine și chiar este o măsură pur și simplu luată în bătaie de joc la adresa pacienților”, spune Cezar Irimia.