Primul-ministru irakian, Ayad Allawi, a confirmat eliberarea de catre rapitori a doua rude ale sale. Verisoara premierului, Ghazi Allawi, in varsta de 75 de ani, sotia unui alt var si nora sa insarcinata au fost rapite saptamana trecuta la Bagdad.

"Da, este adevarat, doua femei au fost eliberate", a confirmat un purtator de cuvant al premierului, preferand sa se exprime sub protectia anonimatului. Pe de alta parte, nu se stie nimic despre soarta lui Ghazi Allawi.

Gruparea militanta Ansar al-Jihad a revendicat rapirea si a amenintat ca le va decapita pe ostatice in termen de 48 de ore, daca nu vor fi eliberati toti prizonierii din inchisorile irakiene si nu va inceta asaltul asupra localitatii Fallujah.

Sute de irakieni au fost rapiti in ultimele luni, majoritatea de catre grupari avand exclusiv interese financiare. De asemenea, peste 170 de straini au fost rapiti de insurgentii din Irak, dupa caderea regimului lui Saddam Hussein, in aprilie 2003, iar peste 30 de ostatici straini au fost ucisi.

Rezistenta disperata

La o zi dupa ce fortele americane si irakiene au anuntat ca au eliberat orasul Fallujah, aviatia militara americana a bombardat ieri mai multe avanposturi ale insurgentilor, in timp ce artileria a lansat obuze asupra unui "complex masiv de buncare". In cursul noptii, fortele aeriene au efectuat raiduri si au lansat bombe asupra mai multor obiective.

Fortele americane au descoperit un complex subteran extrem de mare ce permite chiar accesul camioanelor. Potrivit corespondentului CNN, atacurile de ieri au fost concentrate asupra zonei de sud-est a localitatii, unde rezistenta a fost deosebit de puternica.

Fortele armate au descoperit mai multe cadavre ale unor combatanti sauditi, iordanieni si palestinieni, in timp ce alti insurgenti straini au fost capturati. Duminica, fortele americane anuntau ca "localitatea Fallujah a fost eliberata", mentionand totusi existenta unor avanposturi izolate de rezistenta.

Operatiunea efectuata in bastionul sunnit al insurgentilor se inscrie in eforturile intreprinse de oficialii irakieni si de trupele americane vizand securizarea tarii in perspectiva alegerilor generale programate pentru ianuarie.