Fostul ministru georgian al apararii, Irakli Okruasvili, a fost condamnat in lipsa la 11 ani de inchisoare, transmite BBC.

Decizia a fost luata astazi de magistratii Tribunalului de la Tbilisi. Irakli Okruasvili a fost gasit vinovat de luare de mita, spalare de bani, abuz si neglijenta in serviciu.

Okruasvili sustine ca acuzatiile la adresa sa sunt motivate politic, el fiind un proeminent opozant al presedintelui Mikhail Saakasvili.

In prezent, Okruasvili traieste in exil in Franta, iar aparatorii sai incearca sa obtina pentru el azil politic. Autoritatile franceze discuta si problema extradarii lui in Georgia.