Jaqueline Cristian a ajuns în ultimul tur al calificărilor la turneul WTA 1000 de la Roma, sportiva noastră învingând-o în trei seturi pe americanca Hailey Baptiste, luni, scor 4-6, 7-5, 6-3.

Jaqueline CristianFoto: Rob Prange/Dppi / Zuma Press / Profimedia

>> WTA Roma: Jucătoarele din România și-au aflat primele adversare de la Foro Italico

Jaqueline Cristian, în ultimul tur al calificărilor la WTA Roma - Două mingi de meci salvate

Aflată pe locul 106 în clasamentul mondial, Baptiste a început mult mai bine partida: a câștigat primul set cu 6-4 și a condus cu 3-0 în manșa secundă.

Jaqueline (68 WTA) a revenit, a salvat două mingi de meci la 4-5 și și-a adjudecat setul cu 7-5. Românca a fost apoi jucătoarea mai bună în decisiv și s-a impus cu 6-3.

De știut:

  • Cristian (principală favorită în calificări) se va duela pentru un loc pe tabloul principal cu Varvara Gracheva (88 WTA). Sportiva care a ales să reprezinte Franța a învins-o clar pe italianca Eleonora Alvisi (799 WTA), scor 6-1, 6-1.
  • Jaqueline și-a asigurat un premiu în valoare de 8.030 de euro și 20 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

>> Clasamentul WTA: Salt important pentru Jaqueline Cristian - Modificări în TOP 10 după turneul de la Madrid

>> Rafael Nadal, noroc la tragerea la sorți pentru ATP Roma - Cu cine va juca Novak Djokovic

​​Ultimele campioane de la Foro Italico

2023 - Elena Rybakina

2022 - Iga Swiatek

2021 - Iga Swiatek

2020 - Simona Halep

2019 - Karolina Pliskova

2018 - Elina Svitolina (finală cu Simona Halep)

2017 - Elina Svitolina (finală cu Simona Halep)

2016 - Serena Williams

2015 - Maria Sharapova etc.

>> Aryna Sabalenka, cei 26 de ani și prăjitura buclucașă - Imaginile amuzante postate de belarusă

>> Dezvăluiri ale campionului de la ATP Madrid: „Sunt plin de medicamente, nu m-am simțit atât de rău în viața mea”

De știut:

  • Competiția italiană fondată în 1930 a fost câștigată în trei rânduri de un sportiv din România: Ilie Năstase, edițiile din 1970 și 1973, și Simona Halep, 2020.
  • Au mai disputat finale: Ilie Năstase (1974, învins de Bjorn Borg), Virginia Ruzici (1978, 1980, 1981) și Simona Halep (2017, 2018, învinsă în ambele cazuri de Elina Svitolina).

WTA Roma are loc în perioada 7-19 mai pe zgura din complexul de la Foro Italico. Are premii totale în valoare de $5.509.771 și face parte din categoria „WTA 1000”. Campioana en-titre este kazaha Elena Rybakina.

>> Paula Badosa şi Stefanos Tsitsipas s-au despărțit - Mesajul postat de jucătoarea din Spania

>> Retragere importantă din ATP: „Mingiuțo, ce pot să-ți mai spun?”