Liceeni scapati din mina de dascali si parinti Vestea ca baiatul unui impatimit politruc PSD, considerat "locotenentul" cel mai aprig al primarului Emil Lemnaru, ar fi participat la o partida de orgii sexuale, s-a raspindit extrem de repede in cadrul comunitatii onestene.

Zvonul a circulat rapid in rindul elevilor de la Colegiul Tehnic "Petru Poni" din Onesti, asa incit luni dimineata, atit liceenii, cit si o parte din cadrele didactice erau pusi la punct cu isprava celor "patru muschetari", care au acceptat sa dea o mina de ajutor unei minore diabolice. Pentru minora A.

, eleva in clasa a IX-a la un liceu din Onesti, ziua de 4 martie a fost una cu totul traumatizanta. Pustoaica, fugita de acasa la o ruda de-a sa, si ea minora, a preferat sa-si petreaca seara de vineri intr-o discoteca din localitate. Asa ca, impreuna cu ruda sa, au plecat sa se distreze, plan care avea sa fie dejucat de o alta minora, in virsta de 17 ani, pe care am numit-o B.

Pe ringul de dans, tinara B. a inceput sa o insulte pe A., acuzind-o ca s-ar fi culcat cu iubitul ei si ca l-ar fi imbolnavit pe acesta de o boala venerica. Enervata la culme si orbita de gelozie, B. s-a repezit la A., i-a aplicat acesteia citeva palme si a invitat-o sa paraseasca discoteca respectiva, amenintind-o cu un alt set de palme. A.

a ramas insa pe ring, vazindu-si mai departe de distractie. Dupa putin timp insa, minora ranita in orgoliul propriu s-a napustit din nou asupra elevei de clasa a IX-a, scotind-o de ciuf afara. Flancata de o fata si un baiat, B. a invitat-o pe A. intr-un apartament situat in str. Perchiului nr. 5 din Onesti, cu gindul de a continua ostilitatile. De frica, A.

i-a urmat pe cei trei la apartamentul cu pricina. Ce s-a intimplat aici, depaseste din pacate imaginatia bogata a vreunui scenarist de filme cu orgii sexuale. Obligata sa intretina relatii sexuale cu patru armasari in calduri Disputa dintre "incornorata" minora si presupusa victima a continuat si in apartamentul din strada Perchiului nr. 5. Astfel, potrivit declaratiilor presupusei victime, B.

i-a ordonat acesteia sa se dezbrace, apoi sa intretina relatii sexuale cu insotitorul sau. Si fara cea mai mica riposta, A. s-a oferit pe tava primului, apoi celui de-al doilea si lista se opreste la patru. Subliniem faptul ca cei patru tineri amatori de placeri ieftine au fost poftiti pe rind de catre B., in apartamentul din strada Perchiului.

Asadar, cei patru muschetari au profitat din plin de minora A., experimentind cu aceasta chiar si unele fantezii sexuale, cum ar fi cele "orale" sau jocul de "X si 0" pe fesele fetei, practici copiate exemplar de pe vreun site de internet. Pe tot parcursul producerii acestui lant de orgii sexuale, diabolica B. a supus-o pe A.

la cele mai cumplite cazne, turnindu-i in cap oua sparte si bulion, si pina la a o forta sa bea urina. Nici unul din tinerii participanti la dezmat nu a ridicat un deget vis--vis de atitudinea bolnava a minorei care a decis sa se razbune intr-un mod atit de bestial.

Comportamentul celor patru tineri, care la comanda colegei lor s-au conformat intrutotul, este cu atit mai reprobabil cu cit acestia fac parte din familii cumsecade. Eroii dezmatului sau "materialele didactice" ale vendetei Cei "patru pentru una" sunt elevi ai Colegiului Tehnic "Petru Poni" din Onesti, avind virste cuprinse intre 18 si 19 ani.

Asadar, cei patru sunt responsabili in fata legii, desi sunt repetenti in materie de morala, iar unii dintre ei, corigenti la citeva discipline colare. Astfel, Iulian Doilet, de 18 ani, este elev in clasa a XI-a E, fiind corigent la nici mai mult, nici mai putin de 5 obiecte. Este fiul unui politruc PSD din zona, considerat cel mai inversunat "locotenent" al primarului Emil Lemnaru.

Iulian este fiul directorului Pietei Agroalimentare din Onesti, recunoscut in zona ca fiind un "zbir" cu salariatii si mai tot timpul sub influenta alcoolului. Cei apropiati acestuia stiu despre Doilet ca mai tot timpul se lauda cu "priceperea" fara margini a fiului sau in materie de calculatoare si matematici, desi realitatea in catalog este cu totul alta.

Nu demult, Doilet-tatal s-a laudat apropiatilor ca mezinul, adica Iulian, s-a dus pentru o partida de sex pina la Iasi, "fericita" fiind racolata "virtual" de acesta. Coleg de an cu beizadea Iulian este si Radu Solomon, cel de-al doilea "actor" al orgiei de vineri, 4 martie.

Elev in clasa a IX-a K, Radu este un elev "bunisor" la invatatura, potrivit unor profesori de la "Petru Poni", iar in zona in care locuieste (G-ral Rosetti) este recunoscut de tineri ca fiind un "adolescent cu initiativa". Razvan Vrinceanu are 19 ani si este elev in clasa a XII-a K a Colegiului "Petru Poni", fiind corigent la doua obiecte.

Gestul lui Ovidiu Moise, de 19 ani, elev in clasa a XII-a D, cel de-al patrulea tinar care a participat la actiunea de vineri, a surprins colectivul didactic de la "Petru Poni". Desi bun la carte, baiatul s-a dovedit din pacate repetent la purtare.

Dilema anchetatorilor Potrivit declaratiilor existente la dosar, presupusa victima ar fi reclamat "violul" inca de vineri seara, cind au si demarat investigatiile. Asa cum s-au derulat faptele, infractiunea cu pricina nu poate fi incadrata la cea de viol, intrucit fata nu a ripostat in nici un fel, supunindu-se celor dictate de minora careia i-a cazut de fapt victima.

Cei patru "norocosi", participanti la partida de sex "moca", au fost de asemenea tolerati de A., desi, moral, ei ar putea fi acuzati de viol. Semnul de intrebare planeaza asupra minorei A., gestul ei putind fi incadrat la instigare la violenta, viol etc.

Iar daca ar fi sa luam in calcul "activitatea" in domeniu a victimei, despre care se vorbeste in Liceul "Poni", presupusa ei boala venerica sau fuga repetata de acasa, am spune ca presupusa victima nu ar fi tocmai cheie de biserica.

Colac peste pupaza, anchetatorii mai au de a face si cu niste minore, protejate de lege, dar despre care am putea afirma oricind ca sunt mult mai versate decit specialistele de pe "centura". Nu este exclus ca la finalul anchetei sa avem si surpriza vreunei "tranzactii" in valuta, pentru rascumpararea onoarei sau fecioriei minorei agresate.

 Absenti de la orele de dirigentie Fara a ne grabi sa dam verdicte, mai spunem ca atit parintii acestor liceeni, cit si scoala, ca element de educatie, s-au dovedit absenti in viata acestor tineri.

De cele mai multe ori, parintii, coplesiti de griji, arunca in spatele scolii educatia progeniturilor, pentru care multi prefera sa "cotizeze" decit sa se implice efectiv in strunirea propriilor lor copii. Pe de alta parte, scoala, care se confrunta si ea cu problemele "tranzitiei" care nu se mai termina, trece superficial peste orele de dirigentie sau consiliere psihologica.

Cit priveste colegiul cu pricina, mai spunem ca in organigrama Liceului "Poni" din Onesti figureaza si un psiholog, care, conform incadrarii, beneficiaza de un salariu onorabil.

De altfel, este cunoscut faptul ca la acest colegiu s-au inregistrat de-a lungul timpului suficiente acte reprobabile, atit in rindul elevilor, dar ce e mai trist, si din rindul cadrelor didactice sau al conducerii, preocupate de cu totul altceva decit actul educational.

Cu riscul de a supara anumite cadre didactice care merita admiratia noastra precum si a multor generatii de elevi, putem afirma fara echivoc ca la "Petru Poni" din Onesti se aplica intocmai proverbul neaos rominesc, "Cum e turcul si pistolul". Acest lucru ni l-a dovedit ieri, cu prisosinta, directorul institutiei, prof.

Cornelia Brinza, acelasi personaj aflat in vizorul nostru, cit si al Inspectoratului Scolar Judetean. Mare brinza, supararea profei Brinza Contactata telefonic, pentru a ne acorda lamuriri cu privire la situatia scolara a tinerilor cercetati in cazul relatat, prof.

Brinza a refuzat acest lucru, nu inainte de a ne aduce acuze vis--vis de "asa-zisele" noastre trunchieri, vezi Doamne, in defavoarea domniei-sale. De fapt, profesoara ofuscata si-a varsat amarul ieri la telefon, minia sa fiind legata de multmediatizatul caz "Eva", relatat in urma cu doi ani pe parcursul a citorva episoade.

Brinza a motivat ieri ca nu doreste sa dea relatii telefonice, deci sa ne deplasam la liceu. In momentul cind am intrebat-o daca ne primeste, brusc, profa s-a sucit, invocind ca nu ofera lamuriri ziarului nostru. Ba, mai mult, ne-a sugerat sa ne adresam inspectoratului, lucru pe care de altfel l-am si facut. "La nivel de inspectorat se cunoaste comportamentul directorului de la Petru Poni.

De fapt, profesoara Brinza se afla in vizorul nostru de mai mult timp. Este cu atit mai reprobabila atitudinea profesoarei, cu cit se cunosc anumite aspecte nu tocmai la locul lor, din cadrul liceului onestean.

Va asigur ca imediat dupa ce vom incheia discutia noastra telefonica o voi suna, pentru a-i propune sa-si revizuiasca atitudinea fata de dumneavoastra", a precizat Ghiorghi Iorga, inspector general in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Bacau.

Cit priveste mihnirea profesoarei Brinza, inspectorul Iorga a tinut sa precizeze ca elevul Adrian Eva, exmatriculat de Cornelia Brinza la propunerea prof. Mariana Horodinca, a suferit pe nedrept corectia imorala aplicata de duetul "Brinza - Horodinca".

Profesorul Iorga era bine pus la punct cu situatia actuala a fostului elev de la "Poni", in prezent cursant la zi la Colegiul National "Grigore C. Moisil", lasind de inteles ca "zilele ca director ale profesoarei Brinza sunt numarate".

Dar cum si razbunarea e o arma, Brinza, in loc sa execute ceea ce i-a transmis seful domniei sale, a solicitat conducerii redactiei noastre o cu totul alta persoana decit cea a subsemnatei, pe motiv ca i-ar cadea rau la stomac lentilele celei care efectuase documentarea cazului cu pricina Iata care sunt preocuparile machiavelice ale directorului de la "Petru Poni", care a cam lasat pe planul

doi educatia elevilor din liceul pe care domnia-sa il pastoreste de vreo cinci ani.

Sa intelegem ca domnia-sa, o admiratoare a politicii duse de staff-ul PSD local din care face parte si tatal copilului corigent la buna-purtare, ar fi acoperit faptele reprobabile ale gastii participante la orgia de vineri, 4 martie? In atentia ISJ Bacau Reamintim cititorilor nostri tratamentul inuman la care a fost supus elevul Eva, si asta pentru ca "diriga" baiatului nu a mai cotizat

artistic la patrimoniul personal al profesoarei Horodinca, cea care a invenatat cele mai nastrusnice scenarii vis--vis de elevul exmatriculat, si caruia i s-a furat miseleste un an din viata pentru niste fite de doi lei.

Mai amintim de data aceasta si Inspectoratului Scolar ca pe parcursul manageriatului defectuos al profei Brinza, Liceul "Poni" a pierdut, din cauza obedientei sale fata de stapinirea Lemnaru, o sala de sport. Din aceasta cauza, la "Poni" sportul se face in grup de cite trei clase, efectivul total al colegiului fiind de 1500 de elevi.

Brinza a mai desfiintat totodata si un club al elevilor in care incapeau peste 500 de elevi, dezafectind doua sali de clasa, pentru un nou club, cu o capacitate de doar 40 de elevi.

Si tot pentru a veni in sprijinul inspectoratului amintim cazul recent al gradatiilor de merit, sau al unor cadouri primite si date unor persoane cheie Poate noua schimbare din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean sa-i reaminteasca (inca) directorului de la "Peru Poni" ca exista de ceva timp o lege a accesului la informatii, care ar trebui respectata de toate institutiile publice din Rominia,

deci sI de cele onestene, in cazul in care municipiul de pe Trotus face parte din acest areal geografic.