Eu locuiesc in orasul Petrila. Orasul Petrila are multa mizerie, multa suferinta si carciumi asa si-asa. Dar orasul Petrila, unde, va repet, imi duc io zilele, are si mult umor. De unde? Pai, de la Ion Barbu, ala care face misto de toata lumea, cu caricaturile, cartile si chilotii pictati pe care cu mandrie i-a scos mai demult in curte, pe-o sfoara.

Barbu e un om bun, si tocmai de-aia a inventat, in anul de gratie 1999, festivalul Om Rau, singurul de felul asta de pe intreg mapamondul.

"Congresul oamenilor rai"

Ca sa intelegeti cum s-a ajuns la pomenirea festivalului, trebuie sa luati aminte mai intai la nasterea Omului Rau, care a aparut din negura gandirii lui Ion Barbu.

Conceptul de "om rau", initiat si dezvoltat de Barbu, nu inseamna doar persiflarea stereotipurilor sociale, care au pus, iute-iute, Valea Jiului in zona de rautate extrema, ci s-a transformat, de-a lungul timpului, intr-un concept cultural ca atare, ba chiar intr-un adevarat curent care, daca n-ar fi murit prematur, cine stie unde ar fi ajuns.

Prin acest festival, care avea loc in curtea casei sale din Petrila, Ion Barbu a vrut sa arate ca rautatea e relativa si ca adjectivul "rau", atribuit de obicei acestei zone, poate fi sublimat. Barbu nu si-a propus sa schimbe imaginea Vaii Jiului, truism demonetizat deja de zecile de asociatii ori de "liderii de opinie" aparuti peste noapte, ci doar sa arate ca se poate si altfel.

Concertele de jazz, rock sau muzica populara, impreuna cu expozitiile de grafica ori fotografie gazduite de curtea lui Barbu arata ca, prin spirit, barierele prejudecatilor pot fi date la o parte.

Sa incerci relatarea uneia sau a alteia din cele cinci editii ale festivalului e curata nebunie, pentru ca fiecare recital, concert ori happening din curtea artistului a fost ceva irepetabil si de nepovestit.

Artisti din toate colturile tarii, ca Ada Milea, Ilie Stepan, Tudor Gheorghe, Nightlosers, Sorin Chifiriuc si Cercul Disparut, Luna Amara, Mambo Siria, Dinu Olarasu, Einuea, Maria Raducanu, Project Margento si atatia altii au trecut prin Petrila si au revenit la editiile ulterioare, indragostiti iremediabil de farmecul acestui festival, care a reusit sa creeze si o anume solidaritate in randul "oamenilor rai".

Despre festivalul Om Rau s-au scris sute de articole, s-au facut filme si s-au publicat carti, insa toate astea nu inseamna nimic pe langa atmosfera unei seri petrecute in curtea lui Ion Barbu, cu Harry Tavitian cantand jazz autentic intr-un loc inconjurat de blocurile moldovenilor, iesiti pe balcon in maieu sa beleasca ochii la nebunii care prefera muzica aia ciudata in locul manelelor.

La Petrila a cantat si un trombonist american, Tom Smith, care a jurat, cu mana pe inima, ca asa ceva n-a vazut in viata lui si doar a umblat destul prin lume. Anul trecut, la Petrila a cantat si Rutabaga, o trupa de jazz din Franta, care avea asa de multi membri, ca abia au incaput pe scena, iar muzicienii au fost absolut fascinati de Petrila si de festival.

Una peste alta, Om Rau a inregistrat, in scurta sa viata, atatea evenimente in premiera, ca ar trebui editat un supliment de doispe pagini ca sa va dumiriti.

Moartea Omului Rau

Daca va intrebati de ce a murit Om Rau, raspunsul "e vanare de vant", pentru ca, traind in Romania, doar lipsa banilor putea pune cruce unui asa eveniment. Fiecare editie il lasa pe Ion Barbu mai sarac, mai obosit si mai scarbit de urechea surda a autoritatilor locale sau de aiurea, care nu se grabeau deloc sa bage mana la buzunar.

Daca primaria din Petrila a preferat sa sponsorizeze si sa organizeze tot felul de playback-uri, in loc sa ajute acest festival, Barbu a avut grija sa le acorde artistilor participanti singura distinctie care-i statea in putere: aceea de cetateni de onoare ai strazii 1 Iunie, acolo unde avea loc evenimentul.

Anul trecut, cand a anuntat ca nu va mai organiza si alte editii, Barbu nu a fost crezut de nimeni.

Binevoitorii de pe langa curtea omului au promis ca fac rost de sponsori, ba chiar fostul guvernator de Valea Jiului, Octavian Costescu, cel de trista amintire, a promis ca va face rost de bistari de la Banca Mondiala, insa, cand a fost sa fie, Barbu s-a trezit ca n-are unde sa-i culce pe artisti, pe motiv ca sponsorul se razgandise.

Mai mult decat atat, un idiot l-a injurat la telefon pentru taxa de intrare, modica, instituita la ultima editie, si asta a pus capac rabdarilor organizatorului. Cu asta, festivalul Om Rau a incetat din viata, dupa o existenta scurta, dar atat de rodnica.

"In veci pomenirea lui..."

Peste Petrila, orasul in care locuiesc eu, se lasase linistea aia tampa a oraselelor de provincie. Oamenii se ocupau de aceleasi chestii ca intotdeauna, isi bateau nevestele cu aceeasi hotarare si se imprumutau de la plata la avans, ca sa aiba de pita.

Omul Rau mai staruia, poate, doar in mintile incinse ale nebunilor care isi pierdeau noptile in curtea lui Barbu si pana si amintirea asta incepea sa se stearga. Ei bine, cand nimeni nu se astepta, parintele Omului Rau anunta, cu inima franta de durere, parastasul de un an al festivalului, "adormit intru Domnul anul trecut, in etate veche de cinci ani".

Numai un om bun, adicatelea un novice intr-ale festivalului, isi poate imagina ca pomenirea raposatului s-a facut la voia intamplarii. Da' de unde! Nici un amanunt nu a fost lasat la voia intamplarii, de la fanfara minerilor din Vulcan, care a cantat marsuri funebre de plangeai fara sa vrei, pana la colacii si lumanarile date de pomana.

Cei aproape doua sute de oameni rai prezenti la festival au avut parte de un show unic, si credeti-ma pe cuvant ca aveti de ce sa va ofticati daca n-ati fost acolo.

Se cuvine apreciata (mai bine mai tarziu) contributia esentiala a Cercului Disparut, care a organizat in detaliu regia parastasului. Daca inca n-ati aflat ce e Cercul Disparut, foarte rau.

Pai Cercul asta e o miscare in sine, care inseamna poezie, grafica, spectacole multimedia si dracu' mai stie ce, toate astea fiind gandite, facute si traite de Carmen Mavrea si Ivan Andreevici, doi nebuni care au facut posibila magia pomenirii raposatului.

Pentru drumul la cele vesnice al Omului Rau, Ivan Andreevici a compus o veritabila Carte a Mortilor Rai, prezentata in canturi, ca Upanisadele, spectatorilor mai mult sau mai putin avizati, iar Carmen Mavrea, care a avut o aparitie in perfecta concordanta cu atmosfera, a fost o bocitoare desavarsita.

Mai trebuie spus ca Cercul Disparut a produs si prezentat in premiera si un film al pomenirii lui Badman, care i-a lasat cu gura cascata pe spectatori.

In rest, au cantat clujenii de la Nightlosers, obisnuiti ai festivalului, care au beneficiat de aportul tanarului tobosar petrilean Alex Meraru, si pseudo-bizantinii de la Einuea, care au transportat publicul in vremuri demult apuse, prin cantecele lor vechi de sute de ani.

Momentul de forta al serii a fost insa exorcizarea, cel din care Nucu Pandrea a scos tot binele fiind nimeni altul decat Adrian Nastase. Din burta lui de om bun au iesit carnete de partid, carti comuniste, cravate de pionier si alte asemenea relicve dragi noua, si iar aveti motive sa muriti de ciuda ca n-ati vazut asa ceva.

Nu a fost uitata niciuna dintre realizarile fostului arogant, fiind exorcizate si ouale, si cornul, si laptele, pe fundalul bocetelor executate ca la carte de Carmen Mavrea si Ioana Avadani, de la Centrul de Jurnalism Independent, care aproape ca m-a facut sa scap camera din mana cu textul "Cine ne mai da noua publicitateeeeeeeeeeee?!".

Abia se incalzisera spectatorii, cand cruda noapte s-a asternut peste blocuri cu aceiasi moldoveni, care, cu alte maieuri (sper), au iesit la balcoane sa se uite la filme. Acuma urmeaza o parte pe care nu stiu cum s-o scriu, pentru ca e vorba de mine si de filmul "Ultimul om rau", pe care l-am facut dupa ultima editie a festivalului.

Cum ma stiu modest si imi place sa ma laude altii, voi spune doar ca proiectia a beneficiat de o premiera ca la carte, din care n-a lipsit covorul rosu, iar protagonistii filmului, adica vecini de-ai lui Barbu, au fost adusi pe scena cu aplauze.

Dupa celelalte aplauze, de la sfarsitul filmului, a urmat un adevarat campionat national de fotografie, cu cei mai tari fotoreporteri din Romania, si chiar mi-e mila de colegii din presa care au preferat sa doarma, iar tarziu in noapte au putut fi vazute filme de Robert Serban, Ioachim Ciobanu si Hano Hoffer.

Pe la doua, doua si ceva, ultimii oameni rai au inchinat un pahar de vin si au halit cate un colac (pomanagii, ce mai!) de sufletul mortului. Cea mai misto chestie a fost ca, in timp ce strangeam sculele, am auzit ca se canta "Multi ani traiasca" si, cum nu stiu sa fi fost ziua cuiva, cred ca nebunii ii cantau Omului Rau, mortului, ca pentru o dorita reancarnare.

Epilog

Asta-i soarta mea, sa traiesc in continuare la Petrila, si parca orasul e mai nasol si mai amarat si mai jegos de cand stiu ca anul viitor, si ceilalti de dupa el, vor trece fara singurul eveniment cultural care mai tinea in viata oamenii rai din Vale si de aiurea.

Nebun cum il stiu pe Barbu, parca vad ca pune la cale ceva mai spectaculos, doar asa, de-al dracu', sa le dea cu tifla alora care-l plang cand aud ca sta in Petrila.

Mai demult, la o bere, Ion Barbu imi zicea ceea ce cred ca ar putea fi motto-ul festivalului, si sper ca n-o sa se supere daca-l citez, cu aproximatie, din memorie: "Petrila asta e o materie moale si maleabila, cam ca un cacat: o poti modela, faci din ea ce vrei, dar te murdaresti si pute, domnule!".

Pentru puritanii care ar vrea sa cenzureze citatul de mai sus, inchei cu o vorba din Ion Dezideriu Sirbu, si macar de asta sper ca ati auzit. Omul zicea asa: "Europa e un biet continent. Petrila e o lume !".

Iar eu, cum ziceam, locuiesc in Petrila. Si sunt mandru de asta.