Aceasta este parerea unanima a farmacistilor mureseni referitor la afirmatia Ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu (foto), privind aprovizionarea farmaciilor cu doze de vaccin antigripal. Nicolaescu a acuzat duminica dezinteresul farmacistilor in ceea ce priveste achizitionarea de vaccin antigripal pentru perioada de toamna.

Pe fondul amenintarii de gripa aviara, romanii au lasat farmaciile fara vaccinuri.

De la sfarsitul saptamanii trecute, farmaciile muresene nu mai detin doze de vaccin antigripal. "De la inceputul toamnei, un singur vaccin, elvetian, a fost accesibil farmaciilor. In mod normal, in aceasta perioada aveam in stoc cel putin 100 de doze, fiecare farmacie. Dupa perioada de iarna ramaneau doze, de aruncat chiar.

In ultima luna, insa, nu am putut achizitiona alte doze, pentru ca Ministerul Sanatatii a cumparat tot ce era pe piata", a declarat Mariana Moldovan, presedinta Patronatului Farmacistilor Mures.

La sfarsitul saptamanii, farmaciile vor primi prima comanda, astfel incat muresenii vor gasi vaccinurile in farmacii. "Tot a doua persoana intreaba de vaccinuri", a precizat Mariana Moldovan care ii sfatuieste pe mureseni sa nu intre in panica. Momentan, in farmacii se pot gasi alte alternative importiva gripei, cum ar fi remediile homeopate.

Vaccinurile gratuite oferite de Ministerul Sanatatii pentru personalul sanitar aflat in prima linie in lupta impotriva unei posibile epidemii sunt, in judetul Mures, in numar de 2.000. "Am mai solicitat inca 3.000 de doze, pentru a doua linie si sunt sigur ca le vom primi in curand", a declarat Silviu Morariu, Directorul DSP Mures.

Acesta s-a ferit sa estimeze necesarul pentru judetul Mures, in conditiile unei epidemii de gripa umana, dar calculele realizate de DSP anul trecut estimau necesarul judetului la 75.000 de doze.