Sambata seara, nu cu mult inaintea Craciunului, muritorii l-au ucis din nou pe Iisus. De asta data, nu pe scena lumii, ci pe cea a Ateneului din Tatarasi, acolo unde a avut loc premiera spectacolului "Evanghelistii", intr-o regie semnata de Benoit Vitse, dupa un text apartinand Alinei Mungiu-Pippidi.
Analiza care urmeaza va urmari sa acopere doua paliere: cel al textului propriu-zis si cel al viziunii regizorale.
Un text slab ca argumentare
In ciuda unor reactii exaltate de la sfarsitul spectacolului, autorul acestei cronici sustine ca textul "Evanghelistii" este unul slab prin argumentare. Iata, foarte pe scurt, tematica narativa: in Antiohia (Asia Mica), la Academia filosofului Cherintos, studiaza patru ucenici: Ioan, Marcu, Matei si Luca. Li se propune sa scrie patru "carti" diferite despre unul si acelasi personaj, Iisus.
Din acest punct se produce ruptura de traditia nou-testamentara. Cei deveniti peste noapte evanghelisti iau in deradere obiectul muncii lor.
Misiunea ce li s-a incredintat de catre nimeni altul decat apostolul Pavel, probabil personajul central al intregii naratiuni, dar si de un Iisus de-personalizat si de-divinizat li se pare umilitoare ("Intotdeauna scriitorii au fost atat de umiliti?", intreaba Ioan) si cam lipsita de sens. Sistematic, cele mai scandaloase idei ar fi: 1.
Personalitatea lui Pavel e schitata numai si numai in tuse negative: un ins violent (poarta mereu la brau un pumnal pe care nu ezita sa-l scoata atunci cand este cazul), detesta femeile (un misoginism dezvoltat de Emil Cioran si asumat fara rezerve de Pippidi), are permanent in minte gandul cuceririi (Evangheliile trebuie sa anuleze frica de moarte a omenirii, interpretare marca Nietzsche), nu ezita sa ucida etc.
2. Teza stupefianta conform careia Iisus nu ar fi fost niciodata rastignit. In viziunea dramaturgica, Baraba a urcat dealul Golgotei, iar masele au fost manipulate, spunandu-li-se ca e Iisus cel care poarta crucea.
3. Relatia dintre Iisus si Maria Magdalena e una cat se poate de vinovata. In clipa spalarii picioarelor Mantuitorului cu parul Mariei, complet goala, e sugerata ideea sexului oral.
4. Pavel il ucide pe Iisus.
5. Cina ce de Taina e prezentata sub forma unui carnagiu, pus la cale de acelasi Pavel. Toate personajele mor, urmand ca apostolul-ucigas sa propovaduiasca omenirii, de unul singur, ideile crestine si viata victimelor sale.
Sunt cinci motive pentru care gestul Episcopiei Romano-Catolice de a trimite comunicate
de avertizare, inainte de vizionarea spectacolului, este unul justificat pe
deplin.
Spectacol de teatru sau intrunire MISA?
E dificil, socat de continutul textului, sa mai poti urmari si chestiunile ce tin de registrul regizoral. Oricum, cateva aspecte pot fi trecute in revista. Pentru o mai clara expunere, sa le luam tot punctual:
1. Cat se poate de dilematica optiunea lui Vitse pentru excesul de nuditate, sucombat pe alocuri in obscen si vulgar. E greu de inteles de ce evanghelistul Ioan trebuia sa arate publicului fesele, dupa cum e greu de precizat rolul goliciunii complete in economia intregului. Aproape la fiecare scena, cate unul dintre cele patru personaje feminine, modest inzestrate actorial, isi expune nurii. Inca un pic si te astepti ca in scena sa patrunda guru Bivolaru...
2. Uneori tendinta de raportare la contemporaneitate este ilara. Bunaoara, cei patru evenghelisti sunt echipati in pantaloni la dunga si sacou. Ar mai fi trebuit sa scrie Evangheliile la un laptop...
3. Selectia actorilor lasa de dorit, dand senzatia neplacuta de "umplutura" scenica. Poate ca e mai bine asa, o echipa de actori talentati amplificand pericolul mesagistic al textului.
4. Coloana sonora realizata de un acordeonist da o tenta de carciuma cadrului in care se deruleaza firul epic, nereusind sa furnizeze tensiuni rafinate.
Tristetea ca efect imediat
Pentru cei care acorda o cat de mica insemnatate traditiei si invataturilor pe care Noul Testament le transporta in textele sale, la fel ca si pentru cei dispusi sa puna in practica indemnurile biblice privitoare la iertare si la ingaduinta fata de semeni, efectul imediat al spectacolului de sambata nu ar trebui sa fie scandalizarea (desi exista toate premisele pentru asta), tonalitatile
inchizitoriale (e totusi secolul XXI) sau critica imbalsamata in jigniri la adresa autorului si regizorului. Efectul imediat, spuneam, ar trebui sa fie tristetea, una calma, fara accese justitiare, una rezumata admirabil in acea sintagma nemuritoare: "Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!".
In numarul de joi, 8 decembrie, "Flacara Iasului" va oferi reactii, promitem-oneste, ale intelectualilor ieseni care au asistat la spectacol.
Nota: Semnatarul acestei cronici s-a nascut, a fost educat si incearca sa traiasca (dupa cat il tin modestele-i puteri) in spiritul crestinismului. Iata de ce, randurile de mai sus nu pot fi decat subiective, ele exprimand o viziune personala asupra spectacolului "Evanghelistii". Un simplu punct de vedere si nimic mai mult.
E foarte posibil ca unui ateu (desi, daca e sa-i dam crezare lui Eliade, nu exista ateism in forma pura) spectacolul pomenit sa i se para o comedie spumoasa, iar textul unul plin de savoare. Totodata, din respect pentru cititorii sai, dar si pentru postul Craciunului in care ne aflam, ziarul "Flacara Iasului" nu va publica acele fotografii din spectacol care pot dauna grav sanatatii spiritului.
cciobotari@yahoo.co.uk
