Procurorul suspendat Alexandru Lele, judecat pentru luare de mita, favorizarea infractorului si retinere de inscrisuri, este aparat, in mod cel putin ciudat, de ministrul justitiei, Monica Macovei.

Motivul ne este, inca, necunoscut, dar suntem convinsi ca Macovei nu a citit rechizitoriul de trimitere in judecata a „procurorului spagar" si nici nu a „rasfoit" probele adunate de anchetatori impotriva acestuia. Incercam sa i le prezentam noi, pe scurt…

Acuzatii peste acuzatii…

Acuzatiile pentru care Alexandru Lele, fost sef Sectie Judiciara la Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, este judecat sunt urmatoarele:

1. Luare de mita, constand in faptul ca a pretins suma de 20.000 de dolari de la Viorel Stiube, pentru a-i pune la dispozitie dosarul original 1113/P/1994 al Parchetului Judecatoriei Oradea.

2. Luare de mita, constand in faptul ca a pretins si primit, prin intermediul avocatului Negrutiu Lucian Dan, suma de 10.000 de marci, pentru a dispune o solutie favorabila in dosarul 613/P/2000 al Parchetului Tribunalului Bihor.

3. Favorizarea infractorului, constand in faptul ca, prin retinerea dosarului 1113/P/1994 al Parchetului Judecatoriei Oradea, l-a ajutat pe invinuitul Halgas Aurica in a nu fi trimis in judecata si tras la raspundere penala pentru comiterea unei fapte penale, zadarnicind astfel judecarea cauzei.

4. Favorizarea infractorului, constand in faptul ca a ingreunat activitatea de urmarire penala in dosarul 613/P/2000 al Parchetului Tribunalului Bihor, zadarnicind tragerea la raspundere penala a invinuitilor Stiube Ionel si Pavel Dan.

5. Fals intelectual, constand in faptul ca a atestat nereal imprejurarea ca declaratia lui Stiube Ionel din dosarul 613/P/2000 al Parchetului Tribunalului Bihor ar fi fost data in fata sa.

6. Retinere sau distrugere de inscrisuri, constand in faptul ca a retinut in mod ilicit, in perioada 1994-1999, dosarul penal 1113/P/1994 al Parchetului Judecatoriei Orade

7. Favorizarea infractorului, constand in faptul ca a tinut in nelucrare dosarul penal 397/94 al Parchetului Tribunalului Bihor timp de cinci ani si 8 luni, zadarnicind astfel urmarirea penala fata de inculpatii Malan Alecu Paul si Rus Daniel Jean, care au scapat astfel de raspunderea penala prin implinirea termenului de prescriptie.

Cu aplicarea finala a prevederilor art. 33 lit. a din Codul penal, privind concursul de infractiuni.

Anchetatorii au solutionat cu neinceperea urmaririi penale fata de Lele acuzatia de uz de fals si impiedicarea participarii la proces, intrucat „nu sunt intrunite elementele constitutive ale acestor infractiuni".

Dosarul 1113/P/1994

In data de 12.12.1993, la Politia Alesd a fost depusa o plangere formulata de reprezentantii Inspectoratului Teritorial pentru Handicapati Oradea, in care se preciza ca, pe adresa nr. 3242/05 din decembrie 1992 a Consiliului Local Alesd, semnatura secretarului este falsa.

In timpul anchetei care a urmat, persoana in cauza, Magdalena Pop, a indicat faptul ca semnatura nu ii apartine si ca a fost contrafacuta, cercetarile ulterioare scotand la iveala faptul ca falsul fusese realizat de secretarul dactilograf al institutiei, Aurica Halgas.

Rechizitoriul de trimitere a acesteia in judecata a fost intocmit de procurorul stagiar Demian Moca, care, in data de 23 aprilie 1994, i-a predat dosarul, pentru a fi semnat, lui Lele.

De la acea data, dosarul a disparut si, in anul 2005, in urma unei alte sesizari a ITH, facute catre Parchet, s-au reluat cercetarile, dar, din cauza lipsei probelor care se aflau in dosarul disparut, Halgas a fost achitata.

Intre timp, Magdalena Pop a devenit procurorul Magdalena Chirculescu, iar sotului ei, procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea, a primit spre solutionare dosarul „Stiube".

In data de 07.12.1999, in urma unei perchezitii efectuate la domiciliul „printului alcoolului", a fost ridicata o geanta diplomat cu cifra, deschisa trei zile mai tarziu. Surpriza! In interiorul gentii a fost gasit dosarul disparut.

In data de 09.04.2002, Stiube a declarat ca a primit dosarul respectiv, impreuna cu un material informativ despre viata personala si profesionala a sotilor Chirculescu, de la Lele, prin intermediul fratelui sau, Teodor Stiube, dupa ce ii promisese procurorului, in schimb, suma de 20 mii dolari SUA.

„Pachetul", care urma sa ii foloseasca in dosarul al carui protagonist era, a fost primit de Stiube in data de 03.12.1999, la peste 4 ani de cand el disparuse fara urma…

Probele impotriva lui Alexandru Lele sunt zdrobitoare: autodenuntul lui Stiube; declaratiile martorilor Demian Moca, Magdalena Chirculescu, Dan Chirculescu, Teodor Stiube; procesele verbale de reconstituire cu martorul Teodor Stiube, de confruntare intre Viorel Stiube si Lele, de confruntare intre Teodor Stiube si Lele; dosarul penal 1113/P/1994; etc.

Fapta lui Lele de a retine, fara drept, in perioada 1994-1999, asupra sa dosarul penal 1113/P/1994 al parchetului de pe langa Judecatoria Oradea intruneste elementele constitutive ale infractiunii de retinere de inscrisuri.

Prin retinerea respectivului dosar, Lele a oferit ajutor invinuitei Aurica Halgas pentru a scapa de raspunderea penala. Aceasta fapta constituie infractiunea de favorizarea infractorului.

Fapta lui Lele de a pretinde de la Viorel Stiube suma de 20 mii dolari SUA, pentru a-i pune la dispozitie dosarul 1113/P/1994, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de luare de mita.

Dosarul 613/P/2000

In luna iunie 2000, Gelu Iliescu, proprietarul unui autoturism marca „Mercedes Benz CL 500", a incredinta masina pe baza unei procuri lui Mihai-Tiberiu Hostiuc, care a parcat-o in garajul lui Attila Vura.

In 24 iunie 2000, Ionel Stiube, fratele lui Viorel Stiube, si cumnatul sau, Pavel Dan, au intrat in respectivul garaj si, prin violenta si amenintare, au furat masina.

Plangerea impotriva celor doi a fost inregistrata la Parchetul Bihor in data de 04.07.200 si, in mod ilegal, Lele si-a atribuit cu de la sine putere cercetarea cazului respectiv.

In octombrie 2000, cei doi, prin intermediul Marioarei Pavel – sora lui Stiube si sotia lui Pavel, l-au angajat ca avocat de Lucian Negrutiu. Acesta era prieten vechi cu Lele, care l-a chemat la el acasa si i-a propus solutionarea dosarului in favoarea clientilor sai, contra sumei de 10 mii marci germane.

Talharii a acceptat targul, iar Lele a facut ce a stiut mai bine pentru a-si merita banii: a construit o alta stare de fapt, diferita de cea a politiei, transformand victimele in atacatori.

Banii i-a primit de la Negrutiu, in prezenta sotiei acestuia, in data de 20 octombrie 2000 – dupa ce, in prealabil, acestia fusesera colectati de Marioara Pavel, de la fratii sai.

Din pacate pentru Lele, dosarul i-a fost luat, pe baza unui act normativ care a trecut talharia in competenta parchetelor de pe langa judecatorii.

Si in acest caz, probele impotriva lui Lele sunt zdrobitoare: autodenunturile lui Viorel Stiube si Lucian Negrutiu; declaratiile martorilor Teodor Stiube, Laura Negrutiu si Marioara Pavel; procesele verbale de confruntare intre Lele si sotii Negrutiu; declaratiile date in fata lui Lele de Iliescu, Vura si Hostiuc; etc.

Fapta lui Lele de a pretinde si primi suma de 10 mii marci germane in vederea solutionarii favorabile a dosarului penal 613/P/2000 al Pachetului Bihor constituie infractiunea de luare de mita.

Fapta lui Lele de a efectua acte de urmarire penala fara a fi delegat, cu scopul de a crea o situatie favorabila celor cercetati, constituie infractiunea de favorizarea infractorului.

Fapta lui Lele de a atesta in mod nereal imprejurarea ca declaratia lui Ionel Stiube ar fi fost data in fata sa, in cadrul oficial al urmaririi penale, constituie infractiunea de fals intelectual.

Dosarul 397/P/1994

In data de 01.10.1993, ofiteri din cadrul IPJ Bihor s-au sesizat din oficiu cu privire la savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficial de catre numitii Daniel Jean-Rus si Alecu-Paul Malan, in legatura cu inmatricularea unui autoturism pe baza unor acte si declaratii false.

Doua zile mai tarziu, dosarul i-a fost repartizat procurorului Viorel Gavra, care a si emis mandate de arestare preventiva pe numele celor doi. In urma declaratiilor facute de Malan, despre implicarea unor ofiteri de politie in cazul respectiv, dosarul a ajuns la Parchetul Militar.

Acesta nu a gasit nici un politist vinovat si a trimis dosarul inapoi, ajungand, in data de 14.02.1996, la Lele.

Din acel moment, Lele nu a mai efectuat nici un act de urmarire penala, retinand dosarul asupra sa pana la data de 30.11.2001, cand s-a dispus incetarea urmaririi penale fata de cei doi pe temeiul indeplinirii termenului de prescriptie a raspunderii penale.

Probele il coplesesc, din nou, pe Lele: referate intocmite de prim-procurorul PTB si de un procuror-inspector de la PCAO; dosarul 397/P/1994; declaratiile martorilor; copie dupa condica de repartizare a lucrarilor; etc.

Fapta lui Lele de a retine in nelucrare timp de peste 5 ani si 8 luni dosarul penal respectiv si de a zadarnici astfel urmarirea penala fata de cei doi inculpati intruneste elementele constitutive a doua infractiuni de favorizarea infractorului.

Caseta

Unul dintre procurorii implicati in anchetarea lui Alexandru Lele, Cristian Panait, s-a sinucis in luna aprilie 2002. Cateva luni mai tarziu, cazul „Panait" a fost inchis. Pornind de la suspiciuni legate de sinuciderea lui Cristian Panait, Ministerul Justitiei a cerut, in februarie 2005, Parchetului General sa reanalizeze concluzia data in dosarul sinuciderii procurorului .

In prima faza, procurorul Cristian Panait l-a gasit nevinovat pe Alexandru Lele.

Conform unor declaratii ale actualului ministru al Justitiei, Monica Macovei, in momentul in care procurorul Cristian Panait a propus scoaterea de sub urmarire penala a lui Alexandru Lele, el ar fi fost criticat de catre seful lui direct, care i-ar fi reprosat ca nu a urmat indicatiile primite. Procurorul Panait s-a sinucis ulterior in imprejurari inca neclare.

Anchetarea procurorului oradean a mers insa mai departe, in ciuda faptului ca cei despre care s-a presupus ca ar fi comandat aceasta ancheta au pierdut pozitiile influente pe care le detineau.

In acest moment, procesul care il are ca protagonist pe Alexandru Lele se judeca la Alba Iulia.