Nu poate nimeni sa creada ca romanii vor fi impresionati de gestul deputatului, ca vor fi incantati si vor decide ca omul acesta poate fi ce vrea el mai incolo, la alegeri, pentru ca s-a "coborat" de la inaltimea lui la nivelul "sarantocului" care merge cu taxiul.

Prin urmare, nu am crezut cand am aflat din presa ca va demara o astfel de actiune, ca taxiul populist al lui Gusa il va duce prea departe. Dar nici atat de aproape. Nu am crezut ca se va invarti prin istorie intr-un cerc atat de stramt.

Ori, Gusa s-a lansat pe strazile patriei zilele trecute pentru a ajunge foarte curand unde visa sa ajunga, dand astfel peste cap supozitiile ageamiilor intr-ale observatiilor politice. Trebuie sa recunosc ca nu m-am asteptat la un astfel de deznodamant al povestii cu taxiul, prin urmare speculatiile mele au fost depasite cu mult de realitate.

Cozmin Gusa, departe de a fi un modest "driver taxi" prin capitala vietii, a ales atent clientii, i-a selectat, i-a refuzat, i-a abandonat, a dus insa un singur personaj de renume, alaturi de care nu a ajuns doar la usa PSD, dar si in paginile ziarelor. Acesta fiind si singurul drum pe care Cozmin Gusa il stia foarte bine.

Pentru celelalte curse, taximetristul de ocazie a invocat necunoasterea drumului, motiv ca firma sa-l ameninte cu un GPS pe masina.

Prin urmare, nu dorinta de popularitate sau nevoia de documentare, izvorata din spiritul critic si analitic al domnului Gusa, care vroia sa-i scoata ochii primarului cu nerealizarile sale de pe bulevard, l-a manat in acest demers cu taxiul, ci spectacolul propriu-zis, la care nu a fost doar regizor, ci si actor. Si in care singur si-a ales partenerii de joc, locul si capatul drumului.

Domnia sa i-a refuzat pe toti colegii politicieni, l-a dus doar pe Titus Corlateanu, la PSD, la poarta pe care a iesit cu cativa ani in urma, trantind-o zgomotos, incat a rasunat in toate ziarele, pe prima pagina. Acolo, oamenii angajati de el candva au iesit sa-l salute, o intreaga poveste cu lacrimi si bucurii, ca in telenovele.

Ea a venit intr-o desfasurare cursiva, dupa ce Vasile Dincu l-a asigurat de prietenia sa si a lansat ideea unei colaborari PSD-PIN. Pentru aceste subtile puneri in scena ale unui act politic simplu, cum ar fi intoarcerea fiului risipitor la tatal pesedist, este un succes.

Dincu si Corlateanu nu au trebuit sa poarte discutii grele cu talibanii care nu vor sa auda de Gusa; a fost suficient un ritual public de curtenie cu valente sentimentale, care sa faca mai usoara intrarea lui, din nou in curtile, acum cam pustiite de furtuna, ale partidului.

Mult zgomot pentru nimic, ar spune unii, prea multa benzina arsa pentru un PSD in agonie, multe laturi aruncate in campanie, alaturi de PD, in capul PSD, prea multa valva pentru o intoarcere la poarta din Kiseleff, fie ea si cu taxiul. In "Marea Revenire", doar rolurile au fost bine distribuite: Gusa il duce pe Corlateanu si nu Corlateanu pe Gusa.

A plecat domn cu vila la Cornu si s-a intors sluga la volanul unei masini populiste, spun pesedistii amuzati. O portie de umilinta necesara pentru imblanzirea neiertatorilor.

Dar oare pe care dintre pesedisti ii va purta cu taxiul lui prin Cluj? Pe prietenii vechi, care vor suna dimineata, chiar daca nu au nevoie de masina - asa cum nici Corlateanu nu putea avea - dar care vor vrea intr-o zi de vara sa dea un spectacol de media, asa cum este el inteles de profesionisti? Sau il va duce pe Emil Boc la aeroport?