Stateam si admiram tacut peisajul de pe Valea Oltului, la Calimanesti. Tacuti eram amandoi, prezent fiind si colegul Puiu gandind parca absent la ale lui. La un moment dat s a creat o forfota, aproape imperceptibila, pe terasa restaurantului in care ne aflam.

Involuntar, ne am indreptat privirile spre intrare. Si au facut aparitia actorii de la Teatrul Nottara Bucuresti. L-am cautat cu privirea pe marele actor Mircea Diaconu, directorul ce conduce cu onor institutia culturala amintita. L-am remarcat coborand de la volanul unui microbus.

Dilema! Cum puteam rata o asemene ocazia? Nu se putea! Dar cum si cand sa vorbim cu maestrii. Sa facem poze fara sa intrebam? A invins bunul- simt. Am asteptat ca turisti cei de soi sa termine masa si ne-am indreptat spre actorul Diaconu. Ne-a acceptat amabil.

Cuvintele spun totul, va prezentam dialogul avut cu directorul Teatrului Nottara.

R. Cu respect, va salut maestre. Incotro si pentru cat timp? MD. Spre Germania, la Munchen, la zilele Culturii Romanesti, manifestare organizata de ambasada, de ministerul de externe is de romani stabiliti acolo. Mergem al treilea an consecutiv si asiguram ziua de teatru.

Avem o singura reprezentatie, pe 5 seara, cu Titanic Vals. Ramanem o singura zi, plus-minus drumul.

Solicitam directorului permisiunea de-a face cateva instantanee cu restul trupei.

„Daca nu te injura nimenea” ne-a raspuns.

R. Un film de referinta la inceputul carierei artistului Mircea Diaconu este Mere Rosii in regia lui Alexandru Tatos. pelicula turnata in Rm. Valcea. Ne povestiti ceva din acele vremuri?

MD. Sunt 31 de ani. Am filmat doua luni la spitalul judetean, actualmente cel vechi. Filmul s-a facut dupa o nuvela scrisa de Ion Baiesu

Ion Baiesu era doar un pseudonim literar. Pe el il chema de fapt Ion Mihalache si, pentru a putea publica in vechiul regim (Ion Mihalache fiind si numele fostului presedinte al Partidului National Taranesc) si-a luat acest pseudonim.

si a fost dedicata medicului valcean Schileru, fugit la acea vreme in America. Piesa se numeste 38 cu 2.

Imi aduc aminte ca, in timp ce filmam la poarta de la intrare, a aparut un individ care a inceput sa urle la mine: „nenorocitilor, de ce nu face-ti filme cu Mihai Viteazul si face-ti porcarii despre tradatorii de tara”.

Nu era nici o facatura a „organelor”, a tipat ala la noi, ne-a injurat si a plecat. Cert e ca mai toata lumea stia cam ce facem noi pe acolo. Unul din apropiere mi-a spus, dupa ce s-au calmat spiritele, ca respectivul era fostul director al spitalului.

Uite cum se intoarce istoria, defapt se repeta! Directorul real a intrat in conflict tocmai cu mine. O poveste intr-o poveste! Pe medicul Schileru l-am cunoscut dupa ce s-a intors din America. Mi-a telefonat la teatru, prin intermediul unui cunoscut al sau, ne-am intalnit si suntem buni prieteni. Este un om de o energie colosala.

R. Si ce mai face ramniceanul nostru?

MD. Ce a vrut sa faca, asta e intrebarea! Si-a propus mi de proiecte. Din pacate s-a lovit si el, cum s-au lovit atatia altii, de obtuzitatile romanesti tipice. A fost isterizat de piedicile si sperturile care i s-au cerut. Intre timp am aflat si noi totul.

R. Referitor la proiecte. In calitatea de director...

MD.Nu, nu sut director! Indeplinesc aceasta functie. Azi sunt sofer. Mai am si alte activitati in acest turneu. Sunt si actor... la Munchen.

R. Revin la proiecte...

MD. Oricine vrea sa faca ceva in Romania, indiferent de domeniu, apare o forta de frecare incredibila, din toate partile, este fenomenala. Se intampla cand esti bine intentionat. Atunci parca e si mai rau, totul se opune. Povestea mesterului Manole este de un adevar dureros, incredibil. E ceva de groaza.

R. Cultura in provincie este ... statica, lipsesc banii pentru proiecte, lipseste sprijinul...

MD. Cultura e ceva care scapa din categoria planificarilor. E undeva intr-un sat unde un pusti de 18 ani s-a apucat sa scrie o poezie si o scrie genial. E treaba lui, nu trebuie sa-l orienteze nimenea. Deci daca e cultura undeva, e pentru ca asa a dat natura. Cultura trebuie doar stimulata. Ea apare sau nu apare.

R.Sprijin din partea Primariei Bucuresti aveti, i-ati convins cu proiectele prezentate?

MD. Reflexul unei autoritati din Romania, dupa parerea mea, este acelasi. Parca i-a nascut o mama, indiferent de geografie, i-a nascut o mama! Au un fel de suspiciune daca lor nu le pica nimic.

Cu ce se aleg in afara „amaratului” de prestigiu si ce sa faca cu el, la ce le foloseste? Chiar mi-a zis un primar general, eram intr-un punct al agresivitati mele culturale, a cerintelor si insistentelor si s-a scapat:” Da mai lasa-ma dracului! Ce atata cultura, trebuie sa mai facem si bani!

Ce, tu nu intelegi lucrurile astea?”. Deci eu il tineam in loc, nu putea sa faca bani din cauza mea. E ca un banc prost. Nu poti sa-l explici.

R.Colindati tara, ii simtiti pulsul. S-a schimbat ceva in ultima vreme?

MD. Lucrurile si organizarea, incet, incet se schimba. Curatenia, de toate formele, este problema generala. Nesimtirea, cand e, nu are frontiere.

R. Definiti Romania in cateva fraze.

MD. E mult intr-o fraza. Nu e timp, trebuie sa ajungem la Munchen. Romania este abulica!