Societatea care efectueaza lucrarile de reabilitare a Podului Traian din municipiul Timisoara, ce face legatura dintre centrul orasului si Piata Maria, a incalcat pana acum de trei ori termenele de predare a proiectului, demarat in urma cu doi ani. Cu toate acestea, SC "Constructii Feroviare" SA a scapat fara penalizari pana acum.

Intrebati de ce nu au luat masuri, reprezentantii Primariei, beneficiarul lucrarii, au invocat motive de ordin tehnic si neimplicarea Consiliului Local drept cauze majore ale intarzierilor. Cu toate aceste intarzieri, conducerea municipalitatii sustine ca podul va fi inaugurat inainte de venirea iernii.

Podul Traian, construit in urma cu aproape un secol, a intrat in reparatii in vara anului 2005 si nu a fost finalizat nici pana acum. Lucrarile dureaza mai mult chiar decat cele care au fost necesare, acum o suta de ani, pentru construirea efectiva a acestui obiectiv.

Valoarea totala a contractului de executie a lucrarii este acum de aproximativ 24 de miliarde lei vechi, fata de 19 miliarde lei vechi, cat s-a alocat initial, de investitie urmand sa se ocupe SC "Constructii Feroviare" SA.

In ciuda celor trei termene depasite, firma nu a patit nimic, pentru ca - sustine purtatorul de cuvant al Primariei, Flavius Boncea - motivele intarzierilor au fost obiective.

Un alt motiv pentru care societatea nu a fost penalizata ar putea fi, potrivit unor surse din cadrul Consiliului Local, si faptul ca unul dintre actionari, consilierul Cornel Mistor, este coleg de partid cu primarul orasului, Gheorghe Ciuhandu, in cadrul PNTCD. "Nu poti sa amendezi constructorul pentru ca la decopertare s-au gasit probleme mult mai grave decat se credea initial.

La fel, nu poti amenda constructorul pentru ca in Consiliul Local nu au fost aprobate actualizarile devizului de lucrari sau ca acum asteptam sa fie finalizati pilonii de la picioarele podului", a mai spus reprezentantul Primariei.

Tentativa municipalitatii de a pastra forma initiala a podului este si ea motiv de intarziere. Balustradele si pilonii care vor sprijini podul vor fi realizate manual, drept pentru care nu se stie exact cand vor fi gata. "Din momentul in care vin, in doua saptamani podul va fi pregatit pentru inaugurare", a mai dat asigurari Boncea.

El a spus, insa, ca aproape sigur acest lucru se va petrece inainte de venirea iernii.

Trotuare largi si piste pentru biciclisti

Lucrarile de reabilitare a Podului Traian prevad, pe langa pastrarea specificului istoric, si cateva amenajari specifice secolului XXI. Pentru a exista un trafic pietonal fluent, trotuarul a fost latit, adiacent acestuia urmand sa fie realizata si o pista pentru biciclisti.

Totodata, traficul auto se va desfasura pe patru benzi, in doua sensuri de mers, la care se adauga circulatia tramvaielor. Municipalitatea garanteaza ca lucrarile realizate acum nu vor avea nevoie de nici un fel de "cosmetizari" pentru inca 50 de ani de acum incolo.

Podul, monument istoric

Decizia construirii Podului Traian (fost Hunyadi) a luat-o Consiliul Orasenesc Timisoara in anul 1911, cand s-a organizat si o licitatie publica pentru realizarea proiectelor arhitecturale. Atentia oficialitatilor vremii a fost cu atat mai mare, cu cat podul urma sa lege doua dintre cele mai frumoase zone din orasul de pe Bega, Centrul Civic si Piata Sfanta Maria.

Proiectul tehnic a fost intocmit de inginerul orasului, Lad Karoly jr., iar concursul de proiecte arhitecturale a fost castigat de arhitectul maghiar Wachtel Elemer, cu proiectul "Corbul III".