Companiile romanesti nu sunt foarte deschise spre nou decat atunci cand situatia devine extrema. Abia de putin timp se observa o preocupare pentru externalizarea unor servicii, cum ar fi crearea imaginii, recrutarea de personal, pregatirea angajatilor etc.

Daca unii manageri lasa inca aceasta responsabilitate in seama propriilor departamente de resurse umane, tot mai multi inteleg nevoia unei interventii profesioniste din partea firmelor specializate in organizarea de training-uri si team building-uri. Si aici este insa o problema.

Avand in vedere ca cele doua concepte provin din SUA, unde sunt practicate de peste sase decenii, romanii incearca sa adapteze metodele la spatiul si buzunarul autohton. De aceea, team building-ul conceput pentru inchegarea unei echipe si a legaturilor de incredere intre membrii ei nu ajunge intotdeauna la rezultate concrete. Putine sunt firmele care fac team building outdoor.

Majoritatea incearca sa construiasca echipa in spatii inchise - sala ori chiar birou - ori prin organizarea unor simple excursii. In Cluj activeaza numeroase agentii de recrutare si pregatire de personal, insa doar cateva dintre ele organizeaza team building outdoor, dupa definitie. Trei dintre acestea sunt Adventure Inc., Outdoor 4 you si De Klausen.

Pana la 200 de euro de persoana

"Team building-ul in sine dureaza de la doua la trei zile, in functie de optiunea beneficiarului. Durata se poate prelungi si pana la o saptamana, insa, de obicei, aceste programe vizeaza echipa manageriala.

Pentru aceeasi categorie, in functie de disponibilitatile firmei, excursia de cunoastere si comunicare se poate desfasura si intr-o locatie din afara tarii”, explica Emmett King, director de vanzari Adventure Inc. De obicei, sunt alese locatii montane, deoarece provocarile unor astfel de zone ori jocurile care pot fi organizate apropie participantii mai mult.

Cateva dintre locatiile preferate de firmele clujene sunt zona Vrancea, Bran, Vatra Dornei, Predeal ori vecinatati ale Clujului. „Noi preferam zona muntilor Apuseni, deoarece se ajunge repede, iar firmele nu sunt nevoite sa intrerupa activitatea in ziua de vineri”, declara Alex Moldovan, organizator team building De Klausen.

De cele mai multe ori, programul ofera posibilitatea practicarii unor sporturi extreme: catarari, rafting, gradina de corzi, tiroliana, mountain bike. Aceste sporturi presupun implicarea mai multor persoane, crearea unor situatii de dependenta, incredere si lucru in echipa. Exista si variante de practicare a unor sporturi „soft”- orientarea turistica sau in pesteri.

In functie de bugetul si optiunea clientului, la team building poate lua parte si un psiholog. Astfel, un team building organizat in tara, care sa nu implice echipamente costisitoare (cum ar fi cazul unei excursii de rafting), poate ajunge la 80-120 euro de persoana pe zi. Daca se prevede participarea unui psiholog, pretul urca la 120-150 euro de persoana pe zi.

Preturile sunt valabile pentru o excursie completa. In cazul in care clientul doreste sa plateasca separat serviciile de cazare si masa, costul unui team building ajunge la 10-50 euro de persoana pe zi. Cele mai scumpe pachete sunt cele care includ excursii de rafting si speologie.

Pentru ca investitia de achizitionare a echipamentelor este foarte mare, firmele organizatoare incheie parteneriate preferentiale cu provideri, pentru inchirierea acestora.

Servicii combinate

Pentru rezolvarea unor probleme mai complexe, firmele care organizeaza team building colaboreaza cu trainneri, imbinand, de exemplu, o excursie de cunoastere a angajatilor cu o pregatire pe vanzari. Combinatia creste costurile.

Pentru obtinerea unor rezultate bune, este indicat ca grupurile sa fie compuse din maxim 15 persoane, astfel incat fiecare participant sa primeasca atentie maxima si sa se poate afirma. Totusi, exista cazuri in care numarul participantilor depaseste 50 de persoane.

Pentru firma organizatoare, numarul participantilor inseamna un profit important; pentru client, doar o excursie la munte, fara rezultate vizibile la intoarcerea in birou. Prin urmare, team building-ul presupune impartirea angajatilor unei firme pe categorii, in vederea formarii echipelor: top management, middle management, departamente insotite de coordonatorii lor.

Minivacanta

Organizarea unui team building presupune parcurgerea mai multor etape. In primul rand este identificata problema din cadrul companiei. In etapa a doua, se constata daca echipa doreste sa lucreze impreuna, daca existe devotament fata de firma.

Dupa identificarea problemelor, gasirea unor „metode de tratament” si primirea unui feed-back, se trece la pasul urmator: conceperea sesiunii propriu-zise. Dupa ce excursia si jocurile se incheie, urmeaza implementarea rezultatelor si evaluarea intregului proces. „Avand in vedere ca actiunea are lor intr-un cadru natural, angajatii nu sunt atat de incordati ca la serviciu.

Multi percep acest program ca pe o minivacanta, intampinand propunerile noastre de jocuri si exercitii relaxati si deschisi. Astfel, invatarea vine mai usor”, explica Cristian Dascalu, coordonator vanzari Adventure Inc.

Firmele straine dau tonul

In general, la serviciile de team-building apeleaza companiile straine, multinationalele ori firmele cu manager strain. „In acest an am organizat team building pentru 7 firme romanesti cu sedii in Cluj. Numarul este mic, dar e in crestere fata de anul trecut”, spune Alex Moldovan.

Avand in vedere cheltuielile si faptul ca activitatea firmei inceteaza pentru o anumita perioada, acestea sunt destul de reticente in contractarea serviciului.

Astfel de servicii sunt benefice atunci cand firma trece printr-un proces de extindere, care necesita angajari masive; dupa producerea unei fuziuni intre doua sau mai multe companii, ori chiar la inceput de drum, in vederea construirii echipei. Pe langa crearea unor relatii de comunicare si o mai buna cunoastere intre angajati, serviciul vine si ca o deconectare.

Prin practicarea unui sport extrem ori a unor jocuri de echipa, angajatii invata sa aiba incredere in colegi, intentia serviciului fiind de a duce aceasta incredere si in birouri. „Am simtit nevoia realizarii unui team building. Oricat ai incerca sa fii destins si relaxat la birou, apropierea intre colegi se realizeaza mai greu.

De altfel, dupa prima experienta, am continuat sa optam periodic pentru acest gen de programe. Acum, nu suntem numai colegi; am legat mult mai repede si relatii amicale”, declara un beneficiar al team buildingului outdoor.