Minoritatile religioase sunt inca persecutate in Romania. Acest lucru este mentionat si in Raportul anual al Departamentului de stat al SUA privind libertatea religioasa din tara noastra. Raportul prezinta abuzurile, dar si micile progresele inregistrate in primele noua luni ale anului, care au avut loc pe teritoriul roman.

Documentul contine si aprecieri pozitive, dar putine in comparatie cu numarul mare de critici.

Principala observatie se adreseaza autoritatilor romane care nu au aplicat indeosebi prevederile Legii nr 247/2005, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut diferitelor culte religioase din Romania. In raport este evidentiat faptul ca Biserica Ortodoxa refuza sa returneze bisericile si imobilele, inclusiv terenurile, care au apartinut altor culte.

Exista lege dar nu si vointa! Astfel, credinciosii greco-catolici au deschis procese pentru a li se restitui proprietatile detinute inainte de anul 1948.

USA dixit: Maramuresul e... intolerant

Si Maramuresul este mentionat in acest Raport. Din pacate, nu cu lucruri bune! Un exemplu este localitatea Bogdan Voda, unde preotul ortodox refuza sa restituie biserica greco-catolica desi instanta a dat castig inca din anul 2000 enoriasilor catolici. Argumentul ortodocsilor este ca biserica de lemn ar apartine intregii comunitati, fiind considerata monument istoric.

Argumentul real este impunatoarea biserica construita recent in curtea lacasului revendicat. O intalnire a credinciosilor celor doua culte, in curtea bisericilor, nu s-ar putea incheia decat cu scandal. Cum, de fapt, s-a si intamplat in vara, cand executorul judecatoresc a incercat sa aplice sentinta.

Mii de credinciosi au pornit o mica rascoala, chiar in curtea „Casei Domnului”, reusind astfel sa intrerupa actiunea judecatoreasca.

In raport mai sunt mentionate si alte localitati maramuresene, printre care Sieu, Vadu Izei si chiar Sapanta, unde conflictul dintre ortodocsi si greco-catolici este mult mai vechi. Si in aceste cazuri a contat mai mult pozitia clericului ortodox decat legea.

Mai mult, in Sapanta, greco-catolicii au hotarat sa-si construiasca o noua biserica, realizand ca influenta preotului este prea puternica si ca nu vor putea intra in posesia celei revendicate. Dar, preotul Grigore Lutai si Consiliul Local nu au vrut sa le elibereze autorizatie de constructie decat obligati de instanta.

In raport este mentionata si Prefectura Maramures. Tot la capitolul abuzuri! Prefectul Gyongyike Bondi este acuzata de atitudine negativa fata de drepturile Bisericii Greco-Catolice, drepturi pe care acesta le numeste „pretentii”.

O asociatie greco-catolica a inaintat o plangere Ministerului Administratiei si Internelor privind atitudinea negativa si chiar discriminatorie a prefectului de Maramures. Ea tace, insa, neparand afectata de faptul ca si altii vor sa aiba un loc in care sa se roage.

Nici Cristian Anghel n-a scapat! Si Primaria din Baia Mare a fost actionata in instanta. Asociatia Religioasa Martorii lui Iehova au deschis proces deoarece Primaria a pretins taxe si impozite locale si pentru perioada in care cultul lor nu era recunoscut legal. Abuziv! Ca era nevoie de bani la... buget!

Astfel, Biserica Ortodoxa se face vinovata de nenumarate scandaluri si nedreptati. Un aspect rusinos al clericului roman care, in loc sa dea dovada de respect si iubire a aproapelui, devine personaj negativ.

Crestinismul Ortodox vorbeste despre vina si nedreptate intr-o maniera cu totul diferita de ceea ce da dovada Biserica in relatia cu restul cultelor religioase.

Alina Randasu