Judetul Timis nu are un subprefect activ din toamna anului trecut, iar oficial de o luna si jumatate. In aceasta situatie s-a ajuns din trei motive.

Pe de o parte, din cauza disensiunilor din interiorul PD Timis, dar si din cauza luptelor care se dau la nivel national intre formatiunile Aliantei "D.A.", iar pe de alta parte a contat opozitia prefectului Ovidiu Draganescu, care nu a agreat propunerea de-mocratilor.

Toate acestea au influentat negativ soarta lui Gheorghe Ciobanu, un personaj si asa controversat, care se vedea deja pe "cai mari" la Prefectura. De la inceputul lui 2007, autoritatile au asteptat fiecare sedinta de Guvern pentru a primi instiintarea numirii in functia de subprefect a acestuia.

Fost director al Directiei Regionale Vamale Timisoara in perioada 1999-2001 si membru al PD, despre Ciobanu se spunea ca avea cele mai mari sanse sa ajunga subalternul prefectului Ovidiu Draganescu, desi intaiul om al judetului nu il agreeaza.

Saptamanile au trecut, la fel si sedintele de Guvern, dar Ciobanu nu a mai primit hartia mult ravnita, semn ca a cazut si in dizgratia celor de la Centru.

La sfarsitul anului trecut, dupa ce subprefectul Alexandru Chirila, "mostenit" de la PSD, si-a anuntat dorinta de a parasi postul, in urma unui accident de masina, conducerea PD a propus, cu chiu cu vai, doua nume pentru postul ramas vacant: Gheorghe Ciobanu si Cornelia Corescu, sefa Inspectoratului Teritorial de Munca, ce a refuzat, insa, postul.

Ciobanu nu e pe placul prefectului

Surse din administratie au mentionat, insa, ca presedintele filialei PD, Dorel Borza, a insistat mult pe numirea lui Ciobanu, dar ca acesta nu a avut sprijinul necesar de la Bucuresti, poate si din cauza trecutului sau controversat. Mai mult, acesta nu a fost nici pe placul presedintelui executiv al democratilor din Timis, Constantin Ostaficiuc, cu care Borza se afla "la cutite" de la o vreme.

O bila neagra in CV-ul fostului sef de vama este si faptul ca el nu avea experienta administrativa necesara, fapt care i-a atras atentia si ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga.

Peste toate se afla, insa, luptele care se dau la nivel central intre PNL si PD, premierul liberal Calin Popescu-Tariceanu refuzand, de ceva vreme, sa mai numeasca vreun membru al PD in vreo functie cu greutate,.

Interesant este ca, desiinitial nu a dorit functia, sefa ITM cocheteaza acum cu ideea de a accede la acest post. Mai mult, democrata ar avea sustinere la Centru si are o relatie buna si cu prefectul, dar surse din administratie au mentionat ca ii lipseste ajutorul de la nivel local.

De numele lui Ciobanu se leaga afacerile cu tipografia omului de afaceri Zaher Iskandarani, unde era tiparit programul TV al unui cotidian local, considerat oficiosul PSD. Fostul sef de vama a fost actionar la la acea publicatie.