Minerii din Oltenia se pregatesc iar de greva generala. Este vorba de membrii sindicatelor miniere care sunt controlate de Federatia Nationala Mine Energie (FNME), structura condusa de Marin Condescu, ortacii fiind nemultumiti de decizia Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului de a transfera in “ograda” sa complexurile Turceni, Rovinari si Craiova.

Aceste complexuri asigura 30% la suta din productia de electricitate a Romaniei, din componenta carora fac parte unitati de extractie a carbunelui si centrale termoelectrice. Conform strategiei intocmite de Ministerul Economiei si Finantelor, aceste compelxe ar urma sa fie privatizate pana la sfarsitul anului 2008.

Recent, cei peste 10.000 de mineri din Oltenia au renuntat la un protest care ar fi urmat sa aiba loc in Targu Jiu, judetul Gorj, dupa ce conducerea sindicatelor miniere a purtat discutii cu sefii AVAS.

Decizia de suspendare a mitingului a fost luata in urma unor discutii purtate, in Capitala, de presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, cu liderii minerilor, printre care s-a numarat presedintele Federatiei Nationale Mine si Energie, Marin Condescu, presedintele Blocului National Sindical, Dumitru Costin, si liderul Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

Ulterior negocierilor care au avut loc in timpul intalnirii, Marin Condescu a anuntat ca actiunea minerilor a fost suspendata, dupa ce Atanasiu le-a promis liderilor ortacilor ca AVAS nu va face nici un demers in privatizarea complexurilor energetice din zona Olteniei fara acceptul si consultarea sindicatelor miniere.