Minerii din Oltenia, care au intrat in greva generala miercuri, au renuntat la actiune dupa numai o zi de la declansarea ei. Mai mult, cei 15.000 de ortaci de la compelxurile energetice Turceni si Rovinari s-au intors deja la munca.

Oamenii au fost anuntati de catre liderii sindicali ca greva a fost suspendata.pana la sfarsitul lunii viitoare. Greva a fost organizata din cauza nemultumirii minerilor decizia Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) de a transfera in “ograda” sa complexurile Turceni, Rovinari si Craiova, precum si de lipsa unei strategii energetice nationale.

Decizia luata de reprezentantii minerilor a venit in urma promisiunilor oferite de Guvern ca va respecta prevederile protocolului incheiat cu Federatia Nationala Mine Energie (FNME), structura condusa de Marin Condescu.

Negocierile au durat aproximativ trei ore, iar la finalul acestora, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a afirmat ca Executivul s-a angajat ca va fi dezbate proiectul privind stategia energetica a Romaniei, iar daca se va stabili privatizarea complexurilor energetice, va fi necesara luarea unor masuri de protectie sociala.