Confiscarea, zilele trecute, de catre presedintele Basescu, a telefonului cu care o jurnalista il filma in timp ce seful statului se afla la cumparaturi a dat startul unei puternice campanii de contestare a celui care astazi revine la Cotroceni. Ca raspuns la atitudinea presedintelui, Clubul Roman de Presa a cerut mass-media romanesti sa boicoteze reinstalarea lui Traian Basescu.

Monitorul va prezinta o analiza completa a dedesubturilor logice si deontologice care au fost trecute cu vederea in acest caz.

Public in privat

Intr-un text publicat in 2003 in „Cotidianul“, folosit ulterior ca formula de comunicare cu instanta unui proces de calomnie prin presa, sustineam (si incercam sa argumentez) necesitatea exceptarii presei scrise (exclusiv print, nu si online) de la prevederile legale care incriminau calomnia (asa cum era ea incriminata la vremea respectiva in Codul Penal).

In fapt, solicitam instantei care o judeca pe una dintre colegele mele de la cotidianul amintit sa admita exceptia de a nu fi intrunite conditiile necesare infaptuirii infractiunii de calomnie prin presa, prin inexistenta unuia dintre elementele constitutive ale infractiunii: publicul. Mai exact, textul legii condamna „afirmarea sau imputarea in public a unor fapte...“.

In expunerea de motive am sustinut ca presa scrisa, desi e un mijloc de informare in masa, prin caracterul privat al relatiei contractuale dintre editor-vinzator pe de o parte si cumparator-cititor pe de alta parte si prin lipsa de simultaneitate, nu poate fi asimilata sintagmei „afirmare in public“.

Practic, publicatia nu este un manifest distribuit gratuit si nici un afis stradal expus public, este un bun cu valoare comerciala, iar comunicarea dintre editor si cititor are un caracter direct si privat, conditionat de relatia contractuala stabilita prin pret.

Prin cumparare, orice publicatie devine proprietatea exclusiva a cumparatorului, care poate dispune de aceasta dupa cum crede de cuviinta, bucurindu-se, potrivit legii civile, de toate drepturile care deriva din detinerea unui bun: folosinta, posesia si dispozitia.

Tocmai aceasta relatie comerciala face posibila distributia in spatiul public a print-urilor cu continut pornografic, in mod normal pornografia fiind interzisa.

Spiritul legii condamna "afirmarea si imputarea“ in public a unor fapte, in sensul existentei unor martori care sa se constituie in elementele „oprobriului public“. Prezentarea acelorasi informatii cu caracter calomnios, in mod independent si nesimultan, ar duce la anularea caracterului public al expresiei.

Mai simplu: daca A il calomniaza pe B, in mod particular si nesimultan, in fata lui C, D, E sau F, nu poate fi pedepsit, deoarece nu o face in public, indiferent de caracterul afirmatiei. Iar ceea ce legea nu prevede, instanta nu poate condamna.

Insa, daca A il calomniaza pe B, in acelasi timp, in fata lui C^D^E^F, rezulta ca a facut-o in public si l-a expus pe B „oprobriului public“, fiecare dintre ei constituindu-se in martorii-public ai celorlalti. Internetul si presa audio-vizuala fac exceptie de la aceasta exceptie.

Libertate privata, expresie publica

Cu atit mai mult in cadrul unui raport comercial privat al editorului cu fiecare dintre cititorii sai. Fiecare individ alaturat celuilalt in mod arbitrar nu se poate constitui intr-un „public“.

Este esenta filosofiei libertatii capitaliste: o mie de bunuri private puse in comun ramin tot o mie de bunuri private (publicatii cumparate), nu se transforma intr-un bun comun (public) al celor o mie. Decit in viziunea promotorilor proprietatii comune, a fondatorilor de CAP-uri.

Cit despre exprimarea privatului in public, adica a distributiei de informatie privata intr-un spatiu public, ea se realizeaza la fel de natural ca existenta proprietatilor private (autoturisme, de exemplu) pe drumurile publice.

Sublimarea exprimarii libere a privatului in public o constituie exemplul betivului american (din filme, dar existent si in realitate) care isi bea posirca in public dintr-o sticla ascunsa intr-o hirtie.

Sigur ca gestul de a consuma bauturi alcoolice in public este interzis si condamnat prin lege, la fel, desigur, cum toti cei care il vad, de la simpli cetateni la politisti, stiu ca exact asta se intimpla sub ochii lor. Si, totusi, nimeni nu intervine.

Fiindca, desi subiectul se afla si consuma bauturi alcoolice in public, hirtia soioasa care ascunde sticla (nu si intelesul actului) de ochii celorlalti separa privatul de public.

Desi explicatia de mai sus pare stufoasa si poate fi acuzata de sofism, inclin sa cred ca, desi nu a convins intru totul instanta, a contribuit decisiv in decizia acesteia.

Chiar daca nu a folosit in argumentarea sentintei cele exprimate mai sus (nu stiu care judecator si-ar fi asumat in 2003 libertatea de a crea un astfel de precedent), colega mea a fost achitata fara a se fi infatisat vreodata in fata judecatorului. Singura „prezenta“ a sa la dosar a fost comentariul publicat in „Cotidianul“.

Faptele, asa cum sint

Expunerea intregului preambul de mai sus nu ar avea nici un rost daca nu ne-am afla astazi, din nou, in fata unui exemplu de manifestare a publicului in privat. Si invers. Iar presa este undeva la mijloc. Sintem datori, insa, sa judecam cu aceeasi unitate de masura atit cind contextul este favorabil jurnalistilor, dar si cind le este potrivnic. Fiind solidari cu breasla, insa nu complici.

In data de 19 mai, folosindu-se de telefonul mobil, jurnalista Andreea Pana a incercat sa-l intervieveze in interiorul hypermarketului Selgros pe presedintele suspendat al Romaniei, Traian Basescu, in legatura cu referendumul al carui subiect era in acea zi.

Iritat de prezenta ziaristei, i-a smuls acesteia telefonul cu care era filmat, dupa un prealabil: „Tu nu ai alta treaba azi, mai, pasarico?“. Ulterior, in parcarea magazinului, presedintele a refuzat sa returneze jurnalistei telefonul. A facut-o abia a doua zi, prin intermediul purtatorului sau de cuvint.

Tot a doua zi s-a facut publica inregistrarea de pe telefonul mobil al jurnalistei a unei discutii avute de Traian Basescu impreuna cu sotia sa in care aceasta isi explica reactia prin expresia: „Nu ai vazut ce agresiva era tiganca asta imputita?“.

Dupa inca o zi, prin intermediul unui comunicat de presa emis de purtatorul de cuvint Valeriu Turcan, presedintele isi cerea scuze jurnalistei si etniei rome pentru prejudiciile morale aduse.

Isteriile presedintilor

Gestul initial al lui Traian Basescu (de a smulge telefonul jurnalistei) si cel ulterior (de a o fi insultat pe aceasta) a fost taxat imediat de catre presa, ONG-urile care sustin comunitatea roma (Romani Criss a sesizat chiar Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii) si de catre presedintele Clubului Roman de Presa, domnul Cristian Tudor Popescu.

Presedintele CRP l-a acuzat pe presedintele Basescu ca, prin gestul sau, da un exemplu negativ si indeamna la violenta impotriva jurnalistilor.

Ulterior, intr-o prezenta televizata, presedintele Traian Basescu a explicat ca reactia sa exagerata se datora imensei presiuni publice si politice la care era supus in acea zi si regreta ca o discutie PRIVATA a ajuns PUBLICA si a provocat prejudicii nemeritate. Nu vreau sa il apar pe presedintele Basescu.

Daca as vrea sa o fac, pentru a minimaliza gestul sau, as aduce exemplele unor presedinti celebri din „lumea buna“, care s-au comportat grosolan fata de ziaristi. Dar nu vreau sa-l scuz. A mai numit si alta data un ziarist „gaozar“. A reactionat si acum exagerat si brutal.

Nu vreau sa scuz in nici un caz iesirile de tip rasist ale presedintelui Romaniei (am fost redactorul-sef al revistei „Rom bogat, rom sarac“, un proiect al Trustului „Satiricon“, la care s-a renuntat). Mai mult decit destinul politicii, ma priveste, insa, destinul presei.

Si, tocmai de aceea, nu putem ignora nici reactiile colerice ale presedintelui „ziaristilor“ (reprezentati de Clubul Roman de Presa), Cristian Tudor Popescu, care s-a manifestat la rindul lui agresiv si exagerat, de parca ar reprezenta doar revistele de scandal din Romania, si nu presa in general.

In fond, pastrind proportiile, presedintele CRP, in loc sa se comporte decent si rational, s-a comportat la fel ca presedintele Romaniei, pasional si impulsiv.

Dreptatea de la Clubul Roman de Presa

Se poate sa fie de vina remarca presedintelui la adresa lui Cristian Tudor Popescu, atunci cind i-a spus ca „inoata mai bine decit scrie el“. Insa remarca deplasata a presedintelui Basescu nu il diferentiaza de presedintele Popescu. Parca dimpotriva.

Sintem mai buni noi, ziaristii, decit politicienii pe care ii criticam zi de zi? Inclin sa cred, subiectiv poate, ca da. Din pacate, reactia domnului Popescu vine sa demonstreze ca si domnia sa e capabil de aceeasi patima ca presedintele statului.

Asemeni lui Basescu, care a reactionat impulsiv (luind telefonul) si de abia dupa cognitiv (adoptind o pozitie rationala), si Popescu a exagerat faptele evenimentului, pentru ca apoi sa revina si, impreuna cu CRP, sa ia o decizie rationala.

Diferenta dintre prima reactie si comunicatul CRP e cea dintre afirmatiile ca presedintele Romaniei a comis o „agresiune fizica“ si o „tilharie“ si reactia CRP, care spune ca va „face o plingere penala“ pentru „insulta“.

Clubul Roman de Presa a propus, de asemenea, boicotarea in presa scrisa a oricaror informatii despre Basescu in editiile de vineri, cind ar trebui sa apara informatia reconfirmarii in functie.

Lege si faradelege

Apreciez atitudinea CRP si rapiditatea cu care acesta s-a sesizat si reactionat. E o reactie care se impune. Am, insa, dubii majore in privinta deciziei luate. In primul rind, acuzatia de tilharie nu ar fi stat in picioare (am inteles ca s-a renuntat la ea).

Pentru a intruni conditiile trebuie dovedita intentia insusirii bunului, pericolul social si asa mai departe, dar s-a renuntat la ea pentru ca, inainte de a se fi depus orice plingere, bunul a revenit proprietarului, inlaturind prejudiciul si, implicit, obiectul infractiunii. Am inteles ca s-a optat pentru o plingere penala pentru insulta.

O plingere penala, prin definitie, reclama comiterea unei infractiuni. Desi in 2006 articolul 205 din Codul Penal, care incrimineaza insulta, a fost abrogat. Cu toate acestea, Curtea Constitutionala a declarat abrogarea neconstitutionala si, practic, reincrimineaza infractiunile amintite.

Cu toate acestea, si ma gindesc cu frica la asta, Clubul Roman de Presa nu pare a avea consiliere juridica sau nu tine cont de ea, deoarece o astfel de actiune e nula din start.

Nici ultima parte a corecturii aplicate lui Traian Basescu nu are menirea de a ma linisti, deoarece pare o reactie pripita ce seamana mai degraba cu o razbunare infantila si personala decit cu o corectura cu forta de exemplu.

Deoarece impune un embargou coercitiv asupra lui Traian Basescu ca persoana, CRP indeamna la ignorarea, in editia de vineri a publicatiilor, a reconfirmarii institutiei prezidentiale ca efect al unui referendum. Poti apara democratia cu instrumente nedemocratice? Ziaristii sustin ca nu.

Totusi, boicotul propus de CRP indeamna tocmai la incalcarea propriilor sale norme, deoarece articolul 1 din Codul Deontologic al Ziaristului, redactat de amintita institutie, spune ca „Ziaristul are datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat“.

Nu ar fi atunci lipsit de deontologie si neconstitutional sa nu informezi, prin omisiune, ca institutia a fost reconfirmata? Probabil ca da, tomai de aceea, majoritatea ziarelor au anuntat ca vor publica informatia, chiar daca sunt de acord cu masurile CRP (?).

Inchideti ochii

Sa revenim la subiect. Va propun sa inchidem ochii. Nu pentru a uita evenimentul, ci pentru a analiza lucrurile asa cum se cuvine. La rece. Sa urmam procedura. Calm, jurnalistic.

Si va propun, asemeni judecatorilor americani (care, in fond, nu judeca, ci doar supravegheaza judecata jurilor), sa nu retineti nici unul dintre argumentele acuzarii care s-au obtinut fara a respecta „procedura“.

Ma asteptam, dupa binevenita critica a presedintelui CRP la adresa gestului presedintelui tarii si a implicatiilor acestuia, ca domnul Popescu sa sesizeze si incalcarea deontologiei jurnalistice. In primul rind, filmatul unei persoane intr-un spatiu privat si impotriva vointei lui contravine deontologiei.

"Ziaristul este obligat sa respecte viata privata a cetatenilor si nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obtine informatii sau imagini despre aceasta“, spune articolul 4 din Codul Deontologic al Ziaristului.

Subliniez faptul ca incidentul initial s-a desfasurat intr-un spatiu privat, interiorul unui magazin fiind spatiul privat al acestuia, iar „legea“ e cea stabilita de proprietar, care interzice filmarea fara acordul scris al acestuia. Pe cei care spun ca e vorba de un spatiu public ii invit sa intre prin efractie noaptea in magazin.

In sensul spatiului privat al comerciantului, acesta si-a stabilit propriile norme interne. Una dintre ele, afisata la intrare, este: „Interzicerea fotografiatului si filmatului in interiorul magazinului“. Sigur, presedintele Romaniei nu trebuia sa ii ia telefonul, insa culpa lui deja a fost stabilita. Deci, s-a pornit de la incalcarea normelor deontologice. Si s-a continuat astfel.

O discutie privata, realizata intr-un mediu privat, a ajuns publica, fara ca CRP sa sesizeze si sa incrimineze acest aspect. Codul Deontologic al Ziaristului face o exceptie la articolul 4 citat mai sus si spune ca: „Atunci cind comportamentul privat al unor personalitati publice poate avea urmari asupra societatii, principiul neintruziunii in viata privata ar putea fi eludat“.

Personal, nu am vazut care ar fi efectele asupra societatii, mai ales ca ultimele intrebari ale jurnalistei, inainte ca telefonul sa fie confiscat, au fost adresate lui Traian Basescu la casa magazinului si au fost: „Ce ati cumparat?“ si „Nu ati cumparat prea multe?“. Dar poate ma insel eu.

Oricum, sa inteleg ca putem folosi, ca breasla, metodele Securitatii pe care le-am incriminat atita timp, pentru a inregistra si face public ulterior ceea ce am auzit? Oare nu deschide si gestul, prin omisiune, al presedintelui CRP calea unor abuzuri? Din punct de vedere legal, afirmatia presedintelui Romaniei nu exista, in ciuda faptului ca ea a fost facuta publica.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii nu ar avea „dovezi“ sa-l amendeze pe presedinte. Iar daca ar face-o, ar pierde cu siguranta, daca ar fi contestata decizia in instanta. Desi ne-a fost dezvaluita o latura ascunsa si negativa a presedintelui Romaniei, cei care au facut-o nu sint niste eroi.

La fel cum nu ar fi cei care i-ar face poze, fara ca acesta sa stie, in timp ce se afla la baie. Indiferent ce ne-ar arata fotografiile, cei care le-au facut nu ar fi felicitati. Trebuie sa judecam intimitatea corpului si cea a mintii cu aceeasi masura cind e vorba de dezavuarea ei publica, de fiecare data cind aducem privatul in public, fie ca e in avantajul sau dezavantajul nostru.

Presa - ultima putere, ultima reforma

Intreaga tensiune a evenimentelor de mai sus a fost generata de referendum. Insa rezultatul referendumului e mai degraba un inceput decit un sfirsit. Pe cale de consecinta, rezultatul votului din 19 mai poate duce la o reformare de fond a clasei politice romanesti prin introducerea votului uninominal si a Legii lustratiei.

Daca la toate astea adaugam si posibilitatea unei descentralizari administrative reale, exista premisele reformarii efective a puterilor in stat (legislativa si executiva). In ultimii ani, cel mai mult s-a reformat institutia Presedintelui, supusa Parlamentului si limitata la doua mandate.

In rest, aceeasi impartire administrativa si acelasi mod de a alege forul legislativ (si de a fi reprezentat de el) ca in cazul vechii Mari Adunari Nationale sau a Adunarii Constituante. Daca toate aceste reforme vor avea loc, inseamna ca toate cele trei puteri se vor adapta necesitatilor unei societati moderne.

Exista, asadar, riscul ca presa sa ramina cea de-a patra putere (ultima si simbolica) nereformata.

Am vazut si la acest referendum manipularile, ca in alte campanii electorale, adevarurile aproximative, atitudinile partizane, interpretarile particulare ale adevarurilor. La fiecare campanie electorala, presa isi pierde rolul esential de a informa si se transforma intr-un canal de comunicare subiectiv si manipulator.

Se intimpla in fiecare tara ca presa sa sustina un punct de vedere, si aici am exemplul recent si palpabil al Frantei, unde fiecare publicatie isi apara propria filosofie (de stinga, centru, dreapta, catolica etc) si sustine un anumit candidat sau program politic.

O face, insa, respectind o deontologie imuabila, prin intermediul opiniilor, fara a amesteca in acelasi articol informatia obiectiva cu aprecieri personale ale jurnalistului. Din nefericire, ne manifestam la fel de primitiv, de venal, partizan si coleric ca in 1990. Iar presedintele CRP s-a dovedit si cu aceasta ocazie, prin forta propriului exemplu, omul nepotrivit la locul nepotrivit.

Deontologia jurnalistica. Un capitol deschis

Probabil presedintele Basescu are calitatea de a scoate tot ce e mai rau din oameni si apare de fiecare data la lumina o latura a sa - care, probabil, asa cum sustinea si CTP, il face si mai popular, si mai uman in inteles romanesc, as adauga eu - franc si brutal exprimata.

Asa se face ca, dupa o discutie privata, la un pahar de vorba, alaturi de Gabriel Stanescu, Liviu Mihaiu, Robert Turcescu, Adriana Saftoiu si Elena Udrea, presedintele Romaniei si-ar fi exprimat viziunea in privinta politicii externe. La putin timp, Gabriel Stanescu, profesor de Deontologie jurnalistica, facea public continutul unei discutii private.

In editorialul "Axa lui Basescu si sexul oral“, publicat in „Gardianul“, Gabriel Stanescu spune ca Basescu si-ar fi argumentat politica externa prin afirmatia: „Decit sa sug p**a la mai multi licurici mici, mai bine sug la un licurici mare (n.r., SUA)“.

Ulterior, profesorul de Deontologie jurnalistica si-a explicat in fel si chip gestul. Nu exista explicatie pentru incalcarea principiilor jurnalistice si, in cele din urma, de viata. Privatul nu se aduce in public doar fiindca e picant.

Iar Clubul Roman de Presa ar fi trebuit sa reactioneze extrem de vehement pentru a nu da mina libera tranformarii privatului in public de catre ziaristi dupa bunul lor plac.

"Ziua“ nu face lumina

Nu vreau sa transform cotidianul „Ziua“ intr-un exemplu negativ. Practica e, mai mult sau mai putin, intr-o parte sau alta, generalizata. Dar e cel mai recent si palpabil exemplu de „profesionalism“ in campania electorala.

Dupa o campanie a publicatiei in care apare aluziv imaginea presedintelui Romaniei atentionat ca se va vota (probabil impotriva sa), aspect care scade, in opinia mea, credibilitatea ca „Ziua“ ar fi o publicatie independenta, a urmat conflictul de opinie al domnului Sorin Rosca Stanescu cu Victor Roncea, care avea o viziune de politica externa diferita de cea a lui S. R. Stanescu.

Asa cum nu se fac articole dintr-o singura sursa si nici dupa ureche (desi la noi inca se fac berechet), nu poti sa iti ataci propriii colaboratori public fara a le da sansa macar sa se apere. E o chestie de principiu, nici macar de deontologie.

Si, totusi, in urma unui articol din 14 mai, numit „Furt in Justitie“, directorul editorial de la „Ziua de Cluj“, Dan Tapalaga, franciza independenta din toate punctele de vedere de „Ziua“, a demisionat.

O afirmatie din articolul coordonat de Razvan Savaliuc (membru in Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa) spune ca „Dan Tapalaga, fost consilier al ministrului Justitiei, s-a confesat unor amici ca o avertiza pe Macovei sa nu mai spuna ca arhiva SIPA se copiaza la greu, intrucit telefoanele ii erau ascultate“.

Nimeni nu l-a intrebat pe Dan Tapalaga daca afirmatia este adevarata. Dan Tapalaga a demisionat si a anuntat ca il va actiona pe Sorin Rosca Stanescu in instanta. Inchei spunind ca avem nevoie, mare si imediata, de un epilog la aceasta poveste.