Ca sa intelegem cat de (a)normala e situatia de la noi, ar fi de ajutor o comparatie cu o democratie mai asezata. Spre exemplu, trebuie sa stiti despre disciplina de partid din Marea Britanie… Bun, poate pentru inceput ar trebui sa stiti ca exista asa ceva. In Romania se vorbeste mereu despre “partide democratice”, care ar trebui sa permita membrilor sa faca si sa spuna orice, ca si cum asa ceva ar fi normal sau chiar dezirabil. Nu este. Spre deosebire de o societate guvernata de o democratie liberala, un partid e o organizatie cu un scop unic si precis, si reguli pentru protejarea scopului respectiv. Cei carora nu le convin regulile sunt liberi sa plece din partid.
In mod paradoxal, de fapt, nu “lipsa de democratie” a partidelor noastre este cauza pentru care sunt intr-atat de slabe, ci, din contra, unul din motivele principale este tocmai faptul ca aceste reguli sunt prost facute si prost aplicate. Iar partidele sufera fie pentru ca sunt in trena unui lider vremelnic care “face regulile” si le si calca dupa plac, fie pentru ca, atunci cand conducerea partidului nu este indeajuns de tare sa indoaie regulile pentru ea, nu mai e in stare sa le aplice deloc.
Revenind, ce doream sa spun despre disciplina de partid in Marea Britanie este ca ea devine din ce in ce mai stricta pe masura ce se urca pe ierarhie. Un “backbencher”, adica un parlamentar fara rang sau influenta in partid poate sa scape chiar fara nici un fel de sanctiune daca voteaza impotriva partidului, cel putin in chestiuni de importanta redusa. In schimb, ministrii sunt obligati sa voteze disciplinat cu partidul lor, altfel o sanctiune inevitabila este, cel putin, pierderea postului ministerial si a statutului de “frontbecher”. Regula asta e cat se poate de logica, daca e s-o analizezi. Un partid poate rezista, poate chiar sa beneficieze de pe urma diferentelor de opinii de la nivel inferior. Insa in clipa in care la nivelul superior, in echipa de conducere, apare o astfel de disputa deschisa, partidul risca sa esueze in haos.
Avem destule exemple care arata cat de putin e respectata aceasta regula in partidele de la noi. Dar poate cel mai clar si mai actual dintre ele este cel dat de Elena Udrea. Ministrul Turismului nu se afla in conflict deschis cu conducerea partidului, dar nu sunt convins ca aceasta e din pricina ca respecta regulile de disciplina, sau ca respectiva conducere (nominala) nu indrazneste decat pe soptite sa i le reaminteasca. Iar incalcarea lor numai pe soptite nu este. Nu cred ca trebuie cineva sa formuleze explicit in vreun statut regula ca partidul trebuie sa isi sustina candidatii proprii in alegeri. Dna Udrea, in schimb, o sustine pe candidata independenta Elena Basescu. Nu spun ca motivele sunt ridicole “Elena Basescu reprezinta un alt tip de electorat decat PD-L”, sau chiar nesimtite: “eu am trait experienta de a nu mi se da o sansa in politica atunci cand am fost obligata sa renunt la mandatul de consilier prezidential.” (la interval de 3 ani de la momentul respectiv dna-careia-nu-i-s-a-dat-nicio-sansa face parte din cabinetul de ministri!). Motivele sunt mai putin importante. Un partid isi sustine proprii candidati, cu atat mai mult regula trebuie respectata de liderii sai.
Citeste si comenteaza pe Inventarul stricaciunilor politice.
1
4
