Plenul Camerei Deputatilor se va reuni martea viitoare, 20 noiembrie, la ora 12.00, pentru a se pronunta asupra cererii de incuviintare a arestarii preventive a deputatului Alin Trasculescu, a decis Biroul Permanent, potrivit Agerpres.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, ca daca ar fi in locul deputatului Alin Trasculescu, si-ar da demisia din Parlament, pentru a se pune la dispozitia organelor Justitiei si pentru a ajuta Legislativul sa devina mai respectat.

"Daca as fi in locul domniei sale si pentru a arata ca sunt nevinovat - pentru ca plecam de la prezumtia de nevinovatie - as folosi cea mai simpla metoda pe care o am in acest momemt, aceea de a-mi depune demisia din functia de deputat si a ma pune la dispoztia organelor Justitiei din Romania. Este o chestiune foarte simpla si care ne-ar ajuta si pe noi si ar ajuta aceasta institutie - Parlamentul Romaniei - sa devina mai respectata si mai apreciata in randul cetatenilor. Este punctul meu de vedere", a spus Zgonea, citat de Mediafax.

Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a transmis presedintelui Camerei Deputatilor cererea de incuviintare a arestarii preventive a deputatului Alin Trasculescu, formulata de Directia Nationala Anticoruptie.

Comisia juridica se va pronunta asupra cererii DNA vineri, la ora 13.00, urmand ca raportul sa fie elaborat pana sambata la ora 12.00.

De asemenea, Biroul Permanent a acordat grupului parlamentar PDL termen pana martea viitoare sa se pronunte asupra cererii DNA care il vizeaza pe deputatul democrat-liberal Alin Trasculescu.