Comisarul european pentru justitie, Viviane Reding, a avut marti, la Bruxelles, o intrevedere cu presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, ocazie cu care a reafirmat importanta adoptarii unui cod de conduita in cadrul regulamentelor Camerei Deputatilor si Senatului inainte de finalizarea acestui mandat, aspect care ar fi un semnal pozitiv din partea parlamentului Romaniei, relateaza Agerpres.

Potrivit agentiei de presa citate, Valeriu Zgonea a precizat ca a avut "o discutie lunga si complexa" cu comisarul Reding in cadrul careia comisarul european a aratat ca intelege eforturile pe care le face parlamentul pentru a indeplini obiectivele din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV). "Am stabilit sa avem un dialog constant intre comisarul Reding si Parlamentul national, Camera Deputatilor, cu privire la pasii pe care trebuie sa-i urmam in asa fel incat sa avem o transparentizare a deciziilor interne ale parlamentului, pasi concreti si rapizi in momentul in care persoanele sunt susceptibile si sunt stabilite de instanta ca sunt incompatibile sau in conflict de interese. Pe de alta parte am reafirmat cooperarea noastra cu cele doua agentii importante, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si Agentia Nationala de Integritate (ANI) pentru ca regulile din cadrul parlamentului sa fie cele democratice, sa respectam legea si valorile democratice ale UE", a declarat valeriu Zgonea.

"Domnia sa a reafirmat ideea privind un cod de conduita pus in aplicare in cadrul regulamentelor Camerei Deputatilor si al Senatului inainte de finalizarea acestui mandat, care ar fi un semnal pozitiv din partea Parlamentului Romaniei. Comisarul Reding a inteles ca noi suntem angajati pe acest drum si ca nu vom bloca sub nicio forma eforturile pe care le-a facut Romania in ultimii ani de zile si ca vrem sa avem doua institutii puternice, ANI si DNA. I-am spus ca in procesul nominalizarii procurorului sef al DNA si al procurorului general politicienii nu se implica, ca a scazut numarul de interventii la adresa altor institutii ale statului, Curtea Constitutionala, parchete, etc.", a adaugat Zgonea.

Potrivit presedintelui Camerei Deputatilor, codul de conduita va fi unul dupa modelul anglo-saxon, asemanator cu cel de la PE, si ca va prevedea anumite sanctiuni. In plus, impreuna cu ANI, Camera Deputatilor ar urma sa aduca "cateva modificari regulamentului, pentru a nu mai avea ce s-a intamplat in 2009 sau 2010, cand o cerere a procurorului sef a stat 11 luni la comisia juridica, sau anumite situatii, cand de exemplu instanta declara un parlamentar incompatibil si parlamentul nu ia decizie rapid". Zgonea i-a mai spus comisarului european ca autoritatile de la Bucuresti vor sa faca aceste modificari inainte de incheiere mandatului.

Presedintele Camerei Deputatilor a explicat ca "vrem sa le facem inainte de inchiderea acestui mandat, cel putin proiectele sa le depunem, sa fie sustinere din partea tuturor partidelor politice, pentru a da un mesaj clar ca Romania e pe un drum de maturizare a clasei politice si ca am inteles aceste reguli. Mai mult, e un semnal si pentru toti cetatenii romani care candideaza pentru un mandat de parlamentar, sa stie ce-i asteapta cand ajung in parlament, care sunt regulile legate de incompatibilitati, conflicte de interese. Sa inteleaga un cetatean ca daca vrea sa fie parlamentar trebuie sa aiba anumite calitati morale".

Totodata, Zgonea a informat ca-i va trimite comisarului european pentru justitie o scrisoare in cares a fie notate angajamentele din cadrul MCV pe care Parlamentul le-a indeplinit in ultima perioada, mai arata Agerpres. "Am spus in august ca in septembrie cei care sunt incompatibili isi vor pierde mandatul si ca cei care sunt in conflict de interese vor fi sanctionati de plenul Camerei Deputatilor, s-a intamplat. Am spus in august in comisie ca nu va exista o cerere a procurorului sef al DNA sau a altor institutii ale statului in care Parlamentul sa treneze deciziile si ati vazut, deciziile au fost luate cu rapiditate, chiar daca ele n-au fost, poate, cele pe care opinia publica le astepta", a declarat Zgonea.