Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Refugierea prin istorie sau despre instanțele solidarității

de Marius Stan     Contributors.ro
Sâmbătă, 5 septembrie 2015, 14:18 Actualitate | Opinii

Marius Stan
Foto: Arhiva personala

În contextul actual al crizei refugiaților, concepte precum cel de “solidaritate” ne pot plasa în situația dezirabilă de a reconcilia coerența intelectuală cu forța emoțională. Una din întrebările care m-au frământat zilele acestea este legată de posibilitatea de a avea anumite sentimente, cum se spune, prin substituire. Multe reacții pe rețelele sociale, prilejuri de sofisme călduțe, idiosincrasii abia mascate, turniruri de idei amenajate în pripă… Nu-mi propun aici să mă opresc la subiectul fierbinte al zilei, au făcut-o alții, mai ales internațional, oameni vizați direct de fenomen, ci la solul conceptual în care putem sădi o relație cu prezentul prin înțelegerea trecutului.

Hannah Arendt –o voi lua ca măsură– spunea că solidaritatea este o condiție necesară pentru emoții precum compasiunea în fața suferinței, dar cu condiția să rămânem conștienți de faptul că este un altcineva cel care suferă. În “On Revolution” există două pasaje care conțin esența gândirii arendtiene pe tema solidarității, o linie de demarcație profundă între capacitățile afective și cognitive ale umanității. Ea susține mai întâi că alternativa la compătimire, văzută drept pervertire a compasiunii, este tocmai solidaritatea. Din punct de vedere terminologic, solidaritatea este cea care inspiră și ghidează acțiunea. Comparată cu compătimirea, ea poate părea rece și abstractă pentru că rămâne fidelă “ideilor” și mai puțin oricărei “iubiri” de oameni. Ceea ce vrea să spună Arendt în legătură cu solidaritatea este că pentru binele acestui principiu trebuie să existe o lume care mediază preocuparea cuiva față de suferința celuilalt. Și iată cum, dacă solidaritatea este o precondiție a compasiunii, este pentru că solidaritatea construiește o lume. Ea furnizează mijloacele prin care poate fi stabilită o relație între oameni care suferă și oameni care decid să înlăture sau măcar să amelioreze această suferință. Solidaritatea consacră o comunitate de interese cu cel opresat. Ceea ce se află la baza gândirii arendtiene este tocmai distincția dintre sine și lume.

Putem vorbi de cel puțin câteva tipuri de “solidaritate”, inspirate de Hannah Arendt:

1. O solidaritate exclusivă. Ea este la rigoare un act de auto-întrajutorare pentru că se bazează pe experiența unei coincidențe în aspirații și valori. Cu alte cuvinte, oamenii devin conștienți că statutul lor, așteptările lor, sunt toate compromise, amenințate. Vorbim astfel de căutarea unui răspuns comun menit să îndepărteze sau să amelioreze condițiile care generează risc. Acest tip de solidaritate este ancorat în opresiune, poate fi grăbită de amplificarea actului tiranic și se traduce prin faptul că omul supus unor astfel de condiții începe să realizeze cât de călit a devenit în fața suferinței. Conștientizarea opresiunii nu mai este una izolată, ci holistică. Cu alte cuvinte, rutina opresiunii a sădit în om o pârghie cognitivă. Și astfel, atunci când se ivește oportunitatea, persoana astfel mobilată va acționa. Vorbim poate de Carta 77, vorbim poate de Solidarność, vorbim și de scurtul episod revoluționar maghiar din 1956, deci de consiliile muncitorești…

2. O solidaritate inclusivă. Ea îi conține pe cei care suferă și pe cei care fac front comun cu aceștia chiar dacă nu se găsesc în aceeași situație, în aceleași circumstanțe fatale. Structura acesteia diferă de cea a solidarității exclusive prin aceea că experiența opresiunii este una accesibilă doar celor oprimați. Ea nu poate fi împărtășită cu cei care aleg în mod deliberat să stabilească o comunitate de interese cu ei. Tocmai aici intervine decisiv Arendt când afirmă că solidaritatea poate fi stimulată de suferință, dar ea se fondează totuși nepasional și calm. Este, desigur, imposibil să avem sentimente, cum se spune, “prin procură”, prin substituire, dar deloc dificil să judecăm obiectiv faptul că anumite condiții factuale implicate în situația altor persoane sau grupuri reprezintă un afront la demnitatea condiției umane. Tot Arendt ne spune că eșecul în a distinge între fapte și sentimente dă seama pentru înclinația anumitor oameni de a confunda stările și emoțiile cu solidaritatea (fraternitatea, spre exemplu, presupune o legătură prețuită de dragul ei însăși, o uniune sentimentală).

Un exemplu istoric este cât se poate de interesant: în timpul ocupației naziste a Danemarcei, când germanii au clamat dreptul de a deporta apatrizii (majoritatea refugiați evrei germani care fuseseră deposedați de naționalitate), Danemarca a considerat dreptul de azil ca sacrosanct, deși refuzase, alături de alte state, să naturalizeze aceste persoane sau să le acorde dreptul la muncă. Li s-a spus oficialilor germani că de vreme ce refugiații “de-naționalizați” nu mai erau cetățeni germani, naziștii nu-i pot deporta fără consimțământul danez.

Michael Polanyi, enciclopedistul maghiaro-britanic, membru al unei fabuloase familii intelectuale budapestane (și unchiul Evei Zeisel, cea care intră în categoria selectă a oamenilor despre care Kati Marton ar spune că au scăpat din malaxorul totalitar și “au schimbat lumea”: http://www.contributors.ro/global-europa/eva-zeisel-fabulosul-destin-al-unui-designer-care-a-ameliorat-forma-secolului-xx/), făcea cândva distincția între conștientizarea subsidiară și cea focalizată, una care se referă la și ne permite nouă să distingem între integrări egoiste și altele altruiste (vezi Michael Polanyi, “Lecture on Meaning,” The Papers of Michael Polanyi, The University of Chicago).

Când regele Danemarcei alege să poarte Steaua lui David și este urmat în gest de întreaga populație, ei nu fac altceva decât să dea un sens acestui simbol care, măcar într-un moment, s-a suprapus peste cel al evreilor. Prezența în lume a evreilor a fost astfel reafirmată prin atenționarea germanilor în legătură cu prezența în lume a danezilor. Acest tip de răspuns a stabilit la acea dată un tip de solidaritate cu evreii oprimați pe o bază morală și legală, și nu pe una sentimentală.

3. O solidaritate universală. Ea este articularea fundamentală și inevitabilă a pluralității caracteristice umanității. Arendt spunea uneori despre acest tip de solidaritate că este “pre-politică” pentru că are de-a face cu “datul” unei situații identitare, într-un sens național (vezi The Jew as Pariah, New York, Grove Press). Cu toate acestea, consider că ea poate fi privită ca “politică” din moment ce identitatea națională are semnificații culturale și politice. Această solidaritate universală își are originea în distincția pe care o face gânditoarea între natură și umanitate. Pentru ea, umanitatea există doar în măsura în care oamenii sunt capabili să transceandă nevoile și atributele lor naturale. Totul se leagă de alte două concepte arendtiene:


Citeste intrg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
661 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri