Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

O vizita problematica la Bucuresti pe 1 aprilie

de Dragos C. Mateescu     HotNews.ro
Luni, 30 martie 2015, 10:33 Actualitate | Opinii

Dragos C. Mateescu
Foto: Arhiva personala

Prezența Președintelui Erdoğan în România care, trebuie subliniat, va avea loc pe 1 aprilie la invitația Președintelui Iohannis, reprezintă o pagină importantă în relațiile dintre cele două țări. În același timp, însă, ea ar putea reprezenta și o chestiune diplomatică delicată. Surse românești sugerează că era foarte greu de evitat acest eveniment după cele două vizite la Ankara ale fostului Președinte român, Traian Băsescu, pe timpul mandatului omologului său turc de atunci, Abdullah Gül. Asta în vreme ce surse diplomatice turcești confirmă ceea ce bănuiam de la bun început, anume că vizita are loc în această perioadă la solicitarea oaspetelui. Detaliul nu mă surprinde pentru că domnul Recep Tayyip Erdoğan este de fapt angajat în campania electorală care va culmina cu alegerile parlamentare din 7 iunie și asupra cărora promit să revin într-un articol viitor. Esența electorală a vizitei ar trebui totuși să fie bine analizată de către consilierii politicienilor români implicați, respectiv Președinte țării, Primul Ministru și, foarte probabil, Președinții celor două camere ale legislativului de la București.

Acești reprezentanți ai statului și ai cetățenilor români trebuie să conștientizeze faptul că interlocutorul lor de pe 1 aprilie nu mai este Primul Ministru care, în alegerile parlamentare din 2002, 2007 și 2011, promitea reforme democratice fără precedent. Dimpotrivă, este omul care a încheiat acele mandate în august 2014, atunci când a devenit Președintele Republicii, fără a fi alterat în mod fundamental și decisiv instituțiile și practicile ce hrănesc corupția și autoritarismul statului turc de pe la sfârșitul anilor ’50. Mai mult, guvernele succesive ale Partidului Justiției și Dezvoltării (acronim turcesc AKP) au contribuit sub conducerea lui Erdoğan la perpetuarea acelor instituții și practici în ultimii 13 (treisprezece) ani. Cel mai mare scandal de corupție din istoria recentă a Turciei, declanșat în luna decembrie 2013, indică destul de clar gravitatea situației.

Pentru ca acel caz să fie stopat, s-a construit fantoma unui așa-numit „stat paralel” controlat din umbră de un învățat islamic și scriitor prolific auto-exilat în SUA, Fetullah Gülen, care de fapt contribuise decisiv până în decembrie 2013 la succesul AKP. Începând din ianuarie 2014 s-a declanșat o adevărată vânătoare de vrăjitoare proclamată de Erdoğan însuși ca fiind o luptă împotriva „statului paralel” ai cărui reprezentanți ar fi produs o lovitură de stat prin declanșarea cazului respectiv de corupție. Procurorii care au inițiat anchetele au fost linșați mediatic de către dominanta presa pro-guvernamentală, suspendați și/sau mutați în poziții inferioare. De fapt mii de cadre din justiție, magistrați și polițiști, și-au pierdut posturile sau au fost transferați în posturi de unde nu puteau continua investigații incomode pentru liderii AKP. Oricine critică public Președintele și apropiații lui are mari șanse de a fi acuzat de „insultă la adresa unui înalt oficial al statului” și condamnat la ani grei de închisoare. Există deja sute de situații în care jurnaliști, scriitori, caricaturiști, artiști, profesori și alte categorii de persoane publice sau chiar private au fost trimiși în justiție sub acea acuzație deși, de cele mai multe ori, a fost vorba doar despre critici care se refereau direct sau implicit la corupția demnitarilor.

Practic prioritatea zero a instituțiilor statului turc este la ora actuală protejarea guvernanților de orice efect al evenimentelor din decembrie 2013. Un caz care ilustrează simbolic această situație este cel al unui copil care în februarie 2014, la vârsta de 14 ani,  a facut pe Twitter un comentariu considerat insultător la adresa Președintelui. Poliția a investigat timp de un an pentru a-l găsi pe autorul acelei postări iar o curte locală a deschis luna trecută un caz penal împotriva copilului, acum elev de liceu în vârstă de 15 (cincisprezece) ani. Declarația pentru presă a avocatului apărării, aparent o exagerare, este totuși grăitoare: poliția a investit de zece ori mai multe resurse în acest caz decât în oricare caz de crimă înregistrat de justiția turcă la acest moment. Și sunt alte sute de cazuri similare într-o țară în care poliția echipată pentru a interveni în forță și a stopa astfel mișcările de protest a devenit o chestiune banală.

Semnificativ este și un episod petrecut în Parlamentul turc luna trecută. Un partid din opoziție a propus înființarea unei comisii care să ancheteze formal „statul paralel” invocat obsedant dar deocamdată fără dovezi de către Președinte și apropiații săi din AKP. Majoritatea a respins respectiva propunere prin vot, refuzând totodată orice dezbatere pe temă. Vânătoarea de vrăjitoare continuă astfel pe baza unui fel de mit pe care nicio instituție a statului nu îl poate controla dar pe care toate instituțiile sunt nevoite să-l ia în serios datorită Președintelui care îl factoidizează zilnic printr-un discurs formal obsedant.

Turcia a ajuns astfel la o adevărată stare de asediu, accentuată și prin două pachete legislative adoptate săptămâna trecută în Parlamentul unicameral dominat de AKP. Primul conține 68 de măsuri care, în ansamblu, întăresc și măresc autoritatea poliției abilitată acum să folosească forța împotriva populației chiar mai mult decât o putea face în trecut. Cea de-a doua măsură legislativă instituie un fond secret al Președintelui prin care acesta poate răspunde personal unor „necesități de stat având legătură cu informații secrete și servicii de apărare; securitatea națională și interesele superioare ale statului; scopuri politice, sociale și culturale; și servicii extraordinare” (traducerea mea). Această formulare dă unei singure persoane puteri discreționare care nu se încadreaza nici măcar în limitele constituției actuale a Turciei care la rândul ei, să nu uităm, a fost promovată de regimul militar al generalului Kenan Evren la începutul anilor ’80. Toate acestea se adaugă la o monitorizare din ce în ce mai agresivă a presei și a rețelelor de socializare de pe internet de către departamente special creeate ale poliției. Statul turc rămâne astfel ceea ce a fost dintodeauna: o entitate complet izolată de societatea sa într-un nor de superioritate bolnavă după care își ascunde de fapt slăbiciuni seculare și o înclinație tradițională spre rezolvarea prin violență a dilemelor cotidiene. Cu alte cuvinte, mă tem că ar putea fi vorba de fapt despre reîntruparea acelui „om bolnav” al secolului XIX, așa cum țarul rus Nicolae I vedea Imperiul Otoman.

Analiștii politici serioși nu se mai îndoiesc că statul de drept a început să moară în Turcia după anul 2009 iar cei care mai așteptau încă un revers al acestui proces au pierdut gradual orice speranță în ultimul an. Țara s-a întors la statismul autoritar aflat deja în codul genetic al instituțiilor sale și în cultura politică și birocratică dominantă. Statul turc este acum unul polițienesc, i.e. o democrație non-liberală ce devine rapid un regim personal autoritar. Alegerile din 7 iunie 2015 ar putea aduce o rearanjare a lucrurilor dar corupția profundă nu poate fi eradicată decât dacă instituții noi vor fi create și vor funcționa în spiritul unor reforme la fel de profunde. Opoziția pare a avea soluții în acest sens dar remarc cu tristețe absența cel puțin ciudată a obiectivului integrării europene din discursul său, cel puțin la momentul actual. Din punctul meu de vedere, bazându-mă pe experiența celor aproape 14 ani petrecuți aici, doar avansarea Turciei în procesul de accedere în Uniunea Europeană ar putea creea, ca și în cazurile României și ale altor noi membre ale UE, acel cadru propice transformării democratice.

Interlocutorii români de pe 1 aprilie ai oaspetelui turc trebuie să încurajeze cu multă căldură atașamentul față de idealurile democratice ale poporului turc în armonie cu celelalte națiuni ale familei europene. Deși a fost probabil dorită de Președinte pentru servi drept muniție a AKP în competiția electorală, vizita ar putea de fapt să ofere autorităților de la București prilejul de a-și declara fără echivoc susținerea pentru drumul european al Turciei. Acesta ar trebui să fie însă singurul angajament pe care România să și-l asume formal față de Ankara. Orice altă investiție politică în relația cu actuala putere din Turcia ar putea afecta grav pe termen mediu și lung imaginea țării noastre, cu consecințe potențial negative atât la Bruxelles cât și pentru politica noastră și a Uniunii la Marea Neagră. Asta, bineînțeles, cu condiția ca obiectivele de politică externă de la București și Bruxelles să și coincidă sau, măcar, să fie complementare.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
2195 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă