Niciodata si sub nicio forma nu a existat o “Securitate cu chip uman”. In revista “22″ a aparut un excelent interviu cu doamna Germina Nagâţ, doctor in filosofie, directoarea, incepand din 2001, a Directiei Investigatii din cadrul CNSAS. In 2006 a fost experta a Comisiei Prezidentiale si a scris capitolul despre metodele de recrutare a informatorilor. Interviul clarifica multe chestiuni legate de rolul Securitatii in cele peste patru decenii de dictatura comunista, actiunile CNSAS de deconspirare a fostilor ofiteri si informatori vinovati de a fi facut politie politica. Este probat, cu exemple elocvente, faptul ca si dupa 1965 (an celebrat de nostalgicii Securitatii drept finalul terorii de tip stalinist) au avut loc actiuni de intimidare si prigoana. Se poate spune ca regimul a fost ostil drepturilor omului din prima si pana in ultima zi. Falsa relaxare proclamata de Ceausescu nu a insemnat sfarsitul represiunii, ci doar utilizarea unor metode mai putin primitive decat pe vremea lui Nicolschi, Pantiusa si Draghici.
Nu au existat, cum sustin unii, departamente (directii) criminale si departamente necriminale in Securitate. Ofiterii migrau de la o directie la alta, facea intense “schimburi de experienta” intre ei. Nu ma sfiesc sa o spun, Securitatea a fost un bloc, o institutie integral si permnanent criminala. Toti securistii au participat la ceea ce Germina Nagâţ numeste mutilarea corpului social. Evident, responsabilitatile sunt individuale, nu colective, dar aceasta nu scade culpabilitatea institutionala a Securitatii. Despre informatori (turnatori) se pot spune multe. Noua carte a lui Gabriel Liiceanu documenteaza zguduitor cum un personaj aparent anost, cenusiu, un nevertebrat activ pe ” frontul ideologic”, a oferit nenumarate informari (perverse si extrem de periculoase prin implicatii) despre Constantin Noica si cercul sau. De profesie propagator al ateismului stiintific, Octavian Chetan a fost un zelos delator. O facea metodic, fara angoase, fara framantari morale. Era unul din multele suruburi ale unei masinarii criminale.
http://www.humanitas.ro/humanitas/dragul-meu-turn%C4%83tor
Dupa modelul Cekai infiintata de Lenin si Dzerjinski, regimul comunist din Romania a urmarit in prima faza eliminarea tuturor adversarilor politici, reali sau imaginari. Opozitia, fie si una strict culturala, a fost diabolizata si criminalizata. Odata atins acest scop, dictatura si-a putut permite arborarea unei masti paternaliste. Asa aparea ultimul Dej in imaginatia publica, asa s-a straduit sa apara Ceausescu in prima perioada a domniei sale. Controlul si supravegherea populatiei, demonstreaza Germina Nagâţ, au continuat sa fie obsesiile dictaturii. La fel, urmarirea si terorizarea exilului antuicomunist. Infiltrarea “Europei Libere” si a celorlalte radiouri vestice au fost obiective prioritare.
General-maior de securitate DĂNESCU STAN GHEORGHE
Am scris aici zilele trecute despre consternanta decizie a lui Marius Oprea, ani de zile descis drept “vanatoul de securisti” de a depune marturie in favoarea unui fost ofiter al acelei insitutii. Am dat link la un text al d-lui Oprea in care incerca sa explice motivele sale. Argumentele sale mi s-au parut jenante (ma exprim eufemistic). Iata ce are de spus Germina Nagâţ pe acest subiect in finalul interviul luat de Armand Gosu:
“Ce facem atunci când unul dintre cei mai importanţi istorici ai perioadei comuniste, Marius Oprea, ne spune că doar Direcţia a VI-a a făcut poliţie politică? Ştiţi ce a spus în instanţă, într-un proces pe care-l are CNSAS?
G.N.: Of, Doamne… Ştiu exact ce a spus, de la colegii mei care au fost în sală. Am toată încrederea în ei. Sunt doi jurişti remarcabili, obişnuiţi să se lupte la tribunal cu Sergiu Andon, nu cu Marius Oprea! Suntem cu toţii sideraţi! Cărţile lui Marius despre Securitate au fost în bibliografia concursurilor de angajare la CNSAS sau, în orice caz, la Direcţia Investigaţii. În ciuda diferenţelor noastre de opinie – fiindcă au fost şi din astea –, l-am considerat întotdeauna un anticomunist sincer şi de neclintit. Este unul dintre autorii legilor noastre de funcţionare şi prin urmare ştie foarte bine în ce condiţii şi după ce criterii un ofiţer de Securitate ajunge în faţa instanţei. Să admitem că prezenţa lui ca martor era obligatorie – deşi sunt multe de spus şi aici –, totuşi depoziţia nu i-a dictat-o nimeni. Nimeni nu l-a obligat să spună că numai ofiţerii Direcţiei VI, de cercetări penale, merită chemaţi la tribunal… Ca legiuitor al deconspirării Securităţii, ca „vânător de securişti“, cum se recomandă domnul Oprea, ar trebui să ştie că încadrarea ofiţerilor în categoria „poliţie politică“, pe vechea lege, sau în categoria „lucrător“, după legea actuală, se face în funcţie de faptele şi acţiunile persoanei, nu în funcţie de afiliere. Nu contează la ce direcţie au lucrat, în ce serviciu sau în ce birou, ci doar faptele sau acţiunile prin care au încălcat drepturile celorlalţi. Cazurile de ofiţeri publicaţi în Monitorul Oficial, deci încadraţi definitiv de instanţe ca autori de abuzuri, arată foarte clar asta: sunt de peste tot, inclusiv de la CIE! Or, dacă autorul legii, o autoritate în materie, consiliază un judecător cum trebuie privit dosarul – deşi recunoaşte în acelaşi timp că nu l-a citit – şi susţine în sala de tribunal că doar ofiţerii de cercetare penală au încălcat drepturile omului, iar restul sunt „plevuşcă“, ce şanse mai are deconspirarea de aici înainte? Câţi securişti de la alte direcţii se vor apăra citând din expertiza domnului Oprea? Şi urmăriţilor cu dosare făcute de alte unităţi ale Securităţii, noi ce să le spunem? Nu ne cereţi să-i verificăm pe ofiţerii din dosarele voastre, nu vi s-au încălcat drepturile, fiindcă n-aţi fost urmăriţi de Direcţia a VI-a?! Nu contează că aţi avut microfoane în sufragerie sau v-aţi pierdut serviciul fiindcă primeaţi scrisori de la rude… E absurd şi mai presus de toate e nedrept! Oricât i-am fi de antipatici domnului Oprea, nu cred că meritam asta. Şi nici petenţii n-o meritau. Aşteptările lor de la această lege, mai ales în plină campanie „antitorţionari“, sunt cu totul altele. Şi sunt perfect îndreptăţite. După câte au suferit şi după cât au aşteptat oamenii, cred că ar fi cazul să ne păstrăm busola şi să nu relativizăm bunul simţ.”
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
0
1
