S-a dezbatut mult pe tema independentei energetice a Romaniei. Insusi premierul Victor Ponta anunta că România ar putea deveni independentă energetic în cel mult zece ani, în urma exploatării resurselor de gaze şi de ţiţei din Marea Neagră, iar Guvernul va sprijini aceste investitii.Mai mult decat atat, raportul Comisiei Europene din acest an cu privire la gradul de independenta energetica pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene ne-a bucurat peste masura. Asta pentru ca este una dintre putinele ocazii in care ne aflam in prima parte a unui clasament, pozitiv. In acest clasament, Romania se situeaza pe un onorant loc 3 avand un grad de doar 21% dependenta de importurile de energie, in comparatie cu 53,8% media europeana. Expertii in domeniu au pus aceasta clasificare onorabila pe seama faptului ca declinul de productie din resursele locale de energie a fost stopat in ultimii ani, datorita unor investitii masive facute in conditiile in care tara noastra a beneficiat de un cadru fiscal si de reglementare stabil.
In realitate insa, gradul ridicat de independenta este dat de consumul scazut intern al energiei, pe fondul lipsei unei industrii consumatoare de energie, si pe fondul scaderii consumului de energie pentru populatie din cauza facturilor greu de suportat de catre o mare parte a acesteia.Insa, pentru a putea vorbi de o independenta energetica in mod realist e nevoie de mai mult decat a descoperi un nou zacamant si a neglija consumul in scadere de energie. Nu mai mentionam instalatiile tehnice (de productie, prelucrare sau transport) depasite de foarte mult timp.
Securitatea energetică presupune aprovizionarea cu energie la preţuri adecvate, prin intermediul unor infrastructuri protejate, susținând performanţa economică. Criza economică nu e atât pericol, cât mai ales o oportunitate pentru sectorul energetic românesc, care poate constitui motorul de relansare economică și de consolidare a poziției noastre în UE. În acest context, România dispune de o gamă diversificată de resurse de energie primară, pe care le poate folosi strategic: țiței, gaze naturale, cărbune, minereu de uraniu, precum și de un potential valorificabil de resurse regenerabile. O scurta trecere in revista a principalelor surse de energie (exploatabile in acest moment) ne arata ca drumul la obtinerea independetei enrgetice este lung si anevoios.
Energia regenerabila. Proiect ambitios, lansat cu surle si trambite, a fost stopat brusc in momentul adoptarii Ordonanţei de urgenţă pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile. Ordonanta respectiva a avut rolul de a descuraja investitorii straini in domeniu, nu prin prisma scaderii numarului de certificate verzi acordate pentru fiecare 1 Mwh, ci prin instabilitatea legislativa care afecteaza orice plan de business investitional.
Energia electrica (din surse conventionale). Ramane de vazut cum se vor finaliza negocierile cu investitorii straini pentru complexul energetic de la Rovinari. La fel si in cazul centralei de la Fantanele din judetul Mures, dezvoltat de un parteneriat intre ELCEN (companie detinuta de stat) si corporatia japoneza Marubeni. ELCEN urmează să treacă de la Ministerul Economiei la Primăria Capitalei, ca urmare a fuziunii cu furnizorul de energie termică RADET. Potrivit ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, unitatea de la Fântânele va fi operată de o firmă care se va desprinde din ELCEN, în urma divizării. Marubeni va fi acţionarul majoritar al acelei firme. Centrala de la Tarnita Lapustesti precum si reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda raman in continuare proiecte pe hartie cu statut de promisiuni.
Gaze naturale -Deși dispune de resurse însemnate de gaze naturale, vulnerabilitatea României constă în gradul ridicat al dependenței de importurile de gaze naturale din Federația Rusă. Sunt necesare fonduri atât în vederea rentabilizării și modernizării zăcămintelor deja aflate în exploatare, dar și continuarea activităților de explorare și exploatare atât onshore cât și offshore, pentru a diversifica sursele de alimentare cu gaze naturale. O altă provocare pentru piața gazelor naturale din România o constituie procesul de liberalizare al pietei gazelor, în conformitate cu obligațiile asumate la nivel de UE (convergența prețului gazelor naturale din producția internă cu cel al gazelor naturale din import). Pentru populație, impactul creșterii prețurilor va fi semnificativ, tocmai de aceea ajustările se vor face treptat, conform unui calendar publicat de către ANRE. In 2011, ultimul an pentru care existe date in momentul actual, ponderea productiei interne in consumul de GN a fost de 78%, pe fondul unei scaderi continue a productiei interne in ultimii 30 de ani. Esecul usturator al proiectul Nabucco ne face sa ne punem sperantele in exploatarea gazelor de sist ca alternativa la importurile rusesti. Romania are rezerve de gaze de sist de 1.444 miliarde de metri cubi, estimeaza Administratia americana pentru informatie in domeniul energiei (EIA), in conditiile in care rezervele dovedite de gaze se plaseaza la 113 miliarde metri cubi, iar consumul anual este de aproximativ 14 miliarde metri cubi, scrie agentia Mediafax. Insa e nevoie de timp, investitii, o politica consecventa in domeniul energetic. Dezbaterea despre eventualele prejudicii aduse mediului e contrabalansata de avantajele economice.
Ultima varianta de lucru lansata de Guvern pentru a importa gaze mai ieftine, este importul acestora din Kazahstan, ca parte a intelegerii dintre statul roman si KazMunaiGaz pentru recuperarea creantelor de la Rompetrol. Singurul impediment in acest caz este acela ca importurile de gaz mai ieftin decat cel rusesc ar urma sa se faca prin conductele existente de transport care sunt controlate direct sau indirect de catre Gazprom. De asemenea, este necesara semnarea de parteneriate intre statul roman si Gazprom, respectiv KazMunaiGaz si Gazprom. De ce ar fi insa Gazprom dispusa sa renunte la un castig material considerabil (profitul se face din vanzarea gazelor si nu din transport) ramane de vazut.
O alta variantă ar fi AGRI (Azerbaidjan–Georgia–România Interconnector), care constă în transportul gazelor naturale provenite din Azerbaidjan, prin Georgia (terminalul de lichefiere Kulevi, de pe malul Mării Negre), apoi cu vase de tip tanc GNL (gaz natural lichefiat) la Constanţa (unde va fi construit un alt terminal, de regazeificare a gazului). Numai că, abia după 2017 se prevede o producţie suplimentară de gaz care poate aproviziona AGRI; atunci când va fi lansată cea de-a 2-a fază de exploatare a zăcământului de la Shah Deniz din Marea Caspică, la care sunt acţionari BP, Statoil (Norvegia), Naftiran Intertrade Company (NICO – companie iraniană de petrol şi gaze), Total (Franţa), LukAgip (joint venture Lukoil Rusia – Agip Italia), TPAO (compania naţională turcă de petrol şi gaze) şi SOCAR (compania azeră de stat). Banii încă nu s-au găsit încă şi de excesul de GNL pe pieţele internaţionale, face dificilă finanţarea externă a proiectului AGRI. Costurile estimate pentru AGRI fiind imense, în condiţiile în care nici unul dintre statele participante nu deţine know how în tehnologiile GNL şi nici nu dispun de un singur vas cisternă de tip GNL.
