In sfarsit, scandalul explodeaza in piata publica dupa ce a chinuit pret de peste 20 de ani doar cativa economisti insomniaci pasionati de bugete, deficite si dezechilibre. In fond, niste chestii “odioase”, nu e asa, cu care neintelegatorii domni de la FMI ii tot dau inainte sa zapaceasca mioriticii care inteleg doar alti indicatori, tot economici: cascaval la partid, lefuri pentru baieti si contracte cu intermediari printre veri, cunostiinte si matusi. Acest scandal referitor la dimensiunea PIB-ului readuce in atentie prigonirea sufletelor chinuite de statisticieni, la putina vreme dupa ciomagirea vartoasa a acelorasi domni in batalia pentru referendum- de data aceea cu referire la inabilitatea de a termina statistica romanilor la timp. In Romania lucrului fusarit- , facut din varf de condei si cu o aproximatie bazata pe o aproximare- este aproape o fatalitate ca pana la urma, la un moment dat, se va cere capul acelui Motoc care se ocupa cu cifrele definitive si incearca sa le anunte corect. Este la fel de evident ca fiecare Premier este la fel de prost informat de subaltern si consilieri, iar functionarimea prospera – in special cea de extractie ante-decembrista.
Cum se evalueaza parametrii macroeconomici pentru anul care vine? Bine, altfel decat o halucinanta discutie care mi-a fost repovestita de catre un vechi functionar in Ministerul de Finante. Dialog in cabinetul ministrului:
Ministru de Finante (unul dintre ei, dar aproape ca nu conteaza care, asezat la birou): Alo, dom’ director, te-am chemat sa imi spui ce estimari ai pentru PIB-ul de la anul, sa facem si noi bugetul. (nota autor: bugetul este intocmit de Ministerul de Finante, insa, atentie pe baza estimarilor furnizate de Comisia Nationala de Prognoza!)
Directorul (in picoare, cu plecaciune adanca in prealabil, la propriu): Traiti dom’ Ministru, cat vreti sa fie? In acest moment, ministrul furios a izbucnit intr-o ploaie de injuraturi nereproductibile (@#$%@$%@$%@@%@) , pentru ca el chiar isi dorea niste cifre cu care sa se apuce sa calculeze in mare ce si cum. Directorul a fost dat pe usa afara in timp ce era mitraliat mai ceva decat comisarul Miclovan (cu vorbe, desigur). Insa ministrii au venit si au plecat, functionarii raman. Nu e neaparat o problema ca raman – insa dispare si memoria institutionala la varful unor institutii, astfel incate mereu reinventam apa calda si aceasi functionari reusesc sa convinga “cu cifre” ca de data acesta supraestimarea e corecta si trebuie sustinuta.
Ani de zile, Romania a facut urmatorul joc simpatic cu FMI-ul pe stilul “daca nu poti sa ii convingi, poti macar sa ii zapacesti”. Foarte pe scurt, daca FMI-ul te strange cu usa sa scazi deficite, sa reduci salarii, cheltuieli si sa te lupti cu arieratele, locul in care poti sa ii fentezi din cand in cand este cu evaluarea PIB-ului pentru anul urmator, evaluare care se foloseste la desenarea bugetului. Supra-estimarea face ca acel “ceva” la care se raporteaza totul (PIB-ul) sa fie mai mare decat stiu toti economistii seriosi ca va fi. Rezultatul? Majorarile de salarii, cheltuielile cu baronii, banii pentru cei care sunt abonati (trebuie sa asa manance si gura lor ceva), in fraza cheie a FMI-ului “se incadreaza in parametrii macroeconomici discutati”. Si uite cum vine primavara! Cu alte cuvinte daca umfli cu pompa PIB-ul, procentul din PIB al deficitului scade, procentul arieratelor scade, etc – ati prins ideea, pentru ca se raporteaza la ceva ce se presupune ca va fi mai mare. De obicei exista batalii tehnice precum a existat batalia de la Waterloo – exista de fiecare data niste raniti, fie si in amorul propriu – pentru fiecare modificare minuscula in estimarea PIB-ului insa de obicei cate un general FMI care se ocupa de intreaga regiune isi gaseste sfarsitul tragic precum Napoleon, in general pentru ca politica mai noua a FMI-iului este de a interveni mai putin cu directive in relatia cu statele membre.
Mutarea de sah-mat in general vine in doua etape, prin octombrie, cand se fac rectificarile. “Da’ nu ne-am dat seama ca va fi asa de mic PIB-ul, au fost factori sezonieri”. “Am realizat deja cheltuielile pe baza vechiului buget”, “Va trebui sa ne acceptati un deficit mai mare”. “Vai, nu ne-am dat seama ca deficitul va ajunge peste 4% din PIB, fata de cat spune UE ca ar trebui sa fie maxim – 3%”. Niste vajnici domni sunt, la inceputul anului, niste tigrii dezlantuiti, inspumegati, care se sufoca de furie si indignare ca nesimtitii de la FMI nu au habar de economia romaneasca si despre cum “facem noi lucrurile”, ca sunt niste scartari cu modele lipsite de dinamism, niste contabili nenorociti – atributul favorit de mentionat aici este “fara viziune”. Aceeasi domni, la final de an devin niste pisicute miorlaite, lesinate, cu vocea stinsa si cu ochi mari, rotunzi, nestiutori. Fiecare ciclu, fiecare an prinde cate-un nou fraier in jocul care are ca tinta cel putin 1%-1.2% din PIB – nou fraier de Ministru al Finantelor (desigur, cu singura exceptie cand vii tura a doua – iata de ce Georgescu era estential acolo), nou fraier de sef de guvern si nou fraier de sef de misiune FMI, pentru ca si astia se schimba cam la doi –trei ani. Si, ca sa citez un om din banking: “Uite-asa se supraincalzeste Marioara!” (Referirea ghidusa era la economie).
Singurii care ar putea arbitra un meci care se joaca pe concepte foarte tehnice precum deflatorul PIB (o componenta tehnica necesara a fi estimata in prealabil, pentru a putea apoi, inclusiv pe baza acestei componente, sa estimezi cifra de PIB pentru anul urmator) sunt economistii din BNR, care se baga doar daca estimarile sunt atat de nesimtit umflate incat se tem ca va crapa bugetul cu totul si nu vor putea sa rezolve pe partea monetara. Iar cand se baga, o fac in general doar daca sunt intrebati direct de la Palatul Victoria si au acordul Guvernatorului – si nu interevin vehement, ci cu un bun simt desavarsit care uneori nu razbate in padurea de zgomote contrare. FMI-ul se baga doar daca nesimtirea depaseste un procent pe care in general il estimez a fi undeva intre 0.5% -0.9% din PIB, atunci bate obrazul – daca lucrurile se joaca in marja atunci se lupta pe anumite puncte de metodologie, de principiu, insa nu au cum sa castige toate bataliile.
Daca tot vorbim de statistica, ar fi simpatic de comparat seriile de date cu privire la estimarile PIB efectuate de Comisia Nationala de Prognoza – cu datele definitive referitorare la PIB furnizate de Institutul National de Statistica. Mai pe romaneste, ce s-a estimat si ce a fost in realitate – si daca e diferit, in ce sens si de ce? Atentie, prin lege Institutul de Statistica nu se ocupa de ce va fi, ci doar de ce a fost – ca atare nu poate fi combatut obiectiv decat pe criteria foarte tehnice – anume ca nu agrega cum trebuie socotelile foarte complicate din care reiese cifra finala a PIB-ului. Aceast studiu statistic ar trebui prezentat consilierilor economici ai premierului, pentru ca orice alta discutie se refera la vorbe de claca, pareri si impresii. Ca profan cu anumite limitari atunci cand vine vorba de statistica, dau un singur punct , posibil relevant pentru aceasta discutie – finalul anului 2008, in care prognoza noastra de PIB pentru 2009 era tulburator de srpintara, se ridica vartos catre zari albastre, in timp ce economia mondiala se pregatea sa se prabuseasca. Imi amintesc ca incercam din rasputeri sa conving premierul sa inchida Trezoreria, avand in vedere ce va urma – insa tsunami-ul nu a fost realizat la varf decat in Ianuarie 2009. Desigur, pentru cei mai rafinati, care stiu statistica mai multa – un singur punct nu este relevant pentru discutie de trend si poate sa fie o valoare extrema, ceea ce conteaza este corelatia celor doua cifre pe un orizont lung, iata de ce propun aceasta socoteala simpatica. Desigur, insa, in Romania cifrele seci care reflecta purul adevar sunt mereu combatute cu success, ironie si aplomb, lucru care se va petrece si acum, dupa estimarea mea – statisticianul va umbla carevasazica cu capul spart in Romania.
Nu e neaparat vina lui Ponta – oricare premier ar fi acolo, ar primi acelasi tip de informatie de la functionarime, mai ales atunci cand intrebarile sunt pe un ton mai inalt si situatia este pe muchie, cum e acum, pentru ca urmeaza sa bata la usa bau-baul de la FMI. Nu explica nimeni catre nivelul cel mai inalt ca este o smecherie care a functionat ani buni, pentru mascarea unor probleme structurale care nu au fost niciodata rezolvate (arierate, subventii, salarii mascate si pitite prin diverse bugete, etc.). “Nu stiu, dom’le, INS-ul a venit cu noile cifre de PIB” este o explicatie mult mai la indemana si este de tipul atat de iubit de functionarimea romaneasca, in general “prinde orbul, scoate-i ochii”. In general, politicile publice in Romania se fac fara o fundamentare riguroasa, bazata pe cifre si metodologii precise, care au devenit banale cam peste tot in Europa. Echivalentul unei masini (economia) condusa cu parbrizul obturat complet – nu te poti ajuta decat de oglinda din spate, unde vezi date din urma, dar pe aceea vrei sa o spargi prima.
Va mai plictisesc cu un singur element tehnic – cele trei estimari diferita ale PIB-ului. INS-ul produce initial o estimare numita semnal, apoi una numita provizorie si ultima numita definitiva. Ideea este ca doar ultima este cea “valabila” insa vine cu foarte multa intarziere, care poate sa depaseasca uneori chiar si un an de zile dupa ce s-a incheiat anul care este analizat. De aceea variantele mai rapide au o acuratete mai mica, fara a fi, insa “gresite”.O economie este pana la urma o chestie enorma si foarte complicata- sunt chestionare de pus cap la cap, sute de mii de cifre de analizat, mii de oameni de corelat, sute de versiuni ale modelului economic de calibrat, sinteze de facut si toate necorelarile de orice cu orice trebuie eliminate, pentru ca per ansamblul rezultatul sa poata fi publica. In plus, INS-ul cu lefurile cele mai mici din sistem trebuie sa absoarba parasutati politici ca sefi pe la unele judete, schimbari de metodologie impuse de Uniunea Europeana, reguli noi ale Eurostatului , etc. Ca atare, daca prima estimare e 578,5 miliarde de lei, a doua (nedefinitiva) este 556,7 miliarde de lei, poti sa iti dai seama ca ai o problema daca , sa spunem bugetul e construit pe 608 miliarde de lei. Mai mult, cineva trebuia sa te traga de maneca de 3 luni, daca esti intr-o astfel de situatie – nu trebuie sa explodeze mamaliga taman la final cand tragi linie dupa anul anterior si vezi ce mai faci cu privire la anul care vine.
Ca atare, nu era Volga ci era bicicleta si nu i s-a dat, ci i s-a luat. Nu e Instututul National de Statistica de vina pentru o prognoza pe care nu o realizeaza el si nici nu e devina daca a estimat (pe baza unor date ceva) si vine cu variant definitiva intr-o forma mai scazuta. Asa se agrega PIB-ul si estimarile initiale vin mereu cu avertizari serioase (in comunicatele INS-ului sunt scrise de obicei ingrosat si subliniate – vezi de exemplu aici ). Daca pe baza datelor INS Comisia de Prognoza, cu vreo presiune politica probabil a estimat mai vartos decat i-a cerut, iar acum diferenta este atat de mare la final de an incat FMI-istii pezevenghi s-au “prins” si au cerut corelarea datelor, nu e vina institutiei respective. Nu este vina Institutlui de Statistica, cu alte cuvinte, ca sa o scurtez, ca de pe masa bugetara oarecum imbelsugata de pe care se pregateau sa se infrupte anumiti baroni puternici (care exista in orice guvernare)a disparut brusc echivalentul unor halci de carne enorme, fragede, insangerate bine, la care acestia jiinduiau deja cu ochi sticlosi, ramanand doar niste ciozvarte jalnice, mai mult oase goale decat carnita.
Singura eroare pe care am putut sa o constat este una de proasta comunicare intre Eurostat si INS (gasiti aici ) insa este una diferita decat speta remarcata de premier si tine de haraiala pe metodologie in care INS-ul si Eurostatul fac un joc de-a soarecele si pisica. Spre exemplu : este un titlu de despagubire o creanta a statului in momentul emiterii si ca atare ceva ce trebuie sa se inscrie in deficitul bugetar sau momentul potrivit pentru inregistrarea ei este efectiv in anul in care banii pleaca din Trezorerie pentru plata respectivei despagubiri?
Sa mai pomenim ceva : sa prespunem, ipotetic, ca ai o cifra de 1% crestere pentru 2012 ca baza bugetului de stat. Daca la 9 luni cresterea este de doar 0.2%, iti mentii cifra respectiva pentru intregul an? Raspunsul este pana acum ca cica da. Ca sa il citez pe un amic : “Spune “zau” cu limba scoasa!” . Pana aici e treaba Institului de Statistica. Dar daca ar trebui, pornind de la cifra de 0.2%(daca se pastreaza tendinta pentru ultimul trimestru si ca atare cifra define anuala) - cam ce ai estima pentru la anul? Stati sa te gandesti – va face plopul pere? Rachita micsunele? Va dudui din nou economia? – orice om de pe strada ar raspunde probabil undeva intre “la fel” (0.2%) si 1%. Ei bine cifra estimata a fost la un moment dat, prin Octombrie anul trecut de 2.5%. Pentru comparatie, o banca (Unicredit) pariaza pe cifra de 1.3%, de pilda. Pentru aceasta parte, atentie, raspunde Comisia de Prognoza. Daca iei insa rapid un politician la intrebari, tentatia va fi sa il ia de guler rapid pe seful INS – aceasta neavand in general o explicatie cum e cea de mai sus si pierzandu-se in detalii tehnice, articole de lege, etc.
O alta smecherie favorita pentru la anul este procentul de venituri in PIB – de obicei acesta zboara voios catre 34%-35%, iar intr-unul din bugetele ultimilor ani, nu spui care, mergea chiar catre 36%. In fapt, colectarea veniturilor din Romania a agonizat, de obicei, pe la nivelul modest de 32-33%, chiar mai prost in anumiti ani, cand evaziunea creste. Asta se petrece pentru ca , desigur, noi nu om fi prosti precum bulgarii sa luam modelul de imbunatatire al colectarii taxelor propus de Banca Mondiala si realizat in tara vecina cu consultanta celor de la Crown Agents- program care a condus la o colectare imbunatatita cu cel putin 1.2% din PIB, acelasi care apare si dispare miraculos din calculatorul cu manivela al unor domni, uneori inclusiv cu blagoslovirea FMI-ului. (detalii suplimentare se gasesc intr-un articol mai vechi )
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
