Urmarind chiar si superficial scandalurile legate de numele propuse de USL pentru Ministerul Educatiei, concluzia este inevitabila. Primul Ministru si USL sunt pe cale sa genereze o criza destul de serioasa exact cand aveau mai putina nevoie de asa ceva. La ora la care sunt scrise aceste randuri, pare putin probabil ca actualul ministru al educatiei va putea ramane in functie. Niciun lider politic normal nu ar putea accepta costurile si riscurile sustinerii unui personaj precum domnul in cauza.
Intrebarea reala acum nu mai este persoana si bibliografia domniei sale. Problema este cu cine ar putea fi inlocuit. Situatia pare foarte delicata. O noua numire problematica ar impinge lucrurile pe o panta extrem de periculoasa pentru d-l Prim Ministru.
Si aici apare o problema: Rezerva de cadre a USL pare foarte subtire si vulnerabila. Greu de spus unde si cum o sa se gaseasca un nou amator de senzatii tari prin plutoanele de univesitari politic-antreprenoriali, profesori-doctori-ingineri-economisti, creatori de stiinta, cultura si civilizatie in reteaua universitatilor particulare si de stat din tara noastra.
In acest contex, pun in discutie doua posibile solutii:
Solutia 1: Primul Ministru poate face o miscare politica de mare anvergura rechemandu-l pe Daniel Funeriu la post. Avantajele politice ale unei asemenea sunt evidente si nu necesita elaborare. Sa spunem doar ca ele se vor manifesta ca un “win-win”: Pentru Primul Ministru personal, pentru reforma invatamantului, pentru climatul politic romanesc in general. Sa nu uitam ca o asemenea numire ar fi ceea ce in SUA se numeste un act politic “bipartisan”, un semn de normalitate. In fiecare administratie de la Casa Alba, Presedintele incearca sa aiba un ministru ce provine din opozitie.
Solutia 2: Primul Ministru poate face o miscare politica de o anvergura similara celei notate mai sus aducand la minister o figura de intelectual public credibil care chiar daca nu este membru de partid, are o orientare favorbila actualei puteri. Si in acest caz avantajele politice ale unei asemenea decizii sunt evidente si nu necesita elaborare.
Aici intrebarea este insa cine ar putea satisface cerintele profesionale si manageriale stringente associate cu o asemenea numire. In acesta privinta lucrurile, cred ca lucrurile sunt totusi destul de clare. Un nume se desprinde detasat dintre toti sustinatorii actualei guvernari. Cred ca Alina Mungiu Pippidi are toate datele sa fie un candidat imbatabil pentru aceasta pozitie.
Nu am sa intru acum in detalii cu privire la datele ce o recomanda: publicatii, participari la conferinte internationale, predat la universitati prestigioase din tara si de peste hotare, afilierea la presitigioasa Hertie School din Berlin unde preda tocmai politici publice, contactele pe care le are in lumea academica, intelectuala si economica si politica occidentala la varf etc. In plus, s-a dovedit un bun manager la SAR si alte activitati legate de societatea civila romaneasca si internationala.
Se poate discuta care sunt competentele domniei sale in alte domenii dar daca este o pozitie pentru care intreaga sa experienta si activitate de pana acum ar trebui sa o recomande ferm si fara rezerve, acea pozitie este pozitia de Ministru al Educatiei.
Acestea par, dintr-un punct de vedere, sper eu, mai detasat, cele doua numiri care, fiecare, in felul sau, ar insemna o mutare politica optima pentru d-l Ponta. Si nu numai pentru d-lui ci si pentru sistemul de educatie din Romania si viitorul sau.
Inchei cu o sugestie: Poate ca este momentul ca lumea noastra academica si intelectuala sa dea un semn de maturitate si solidaritate. Sa treaca peste partizanatul politic si sa demostreze tuturor ca poate fi solidara cu un proiect de reforma care depaseste micile clivaje si frictiuni de grup si personale. Un posibil mod de a manifesta constiinta acestei solidaritati si responsabilitati ar putea fi sustinerea publica a uneia din cele doua variante sugerate mai sus.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
