Testul care iti spune daca vei muri in 5 ani

de G.T.     HotNews.ro
Joi, 4 iunie 2015, 15:01 Magazin

Test Ubble
Foto: http://www.ubble.co.uk/
Testul online care iti prezice moartea se bazează pe studiile medicale ale institutului de cercetare din domeniul medical UK Biobank, care au în vedere 655 de aspecte ce conduc la moartea prematură, stabilite în urma istoricului medical a 500.000 de voluntari, scrie theguardian.com.

Conform opiniilor oamenilor de știință britanici, testul evaluează starea de sănătate mai precis decât examinările fiziologice obișnuite, precum analizele de sânge și măsurarea tensiunii arteriale.

Chestionarul conține întrebări care la prima vedere par a fi irelevante pentru evaluarea stării de sănătate, de la felul în care o persoană își apreciază condiția fizică, la câte mașini deține și cât de rapid merge pe stradă.

Testul oferă și o estimare a vârstei actuale în funcție de răspunsurile date la cele 11, respectiv 13, întrebări pentru femei și bărbați. Dacă vârsta estimată de Ubble este mai mică decât vârsta reală, atunci riscul de deces prematur este, de asemenea, redus. Dacă vârsta estimată este mai mare, este recomandată schimbarea stilului de viață, adoptarea unei diete mai bune și renunțarea la fumat.
   
"Este un pas înainte pentru domeniul medical să putem estima starea de sănătate prin intermediul unui test online, fără a fi nevoie de teste de laborator sau examinări fizice. Sperăm ca Ubble să fie folosit în curând de către cadrele medicale pentru a ajuta medicii să identifice persoanele cu risc crescut în declanșarea unor afecțiunilor mortale", a declarat unul dintre specialiștii implicați în proiectul de cercetare.

Poti face testul aici, daca ai intre 40 si 70 de ani.




















7201 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri