Uzina de decontaminare a apei radioactive construita la centrala nucleara de la Fukushima (nord-estul Japoniei) a fost oprita pentru cateva ore din cauza nivelului foarte ridicat al radiatiilor, a anuntat sambata Tokyo Electric Power (TEPCO), operatorul centralei nucleare. Uzina de decontaminare incepuse sa functioneze vineri, la ora 11:00 GMT, si a fost oprita 5 ore mai tarziu, potrivit AFP. TEPCO nu a precizat cand va fi repusa in functiune uzina.

"Inca analizam cauzele acestei cresteri ale nivelului de radiatii", a precizat Junichi Matsumoto, responsabil TEPCO pentru operatiunile nucleare.

In jur de 100 de mii de tone de apa puternic radioactiva s-au adunat in cladirile reactoarelor si in turbinele centralei de la Fukushima, dupa cutremurul devastator si tsunami-ul din 11 martie.

Uzina de decontaminare ar fi urmat sa trateze 50 de tone de apa pe ora, adica 1.200 pe zi.

Situata la 250 de kilometri de Tokyo, centrala nucleara de la Fukushima a fost grav afectata de seismul cu magnitudinea de 9 grade care a zguduit Japonia pe data de 11 martie.

Reprezentantii Tokyo Electric Power (Tepco), operatorul centralei nucleare, au anuntat in aprilie ca in jur de 3 luni vor fi necesare pentru a reduce radioactivitatea provenita de la centrala nucleara de la Fukushima si intre 6 si 9 luni pentru a readuce toate reactoarele sub control.