Fostul patron al companiei IUKOS, Mihail Hodorkovski, condamnat la sfarsitul lunii decembrie la 14 ani de inchisoare pentru sustragere ilegala de petrol si spalare de bani, i-a cerut presedintelui Dmitri Medvedev sa adopte masuri pentru a readuce justitia in cadrul legii. Hodorkovski il intreaba pe seful statului cum s-a reusit intimidarea judecatorului Viktor Danilkin, care a dat citire sentintei, astfel incat el sa accepte verdictul pronuntat, scrie Vedomosti.

In articolul sau, fostul oligarh este de parere ca „in secolul al 21-lea, Rusia merita mai mult decat eticheta de stat fara dreptate”.

„Sunt pe deplin constient de faptul ca acest pas (n.red. articolul din Vedomosti) poate sa nu intampine intelegere din partea acelor concetateni care sunt convinsi ca Dmitri Medvedev nu hotaraste nimic si din partea celor care considera inadmisibil amestecul lui in actul justitiei”, scrie Hodorkovski.

In opinia lui, justitia este la pamant in Rusia, iar una dintre datoriile constitutionale ale sefului statului este de a asigura independenta justitiei, prin fapte, nu prin simple vorbe.

Autorul articolului precizeaza ca el nu propune „sa fie exercitate presiuni asupra justitiei sau sa se impuna o anumita hotarare”. „Dimpotriva, eu cer sa fie eliminata aceasta presiune”, a scris fostul patron IUKOS.

Intr-un alt articol intitulat „Marea victorie a presedintelui”, Vedomosti anunta ca Dmitri Medvedev a iesit in intampinarea societatii civile: consiliul prezidential pentru dreptului omului va avea, de acum inainte, dreptul la un punct de vedere propriu in anumite cazuri, precum cel al lui Hodorkovski.

Prin urmare, daca apar semne de intrebare sau dubii, respectivul consiliu va putea crea un grup de expertiza pentru a efectua propria sa analiza a dosarului. „Este o mare victorie, a noastra si a presedintelui”, a comentat presedintele comitetului national anticoruptie, Kirill Kabanov. „Dreptul acordat de presedinte inseamna, de fapt ca el a legitimat actiunile noastre”, a adaugat el.