​Presedintele venezuelean Hugo Chavez si-a aparat, duminica, decizia de confisca mai multe ansambluri rezidentiale, promitand ca va adopta o atitudine mai severa impotriva companiilor de constructii si a celor imobiliare, transmite AP, preluata de MSNBC. Liderul de la Caracas a acuzat constructorii si firmele imobiliare ca au crescut preturile in mod nejustificat, vorbind chiar de o "frauda a locuintelor".

Chavez a spus ca ordinul pe care l-a dat saptamana trecuta, prin care au fost confiscate sase complexe rezidentiale si au fost "ocupate temporar" alte opt ansambluri imobiliare din Caracas si alte orase, a fost "un act de dreptate".

AP precizeaza ca Agentia pentru protectia consumatorului si procurorii din Venezuela ancheteaza mai multe plangeri in care se afirma ca firmele imobiliare si companiile de constructie cer cumparatorilor, in mod ilegal, rate mari pentru apartamente nefinalizate, desi preturile au fost stabilite in urma cu cativa ani, cand cumparatorii au platit un avans.

"Am decis sa punem capat acestui tip de crima organizata", a scris Chavez in editorialul sau saptamanal.

Decizia lui Chavez a fost intens criticata de catre liderii oamenilor de afaceri, care au spus ca ea va indeparta investitorii, iar companiile au respins acuzatiile ca au comis vreo ilegalitate.

Proprietarii apartamentelor afectate de ordinul lui Chavez au opinii diferite in legatura cu acest subiect. Unii afirma ca nu le place sa aiba soldati postati langa locuintele lor si ca sustinatorii lui Chavez ar putea sa profite pentru a invada cladirile aflate inca in constructie. Altii insa au aplaudat masura, spunand ca ea ii protejeaza in fata unor practici economice ilegale.

Proprietarii unor apartamente dintr-un complex confiscat - El Encantado Humboldt - au publicat un comunicat in care au criticat preluarea facuta de catre stat si si-au exprimat sustinerea pentru compania care construieste ansamblul rezidential.

AP afirma ca oamenii de afaceri se tem ca decizia lui Chavez va agrava deficitul de locuinte. Peste un milion de venezueleni nu au locuinte adecvate, in timp ce alte cateva milioane traiesc in conditii precare si periculoase.

Chavez a anuntat ca guvernul sau va investi 1.5 miliarde de dolari anul viitor pentru a construi case pentru saraci si familiile din clasa de mijloc. El a acuzat unele companii imobiliare si de constructie ca finanteaza gruparile de opozitie.