Secretarul general al Ligii Islamice Mondiale, sauditul Mohammed Al-Issa, a transmis vineri de la Paris un "mesaj de moderatie" ca fiind "adevarul suprem al islamului" si a facut apel la minoritatile musulmane sa respecte "regimul laic" din tarile in care traiesc, relateaza Agerpres.

Muhammad Abdul-Kareem Al-IssaFoto: themwl.org

Mohammed Al-Issa, fost ministru saudit al justitiei, conduce din 2016 organizatia panislamica sunita cu sediul la Mecca si considerata frecvent drept un instrument de "soft power" al regatului saudit.

El a subliniat intr-o conferinta de presa la Paris, dupa o serie de intalniri cu personalitati din Franta, ca a venit acolo pentru a "discuta despre adevarul suprem al islamului si a ajunge la o intelegere" asupra unui "mesaj de moderatie".

Potrivit lui, minoritatile musulmane din lume "trebuie sa se adapteze la cultura si la legislatia" tarilor unde traiesc si sa "respecte totodata regimul laic" acolo unde acesta exista, cum este cazul Frantei, gazda celei mai mari comunitati musulmane din Europa, estimata la cinci milioane de membri.

"Daca nu sunteti de acord cu legea si cu aplicarea legii, puteti parasi aceasta tara si puteti decide sa va instalati in alta parte", a afirmat Al-Issa la adresa celor de aceeasi religie cu el, adaugand ca este legitim ca acestia sa formuleze "revendicari".

"Cand traiti ca minoritate intr-o tara, indiferent unde, sa fiti atenti sa fiti o bogatie pentru acea tara si in niciun caz o povara", a mai spus el.

Intrebat de opinia sa cu privire la wahhabism, versiunea saudita foarte puritana a islamului, secretarul general al Ligii Islamice Mondiale a raspuns ca "pentru noi nu exista wahhabism, ci doar islam, punct", declarandu-se totodata ostil "ultra-rigorismului", "extremismului ideologic" si "terorismului".