Guvernul de la Varsovia a cerut Comisiei Europene (CE) sa renunte la procedura de infringement (constatare a neindeplinirii obligatiilor) impotriva Poloniei legate de transferul migrantilor, a anuntat miercuri ministerul polonez de externe, intr-un comunicat preluat de Reuters.

Comisia a trimis in iulie Poloniei, Cehiei si Ungariei un aviz motivat prin care cerea aplicarea regulilor Uniunii Europene privind migratia. Polonia a inaintat CE o motiune prin care cere incetarea procedurii de infringement privind cotele de transfer al migrantilor. In caz contrar, guvernul de la Varsovia este gata sa isi sustina punctul de vedere in fata Curtii de Justitie a UE, precizeaza ministerul, potrivit Agerpres.