Firma privata de securitate Academi - Blackwater pana in 2009 - neaga implicarea luptatorilor sai de elita in operatiunile din estul Ucrainei, respingand informatii publicate de catre saptamanalul Bild am Sonntag, relateaza agentia ucraineana Ukrinform in pagina electronica de luni, potrivit Mediafax.

Vicepresedinta firmei, Suzanne Kelly, a declarat pentru ziarul german Zeit Online ca "Academi nu este implicata in nicio operatiune din Ucraina, iar acest lucru nu este planificat nici pe viitor".

In schimb, serviciile secrete germane BND au refuzat sa comenteze informatiile publicate de saptamanal. Nici Guvernul german nu a facut vreun comentariu.

Ziarul german Bild am Sonntag scria ca aproximativ 400 de mercenari ai unei firme americane de securitate ar opera si dirija operatiunile indreptate impotriva separatistilor pro-rusi din Ucraina.

Potrivit informatiilor publicate, bazate pe comunicatiile radio intre centrele de comandament ale armatei ruse, interceptate de agentia de supraveghere americana NSA si transmise ulterior serviciilor secrete germane, mercenarii americani coordoneaza si dirijeaza operatiunile de gherila impotriva separatistilor pro-rusi in jurul enclavei Slaviansk.

Cei 400 de mercenari lucreaza pentru Academi, mai cunoscuta sub vechiul nume de Blackwater, o companie de securitate, care a fost privata de contract de catre armata americana in Irak, dupa un atac asupra civililor in 2007.

Bild am Sonntag (BamS) precizeaza totodata ca nu stie cine a incheiat contractul cu Academi.