¬Marea Britanie revizuieste un acord de cooperare nucleara cu firma rusa de stat Rosatom, din cauza crizei din Ucraina, relateaza BBC, citat de Mediafax. Departamentul pentru Energie si Modificari Climatice a anuntat ca acordul este "analizat" dupa interventia militara a Rusiei in Crimeea. Marea Britanie a semnat un "pact" cu Rosatom in septembrie, vizand sa ajute firma sa patrunda pe piata britanica. Rosatom a refuzat sa comenteze aceasta informatie, potrivit postului britanic.

"Nu a fost adoptata o decizie cu privire la continuarea acestei cooperari, care este analizata din perspectiva evolutiilor in Ucraina", a declarat un purtator de cuvant DECC pentru BBC, in contextul in care Statele Unite si Uniunea Europeana au impus restrictii de calatorie si au blocat averi ale unor oficiali prorusi din Crimeea si oficiali rusi apropiati presedintelui Vladimir Putin, dupa ce Rusia a anexat Crimeea.

Acordul britanic cu Rosatom viza sa ofere firmei ruse consultanta privind reglementarile in domeniul nuclear, pregatind o potentiala intrare a acesteia pe piata britanica.

Rosatom a mai semnat acorduri cu firma finlandeza in domeniul energiei Fortum si Rolls-Royce, pentru a se asigura ca reactoarele sale respecta standardele britanice. O purtatoare de cuvant Fortum a declarat pentru Reuters ca acordul este, in prezent, "nesigur". "De cand situatia politica evolueaza rapid, nu este usor sa tragi concluzii cu privire la dezvoltarea unor afaceri", a declarat ea. Rolls-Royce a refuzat sa comenteze, potrivit BBC.

Marea Britanie se afla in cautarea unor investitori internationali, intr-un efort vizand inlocuirea centralelor sale nucleare imbatranite. La sfarsitul lui octombrie a semnat un contract cu EDF privind construirea primei centrale nucleare noi in aproximativ 20 de ani.