Cateva sute de persoane au protestat impotriva masurilor de austeritate in fata Parlamentului cipriot, in timp ce parlamentarii dezbateau 14 proiecte de lege fara de care Nicosia nu poate primi a doua transa a ajutorului financiar, scrie AFP.

Textele aflate in discutie prevad, in principal, restructurarea si reducerea sectorului bancar cooperatist, plasarea acestuia sub supravegherea Bancii Centrale, introducerea unor reglementari mai strice in lupta impotriva spalarii banilor, precum si cresterea taxei pe vehicule.

Legile trebuie sa treaca de Parlament pentru ca Eurogrupul sa aprobe plata unei noi transe de 1,5 miliade de euro in cadrul reuniunii din 13 septembrie.

"Taxati bogatii, nu saracii" si "Nu suntem cersetori" se putea citi pe pancartele demonstrantilor, care s-au adunat in urma apelului partidului comunist aflat in opozitie.