Un agent al FBI care lucreaza la dosarul ce a determinat demisia directorului CIA David Petraeus a facut el insusi obiectul unei anchete interne din cauza comportamentului sau, relateaza Wall Street Journal, citat de AFP.

Agentul, care nu a fost identificat, i-a trimis fotografii cu el cu pieptul gol lui Jill Kelley, femeia care locuieste in Florida si care i-a cerut ajutorul dupa ce a primit mesaje de amenintare.

S-a dovedit ca aceste e-mailuri proveneau de la Paula Broadwell, iar investigatiile ulterioare au stabilit ca Broadwell a avut o relatie cu directorul CIA. Acest scandal l-a determinat pe David Petraeus sa demisioneze din functie vineri, citeaza Mediafax.

Agentul FBI a fost retras din acest caz vara trecuta, iar in prezent face obiectul unei anchete interne, conform Wall Street Journal.

Potrivit unor surse anonime citate de cotidian, superiorii agentului respectiv au inceput sa isi puna intrebari in momentul in care au vazut ca anchetatorul devenise complet "obsedat" de dosarul la care lucra.

Ei au descoperit e-mailuri trimise de agent cu fotografii ale lui cu pieptul gol.

Marturisirea privind infidelitatea conjugala a directorului CIA a patat gloria unuia dintre cei mai populari generali americani si a ingropat speculatiile privind viitorul politic al unui barbat pe care multi il vedeau candidand la un moment dat pentru Casa Alba din partea republicanilor.