Patrick Ricard, presedintele emblematic al grupului francez de vinuri si bauturi spirtoase Pernod Ricard, a murit vineri la varsta de 67 de ani, a anuntat compania, citata de AFP, informeaza Agerpres.

"Familia, consiliul de administratie si conducerea generala a Pernod Ricard anunta cu tristete decesul lui Patrick Ricard, survenit subit astazi (n.r. - vineri)", se arata intr-un comunicat.

Conform unor surse concordante, Ricard a murit la spitalul Sainte-Anne din Toulon (in sudul Frantei), unde fusese transportat vineri dupa-amiaza dupa ce a fost victima unui atac cardiac pe insula Bendor, din apropiere de Bandol (in departamentul Var).

Patrick Ricard era fiul lui Paul Ricard, inventatorul celebrului pastis de Marsilia. El a condus timp de trei decenii grupul fondat de tatal sau in 1932, acumuland intre 1978 si 2008 functia de presedinte al consiliului de administratie si pe cea de director general al companiei.

In noiembrie 2008, el a renuntat la aceasta a doua functie, pe care o impartea din 2000 cu mana sa dreapta, Pierre Pringuet, devenit primul lider al grupului din afara familiei Ricard. Patrick Ricard isi pastrase totusi de atunci sefia consiliului de administratie. Era casatorit si avea trei copii.

Pernod Ricard este al doilea producator mondial de bauturi alcoolice, dupa grupul britanic Diageo. Printre cele mai importante marci pe care le detine, in afara de Ricard, se mai numara vodka Absolut, coniacul Martell, tipurile de whisky Jameson si Royal Salut, precum si sampania Perrier-Jouet.

Grupul, care urmeaza sa-si faca publice la 30 august rezultatele anuale 2011-2012, a avut in primele sase luni ale exercitiului financiar un profit net de 800 de milioane de euro, in crestere cu 20%.