Aproape 15 milioane de alegatori egipteni vor vota, marti, pentru deputatii lor, acestia fiind ultima treime a electorilor care voteaza in cadrul unui maraton electoral dominat de grupurile islamiste.

Birourile de vot sunt deschise la ora locala 8:00, pentru doua zile, in 9 din cele 27 de guvernorate ale tarii cu cea mai numeroasa populatie din lumea araba, cu peste 82 de milioane de locuitori. Acesta este primul scrutin de la inlaturarea presedintelui Hosni Mubarak, in februarie, scrie AFP.

A treia si ultima regiune unde se voteaza pentru Adunarea Populara (Camera Deputatilor), include regiunea Sinai, o regiune instabila de la granita cu Israelul si Fasia Gaza, unde se afla numeroase complexuri turistice cum ar fi Sharm el-Sheikh.

Guvernoratele Egiptul Superior si Mijlociu, unde o mare parte a populatiei este crestina copta, precum Minya si Qena, sunt de asemenea chemate la vot intr-un climat de numeroase tensiuni, in ultimele luni, cu populatia musulmana.

Alegerile au inceput la 28 noiembrie, in special in cele doua mari orase ale tarii, Cairo si Alexandria. Rezultatele obtinute pana in prezent in primele doua treimi ale tarii arata o victorie clara a islamistilor, care au strans aproximativ 65% din voturi.

Armata, care a preluat puterea dupa inlaturarea lui Mubarak, ar urma sa predea conducerea tarii unei puteri civile dupa alegeri prezidentiale programate in luna iunie a acestui an.