Un fost ministru de interne din Croatia, Josip Boljkovac, a fost arestat miercuri, sub acuzatia de implicare in crimele de razboi comise la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial impotriva prizonierilor fascisti, a anuntat postul national de radio croat, transmite AFP.

Boljkovac, in varsta de 89 de ani, a fost arestat la Karlovac, oras din centrul Croatiei, a informat pentru AFP un purtator de cuvant al ministerului de interne, fara a oferi si alte detalii.

Potrivit presei locale, Josip Boljkovac este cercetat pentru rolul avut in uciderea prizonierilor anticomunisti (din randul gruparii croate fasciste Ustasha) ce erau tinuti intr-o tabara din apropiere de Karlovac. Tabara de la Dubovac a fost ridicata de partizanii comunisti, miscarea de rezistenta condusa de Josip Broz Tito, viitorul lider iugoslav.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Boljkovac a luptat alaturi de partizani, iar dupa razboi, cand comunistii au preluat puterea in Iugoslavia, el a devenit membru al politiei secrete.

Boljkovac a fost primul ministru de interne al Croatiei, dupa proclamarea independentei acestei tari, in 1991.