Ministrul de Interne, Carmen Dan, care in urma cu o zi a confundat "prenumele" cu "pronumele", afirma intr-o postare pe Facebook ca nu isi cere scuze pentru ca "pronuntat gresit un sunet", dar ca isi cere scuze in schimb "pentru iritare, pentru oboseala, pentru momentul in care m-a parasit calmul".

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu-mi cer scuze pentru ca am pronuntat gresit un sunet! Sunt om, nu sunt masina!

Imi cer scuze insa pentru iritare, pentru oboseala, pentru momentul in care m-a parasit calmul pentru ca in loc sa vorbim despre oameni responsabili, care tocmai aratasera ce pot face pentru colegii lor din strada, sau pentru partenerii lor loiali si iubitori - cainii politisti, a trebuit sa vorbim despre un angajat iresponsabil!

Imi cer scuze pronumelui personal "EI" - intelegand prin "ei" pe toti acei oameni dedicati din ministerul de interne care au muncit ieri, asa cum o fac zi si noapte, pentru siguranta noastra!

Toate faptele lor bune, si sunt foarte multe fapte bune (!!!), nu au contat, fiind aruncate in derizoriu de fapta unui sofer iresponsabil! Lor le cer scuze! Pentru mine, PRONUMELE "ei" are o alta conotatie! Mult mai profunda!", a scris Carmen Dan, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost intrebata, joi seara, daca a fost identificat soferul autocarului Jandarmeriei filmat in timp ce depasea o coloana de masini mergand cu viteza pe linia de tramvai, ea raspunzandu-le jurnalistilor ironic, cu o alta intrebare, respectiv daca vor sa le dea numele si "pronumele" soferului, relateaza News.ro.

"Vreti sa va dau eu, acum, nume si pronume si toate cele?", le-a spus Carmen Dan jurnalistilor, la Sibiu, unde a participat la un exercitiu organizat la Centrul Chinologic.

Ea a mai afirmat ca soferul autocarului Jandarmeriei "va suporta rigorile".

Un autocar inmatriculat la Ministerul de Interne a fost filmat in timp ce depasea coloana de masini mergand cu viteza pe linia tramvaiului 41 pe bulevardul Averescu din Capitala, dupa difuzarea imaginilor Politia Capitalei anuntand ca este un vehicul al Jandarmeriei si ca au loc verificari pentru a stabili identitatea soferului si a aplica masurile legale.

In imagini poate fi vazut autocarul cu numere de inmatriculare specifice Ministerului de Interne depasind coloana de masini pe linia de tramvai, iar din cauza vitezei evita in ultimul moment un tramvai al liniei 41 care vendea din sens opus.