Comisia juridica a Camerei Deputatilor amana pentru sesiunea parlamentara urmatoare decizia in privinta proiectului referitor la gratierea unor pedepse si a unor masuri educative privative de libertate, informeaza Agerpres.

Eugen NicoliceaFoto: Agerpres

Presedintele comisiei, Eugen Nicolicea, a declarat, marti, ca nu mai este timpul necesar pentru ca acest proiect sa fie dezbatut in actuala sesiune.

"Dupa cum stiti, saptamana aceasta trebuia sa facem o dezbatere publica pe acest subiect, lucru care nu s-a mai intamplat, se va intampla incepand de saptamana viitoare probabil, dar este evident ca nu se mai poate rezolva nimic in aceasta sesiune. (...) Evident nu mai putem sa incheiem procedura in Parlament, nemaiexistand sesiune", a explicat Nicolicea, la Parlament.

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, dupa ce termenul pentru dezbatere si aprobare s-a implinit pe 23 mai.