Patru cetateni afgani si doi vietnamezi au fost gasiti ascunsi intr-un microbuz condus de un ucrainean care intentiona sa iasa din tara prin vama Petea, potrivit unui comunicat de presa transmis marti de Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei, citat de Agerpres.

Conform acestuia, pe sensul de iesire din tara s-a prezentat un ucrainean de 23 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes Benz, inmatriculat in Ucraina, impreuna cu el fiind un alt ucrainean de 24 de ani.

"Cu ocazia formalitatilor pentru iesirea din Romania, politistii de frontiera au descoperit in partea din spate a microbuzului, ascunse intr-un spatiu special amenajat, sase persoane de sex masculin. In urma verificarilor s-a constatat ca cei in cauza sunt patru cetateni afgani si doi vietnamezi, cu varste cuprinse intre 20 si 55 de ani. Cetatenii ucraineni, care au intrat legal in tara, au declarat ca au fost rugati sa transporte o piesa de schimb aflata in masina si nu stiau de prezenta celor sase persoane ascunse in microbuz", a precizat sursa citata.

Cetatenii afgani si vietnamezi sunt cercetati pentru trecerea frauduloasa a frontierei de stat, iar cei doi ucraineni pentru savarsirea infractiunii de trafic de migranti, instanta emitand pe numele celor doi mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile.