Guvernul a aprobat miercuri o hotarare care prevede introducerea unui registru de evidenta a personalului platit din fonduri publice, care va fi gestionat de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice. Astfel, pentru salariatii din mediul privat, angajatorii vor folosi Registrul privat, iar pentru persoanele platite din fonduri publice, institutiile si autoritatile vor folosi Registrul public, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Potrivit acestua, fiecare institutie si autoritate publica are obligatia de a infiinta registrul general de evidenta a personalului platit din fonduri publice (Registrul public), care va fi completat si transmis inspectoratului teritorial de munca in ordinea angajarii/numirii salariatilor sai. Acest registru va fi pastrat la sediul institutiei/autoritatii publice si va cuprinde elementele de identificare ale tuturor angajatilor, data angajarii/numirii, functia, salariul, sporurile si cuantumul acestora, perioada si cauzele de suspendare a raportului de munca sau de serviciu, perioada detasarii si data incetarii functiei.

Pentru transmiterea datelor in registrul privat/public de catre angajatori, MMFPSPV va achizitiona sau dezvolta prin resurse proprii un sistem informatic. Pana la data realizarii noului sistem informatic, procedura de transmitere a datelor in registrul public va fi stabilita prin ordin al ministrului muncii, urmand ca, in termen de 10 zile de la publicarea acestuia in Monitorul Oficial, institutiile/autoritatile sa transmita datele cu privire la toate categoriile de personal platit din fonduri publice. Prin exceptie, institutiile/autoritatile de aparare, ordine publica si siguranta nationala vor furniza date in registrul public doar pe baza unor protocoale de colaborare cu Ministerul Muncii, aisgurandu-se masurile de protectie a datelor cu caracter personal si respectarea legislatiei privind protectia informatiilor clasificate.

La data realizarii noului sistem informatic va fi emis un nou ordin al ministrului muncii privind procedura de transmitere a datelor in registrul privat/public, comuna pentru toti angajatorii privati si institutii/autoritati publice. Totodata, MMFPSPV, ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala) si ANFP (Agentia Nationala a Functionarilor Publici) vor realiza interoperabilitatea intre sistemele informatice pe care le detin.

Ministerul Muncii va avea acces si la bazele de date detinute de alte autoritati/institutii publice privind evidenta populatiei, declaratiile si inregistrarile fiscale, evidenta angajatorilor inregistrati in Registrul Comertului sau la Ministerul Finantelor Publice.